Primăria municipiului Chișinău a anunțat că 50 de stații de așteptare a transportului public vor fi reabilitatea. Așadar, a fost lansată perioada de depunere a ofertelor, care se va desfășura între 16 și 28 septembrie 2022, scrie diez.md.
Potrivit municipalității, până la sfârșitul anului curent urmează a fi instalate pavilioane, cu posibile adaptări dimensionale în funcție de locația instalării, în locurile unde acestea sunt deteriorate complet sau chiar lipsesc. Totodată, vor fi amenajatele platformele prin pavaj sau asfalt, la nivelul trotuarului, cu asigurarea accesului în stație a persoanelor cu dizabilități sau a părinţilor cu copii în cărucioare.
Pentru aceste lucrări, din bugetul municipal au fost alocate 4,5 milioane de lei.
În ultimii ani au fost renovate peste 400 de stații de așteptare din capitală. Lucrările au inclus, în funcție de necesități, de la reparația pavilioanelor existente, până la înlocuirea sau instalarea acestora în locurile unde nu au existat vreodată.
De la sfârșitul anului trecut și până în prezent au fost reabilitate 100 de stații de așteptare, iar bugetul alocat pentru aceste lucrări a fost de 8 milioane de lei.
Lucrări de renovare se fac la momentul actual și de către agentul economic, în gestiunea căruia se află 300 de stații din capitală.
În total, pe teritoriul municipiului Chișinău sunt 952 de stații de așteptare a transportului public, dintre care 619 se află în raza urbană, iar 333 stații – în suburbii.