Zeci de basarabeni stabiliţi în străinătate, care au revenit la baştină ca să-şi petreacă vacanţa de vară, au avut parte de o adevărată sărbătoare, la Străşeni. Împreună cu localnicii, aceştia s-au distrat în parcul central din oraş, unde a fost organizat un concert, târguri ale meşterilor populari – toate dedicate Zilelor Diasporei, relatează TVR Moldova.
Victor Tîclenco este stabilit cu familia sa în Germania. Nu e vară în care bărbatul să nu revină la baştină, pentru a-şi revedea rudele.
VICTOR TÎCLENCO, basarabean stabilit în diasporă.: „Da, un an de zile stai cu gândul numai acasă să te întorci, cât mai repede vrei acasă. Şi copii, trăiesc în Germania, dar vor acasă în Moldova. Acasă este acasă. Limba ta, oamenii tăi, neamul tău. Peste hotare e bine, dar pentru dânşii că ei sunt la ei casă. Noi aici suntem acasă”.
Deşi sunt plecaţi de ani buni din localitate, majoritatea spune că nu există leac pentru dorul de casă şi oamenii dragi.
Am întâlnit şi basarabeni care au revenit definitiv în Republica Moldova după ani buni de străinătate. Printre ei este şi Mihai Croitoru, care a muncit 15 ani în Italia.
MIHAIL CROITORU, locuitor al oraşului Străşeni: „Oriunde ai fi, ca acasă nu o să te simţi nicăieri în lume Acum am revenit în Moldova ca să mă simt acasă şi să încerc să contribui şi eu societăţii noastre locale şi la nivel naţional”.
Autorităţile au organizat şi o tabără de vară pentru copii, unde cei mici au învăţat cum se brodează o ie.
DINA VOLOC specialist relaţii sociale, Asociaţia Obştească „Mândria Basarabiei”: „Anul acesta am venit cu o rugăminte pentru a iniţia un atelier de cusut anume pentru copilaşii care să nu uite de unde au pornit, de la rădăcini. Pentru noi creşte inima într-adevăr, copiii totuşi nu au pierdut toate rădăcinile legate de strămoşii noştri”.
Potrivit datelor statistice, peste 800 de basarabeni originari din Străşeni sunt stabiliţi peste hotare.
VALENTINA CASIAN, primar, oraşul Străşeni: „Este ziua care ne face să ne simţim cu toţii acasă indiferent de locul unde suntem stabiliţi şi este un moment de reflecţie pentru ce ne uneşte de fapt pe fiecare dintre noi. Ce ne leagă de această comunitate. Acest lucru noi îl facem prin intermediul Zilei Diasporei”.
În ultimii ani, cu ajutorul basarabenilor din Diaspora, au fost realizate mai multe proiecte de modernizare a oraşului Străşeni.