Dan Negru este cel mai bogat prezentator TV, dar și-a dat copiii la o școală obișnuită

Luni, copiii din România au revenit la școală, iar rețelele de socializare au fost pline cu fotografii inclusiv ale vedetelor care și-au însoțit picii în bănci. Majoritatea acestora și-au dus odraselele la școli sau grădinițe private, unde plătesc bani grei pentru educația ”mai specială” de acolo. Jurnaliștii au remarcat faptul că Dan Negru, unul dintre cei mai bogați prezentatori de televiziune a ales pentru cei doi copii ai săi o școală de cartier și au încercat să afle de ce a făcut asta, dar și despre diferențele dintre învățământul privat și cel de stat.

România e ticsită de părinți de bani gata, cu bani făcuți ușor și care nu dau doi bani pe educație”

Dan și-a amintit cu nostalgie și de anii copilăriei, când mânca școală pe pâine, iar părinții îl ”taxau” pentru micile obrăznicii: ”Mai primeam câte o scaltoagă!”.

”Un profesor bun îți poate schimba viața”

Dan Negru a vorbit într-un interviu despre diferențele dintre învățământul privat și cel de stat și motivează de ce a ales cea de a doua variantă, pentru copiii lui, Daria, elevă în clasa a-V-a, și Bogdan, elev în clasa a-lV-a: ”Școala de stat pare că-i dă unui copil mai mulți anticorpi pentru viitorul în România, dar cel mai important în decizia noastră au contat învățătorii și profesorii. Un profesor bun îți poate schimba viața”.

Ce spune despre importanța purtării uniformei școlare: ” Eu cred că uniforma uniformizează și estompează din frustrări”

La întrebarea dacă e bine sau nu ca micii școlari să mai poarte clasica uniformă, Dan este de părere că această ținută îi învață pe copii că ”haina nu face pe om” și, astfel, se pot concentra mai mult pe alte lucruri importante în viață:

”Eu cred că uniforma uniformizează și estompează din frustrări. România e ticsită de părinți de bani gata, cu bani făcuți ușor și care nu dau doi bani pe educație, crescându-și copiii în spiritul aroganței, îmbrăcându-i scump și de fiță. Uniforma te face să nu pui accent pe ambalaj. Degeaba îi învățăm pe copii la școală proverbe, precum „nu haina îl face pe om”, dacă nu le și arătăm asta”.

Nu ar vrea ca fiica și fiul lui să devină tot vedete tv: ” Îmi doresc o meserie departe de ecrane media”

Dan Negru susține că nu ar vrea ca fiica și fiul lui să îi calce pe urme, adică să viseze la o carieră în televiziune, pentru că nu totul este roz și poleit cu aur, așa cum pare de la distanță:

”Este prea devreme ca să-și găsească drumul în viață, dar eu îmi doresc o meserie departe de ecrane media și am noroc că deocamdată nu sunt pasionați de asta”, a mai mărturisit Dan Negru pentru Ego.ro.

Teodor Cârnaț nu mai e avocat! Și-a suspendat oficial licența

Teodor Cârnaț s-a reprofilat oficial, de la avocat la businessman. În cadrul unui interviu recent a declarat că s-a dezis de licența de avocat, a ieșit în concediu de îngrijire a copilului și în paralel dezvoltă o afacere bănoasă. Nu asta însă e motivul pentru care a renunțat la avocatură, scrie cancan.md.

După ce am fost membrul Consiliului Superior al Magistraturii, am considerat că eu ca și avocat, dacă mă voi duce în instanța de judecată ar putea exista un subiectivism din partea judecătorilor, pentru că i-am numit în funcție pe vreo 170 de judecători când eram membru CSM. Am luat linia asta de business, dezvolt o afacere, construiesc și dau în chirie garsoniere. Am vreo 5 blocuri, condițiile nu sunt de VIP, chiar și așa Cârnaț spune că afacerea e foarte profitabilă și nu duce lipsă de chiriași. În mare parte sunt cetățeni străini sau persoane care caută locuință cu minim condiții, la un preț mic.

Întrebat dacă a ridicat și el peste noapte prețurile la chirie, ex-avocatul Cârnaț zice că le menține pe cele vechi, dar nu a dat vreo cifră.

Republica Moldova, acord de securitate cu Marea Britanie

Președinta Maia Sandu a discutat azi cu șeful diplomației britanice, David Lammy, despre aprofundarea relațiilor bilaterale, stabilitatea regională și consolidarea democrației în Republica Moldova, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial

În cadrul întrevederii, șefa statului a salutat progresul pe marginea acordului privind recunoașterea permiselor de conducere moldovenești în Marea Britanie, o prioritate pentru cetățenii moldoveni care locuiesc în Regatul Unit. Președinta Maia Sandu a mulțumit Marii Britanii pentru sprijinul oferit în modernizarea economiei Moldovei, inclusiv în domenii precum dezvoltarea mediului de afaceri, reforma justiției și tranziția energetică: „Un parteneriat economic solid contribuie nu doar la prosperitatea noastră, ci și la consolidarea democrației și rezilienței țării,” a subliniat Președinta.

Discuțiile au abordat, de asemenea, perspectivele economice, iar șefa statului a evidențiat necesitatea intensificării eforturilor comune pentru a stimula schimburile comerciale dintre Republica Moldova și Regatul Unit. Eliminarea taxelor vamale pentru mai multe produse agricole moldovenești și prelungirea acordului de liber schimb până în 2029 oferă un potențial semnificativ pentru extinderea exporturilor moldovenești, iar cooperarea pentru valorificarea acestor oportunități rămâne o prioritate.

Discuțiile s-au concentrat și pe situația de securitate din regiune, cu accent pe sprijinul internațional pentru Ucraina. Președinta Maia Sandu a subliniat că rezistența Ucrainei apără nu doar libertatea sa, ci și stabilitatea întregii regiuni. „Stabilitatea în regiune este esențială pentru siguranța cetățenilor noștri și dezvoltarea economică a Moldovei”, a declarat șefa statului.

Un individ, care și-a ucis concubina din gelozie, și-a aflat sentința

Un bărbat, în vârstă de 39 de ani a fost condamnat la 13 ani de închisoare cu executare pentru violență în familie care a cauzat decesul victimei, anunță Procuratura raionului Rezina. Sentința a fost pronunțată ieri, 20 noiembrie 2024 de Judecătoria Orhei, sediul Rezina, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Potrivit acuzării înaintate de procurorii de la Rezina, în noaptea lui 28 februarie 2024, inculpatul, fiind în extravilanul unui sat din raionul Rezina, în urma unei crize de gelozie față de concubina sa în vârstă de 40 de ani, a aplicat violență fizică în privința acesteia. Acesta i-a aplicat multiple lovituri cu pumnul, piciorul și o bară metalică, peste diferită părți ale corpului, atât în mijlocul de transport în care se aflau, cât și afară, pe drum.
    
Conform raportului de expertiză judiciară medico-legală, bărbatul i-a cauzat femeii mai multe traume, inclusiv traumă contuză a toracelui, echimoze, hemoragii în țesuturile moi, fracturi și alte leziuni, care se califică ca vătămare gravă a integrității corporale.      
        
În continuare, după aplicarea violenței fizice, inculpatul a urcat-o înapoi pe concubina sa în mijlocul de transport și s-au deplasat la domiciliul comun, unde, în câteva ore, femeia a decedat. 
    
Inculpatul și-a recunoscut vinovăția în crima comisă. Acesta nu este la prima abatere de ordin penal, anterior fiind condamnat pentru alte fapte de violență.
    
Sentința este cu drept de apel.

Un mire și-a dat de gol mireasa, în fața invitaților, că l-a înșelat. Le-a arătat pe un proiector imagini din dormitor
Articolul anterior
Ce să-i scrii după prima întâlnire. Mesajul potrivit pentru a-l trimite partenerului
Articolul următor