Mai mulți lideri politici din stânga Nistrului ar deține pașapoarte ucrainene pentru a putea călători liber în UE

Jurnaliștii de investigație moldoveni, împreună cu omologii lor ucraineni, au identificat pașapoarte ale cetățenilor ucraineni la toți liderii politici din Transnistria, formali și informali

Rise: Liderii pro-Kremlin din Transnistria, cu pașapoarte ucrainene

„Pentru liderii din Transnistria, cetățenia Ucrainei este ca un bilet norocos care le permite să călătorească liber în afara regiunii controlate de Kremlin către Ucraina, Uniunea Europeană și destinații de odihnă”, scriu autorii investigației „Biletul” ucrainean în Europa al liderilor zonei de ocupație ruse”, transmite IPN care citează o serie de investigații transfrontaliere publicate de două centre de investigații RISE Moldova și Slidstvo.Info.

„În noua listă a deținătorilor de „bilete norocoase” cu triden, pe lângă noul, așa-zisul prim-ministru Aleksandr Rosenberg și întreaga sa familie, precum și șeful Ministerului de Externe al Transnistriei, Vitali Ignatiev, se află actualul asa-zisul  președinte al autoproclamatei RMN Vadim Krasnoselsky, „proprietarul” informal al regiunii transnistrene Viktor Gușan, managerii de top ai imperiului său de afaceri „Șerif” Serghei Ganja, Viktor Ukraineți”, se menționează în materialele istoriei internaționale a jurnaliștilor.

Potrivit investigatorilor, „în baza identităților ucrainene, ei își vând companii între ei, își deschid afaceri în Ucraina și Uniunea Europeană, cumpără imobile în regiunea Odessa și, pur și simplu, călătoresc liber cu familiile lor în afara regiunii controlate de Rusia”.

„Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei și Curtea Europeană a Drepturilor Omului au recunoscut că autoproclamata RMN este ocupată și controlată de Rusia. Între timp, liderii vădit pro-Kremlin ai Transnistriei se ascund de mulți ani în spatele pașapoartelor Ucrainei, ale cărei orașe sunt șterse de pe fața pământului la ordinul patronilor moscoviți ai administrației transnistrene”, a declarat pentru IPN coautorul anchetei și redactor al departamentului de limbă rusă al RISE Moldova  Vladimir Tkhorik.

Jurnalistul de investigație a precizat că „autoritățile moldovenești nu au răspuns încă la întrebările despre identitățile ucrainene ale liderilor transnistreni”.

Anterior, într-un interviu pentru Newsmaker, consilierul Oficiului președintelui Ucrainei Mihail Podolyak a declarat că anturajul lui Zelenski discută despre opțiunea impunerii de sancțiuni împotriva acelor complici transnistreni ai Kremlinului din conducerea regiunii care dețin pașapoarte ucrainene.

Cresc tensiunile după ce Rusia a descoperit 511 miliarde de barili de petrol în Antarctica

Rusia a descoperit o cantitate importantă de petrol, echivalentă cu de 10 ori producția Mării Nordului în ultimii cincizeci de ani. Temerile legate de eventuale foraje cresc, scrie evz.ro.

De câteva zile speculațiile se înmulţesc. Descoperirea de către Rusia a unor rezerve mari de petrol pe teritoriul britanic al Antarcticii este subiect de mare îngrijorare în Anglia și nu numai. „Rezervele descoperite conțin aproximativ 511 miliarde de barili de petrol, de aproximativ 10 ori mai mult decât producția Mării Nordului în ultimii cincizeci de ani”, au informat mai multe instituții de presă, inclusiv publicația britanică „The Telegraph”.

Acest inventar a fost semnalat Moscovei de navele de cercetare rusești, conform dovezilor furnizate săptămâna trecută Comitetului de Audit de Mediu (EAC) al Camerei Comunelor. „Aceste studii sunt un preludiu la introducerea platformelor de foraj pentru a exploata această regiune virgină în căutarea combustibililor fosili”, au avertizat parlamentarii britanici.

Semnat în 1959 la Washington, Tratatul Antarctic oferă o protecție semnificativă pentru zonă. Țările semnatare recunosc astfel „că este în interesul întregii omeniri ca Antarctica să fie pentru totdeauna rezervată exclusiv activităților pașnice și să nu devină nici scena, nici miza disputelor internaționale”.

„Deși nu are pretenții teritoriale în Antarctica, Rusia, alături de Statele Unite și China, și-a consolidat treptat prezența în regiune în ultimii ani prin diferite campanii științifice, înființând cinci stații de cercetare în teritoriu din 1957”, relatează revista „Newsweek”.

Săptămâna trecută, „deputatul David Rutley a declarat EAC că departamentul său a decis să aibă încredere în asigurările Rusiei că țara efectuează doar cercetări științifice, adăugând: Rusia și-a reafirmat recent angajamentul față de elementele cheie ale tratatului”, detaliază „Telegrafph”. Unii experți din regiune au avertizat că „a fost naiv să avem încredere în Rusia că își va îndeplini obligațiile – așa cum a arătat invazia sa în Ucraina”.

Potrivit lui Klaus Dodds, profesor de geopolitică la Royal Holloway College din Regatul Unit, citat de „Newsweek”, activitățile Rusiei trebuie examinate cu atenție pentru a se asigura că sunt conforme cu standardele internaționale. „Există îngrijorări că Rusia colectează date seismice care ar putea fi interpretate mai degrabă ca prospectare decât ca cercetare științifică […] Activitățile Rusiei trebuie înțelese ca o decizie ce urmăreşte subminarea normelor asociate cercetării seismice și, la urma urmelor, ca un precursor pentru extracția viitoare de resurse”, a argumentat el.

Acțiunile Rusiei în regiune ar putea „semnala o potențială amenințare la adresa interzicerii permanente a exploatării miniere”.

Natalitatea în R. Moldova a scăzut drastic! În 2023, s-au născut cu 3.000 de copii mai puțin

Anul trecut,  în Republica Moldova (fără regiunea transnistreană și municipiul Tighina), s-au născut aproximativ 24 000 de copii, fiind în descreștere cu circa 3 000 (sau cu 11%), comparativ cu anul 2022, conform Biroului Național de Statistică, citat de evz.ro. Din numărul nou-născuților, peste 50% au fost băieți, raportul de masculinitate fiind de 104 băieți – la 100 fete. Tot în 2023, în mediul urban de peste Prut, numărul nou-născuților a fost mai mic cu peste 4000 copii (sau cu peste 30%) față de cel rural.

Femeile din mediul rural basarabean nasc mai mulți prunci

În orașele de peste Prut, s-au născut peste 9000 de copii (sau peste 41% din totalul nou-născuților din Republica Moldova), în comparație cu situația din localitățile rurale, unde s-au înregistrat peste 14 000 nou-născuți (constituind aproape 59% din cifra totală).

În anul 2023, vârsta medie a mamelor la prima naștere a fost de 25,3 ani, fiind aceeași ca și în anul precedent. Apoi, mamele din mediul rural nasc la o vârstă mai tânără (23,9 ani), față de mamele din mediul urban (27,3 ani), potrivit BNS.

Ponderea copiilor născuți în cadrul căsătoriilor a fost de peste 80% (sau 19,6 mii copii), iar fiecare al 5-lea copil de peste Prut s-a născut în cupluri neînregistrate oficial (4,4 mii persoane sau peste 18%). Pe medii de reședință, cifra nou-născuților în anul de referință, în localitățile urbane, a fost mai mic cu 4,3 mii copii (sau cu peste 30%) față de cele rurale.

De asemenea, în orașele din R. Moldova există mai puține familii cu patru și mai mulți copii. Majoritatea nou-născuților în asemenea familii, revenind mamelor din mediul rural. Astfel, din totalul celor 2,4 mii de copii din familii cu mulți copii, peste, 75,0% s-au născut în localități rurale, conform aceleiași surse.

Exodul continuu de peste 30 de ani și creșterea vârstei de căsătorie au provocat criza demografică în RM Demograful Valeriu Sainsus, conf. univ. în cadrul Academiei de Studii Economice din Moldova, a explicat factorii ce influențează scăderea natalității și cum ar putea fi ameliorată această situație. „Vârsta de căsătorie în Republica Moldova a crescut semnificativ.

Din perspective demografice, fenomenul semnifică faptul ca numărul de copii născuți per familie să fie unul sau chiar mai puțini. Cu cât vârsta de căsătorie e mai mare, cu atât numărul de copii născuți este mai mic. Un alt factor important al scăderii natalității este și emigrația excesivă. Totuși, în Republica Moldova sunt necesare și politici direcționate pe dimensiunea familiei, care ar aduce dividend economic tuturor membrilor familiilor și bunăstării lor”, observă demograful Valeriu Sainsus.

Kremlinul, mai decis ca oricând: Putin a programat exerciţii nucleare. Anunțul a fost făcut astăzi!

Vladimir Putin a anunțat la începutul acestei luni că forțele armate ruse vor efectua simulări și exerciții militare cu arme nucleare tactice. Luni, 20 mai, administrația prezidențială rusă a precizat că simulările respective „vor avea loc într-un termen adecvat”, scrie evz.ro.

De asemenea, Kremlinul a precizat că exercițiile militare cu armele nucleare tactice reprezintă „o chestiune care ține de Ministerul Apărării”. Potrivit publicațiilor din Federația Rusă, ordinul președintelui Vladimir Putin vine în contextul în care securitatea statului rus a fost amenințată de statele occidentale.

Chestionat de jurnaliști în legătură cu ordinul dat de Vladimir Putin, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, nu a furnizat o dată exactă pentru exercițiile militare. În schimb, purtătorul de cuvânt a subliniat faptul că ministrul Apărării este în măsură să ofere mai multe informații în acest sens.

„Aceasta este o întrebare pentru Ministerul Apărării. Există într-adevăr un ordin din partea comandantului suprem, acesta va fi executat în intervalul de timp adecvat”, a spus Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin.

Într-o declarație anterioară, ministerul rus al Apărării a precizat că la ordinul președintelui forțele armate au demarat pregătirile pentru o aplicație militară pe termen scurt cu formațiuni de rachete din Districtul Militar Sudic.

În cadrul exercițiilor militare militarii vor fi instruiți să pregătească și să folosească arme nucleare non-strategice. Obiectivul urmărit de administrația președintelui Putin constă în asigurarea integrității și suveranității teritoriale a Federației.

Exercițiile militare se vor desfășura la granița cu Ucraina și se vor constitui în trei etape. În a doua etapă vor participa și soldații lui Lukașenko, aliatul tradițional al liderului rus, potrivit Tass.

Video. Explozie puternică în Nikolaev, miercuri dimineață: Trei morți și 5 răniți
Articolul anterior
La mijloc de vară, iTicket te invită la o nouă ediție a grandiosului concert simfonic – ”O seară în Parc”
Articolul următor