Facebook a pregătit o funcție nouă pentru chat. Cum va arăta și ce le promite Meta utilizatorilor

Grupurile de Facebook şi cele de discuţii de pe Messenger vor avea la dispoziţie un nou tip de comunicare, ce împrumută principiile de funcţionare de la alte aplicaţii.

Mark Zuckerberg anunţă o nouă facilitate pentru grupurile de discuţii. Numită Community Chats, aceasta copiază mai multe elemente de la Discord şi alte aplicaţii de comunicare.

Funcția nouă pe care Facebook-ul o va avea în curând

Discuţiile din grupurile de discuţii pot fi organizate pe categorii. Categoriile pot fi stabilite în funcţie de conţinut sau de interesul participanţilor, iar utilizatorii comunică între ei pe marginea temelor alese, fără să fie neapărat prieteni virtuali.

Funcția nouă pe care Facebook-ul o va avea în curând. Cum îi va ajuta pe utilizatori

Această abordarea aduce un plus de ordine şi control pentru marile grupurile care au un număr important de membrii şi unde, în mod normal, nu există o organizare a conţinutul, iar informaţia este mai greu de găsit.

Fiecare utilizator poate adera la categoriile de discuţii de care este interesat, ignorând discuţiile despre subiecte care nu sunt de interes. Asta în opoziţie cu citirea tuturor mesajelor dintr-un grup de discuţii.

Nu lipseşte nici suportul pentru video şi audio. Pot exista categorii speciale pentru comunicare audio sau video, iar la o sesiune video în cadrul Community Chats pot participa până la 30 de persoane.

După câteva săptămâni de teste, această facilitate va fi implementată atât pentru grupurile de Facebook, cât şi pentru grupurile de discuţii din Messenger.

sursa: www.a1.ro

Vladimir Zelenski, în fața Catedralei Sfânta Sofia din Kiev, veche de 1.000 de ani: ,,Dumnezeu are steagul ucrainean pe umăr”

Președintele Vladimir Zelenski a făcut apel la ucraineni, cu ocazia Paștelui ortodox de duminică, să se unească în rugăciune unii pentru alții și pentru soldații de pe front, spunând că Dumnezeu – care are „steagul ucrainean pe umăr” – va duce la victoria vieții în fața morții, relatează Reuters.

Zelenski îi cheamă pe ucraineni să se roage pentru soldații de pe frontFoto: Captură de ecran

„Să ne rugăm unii pentru alții. Când ne-am apropiat cu toții unii de alții, nu mai suntem străini unii de alții”, a spus Zelenski într-un videoclip cu versuri postat în social media, transmite moldova1.md.

Aflat în fața Catedralei Sfânta Sofia din Kiev, veche de 1.000 de ani, un monument spiritual și arhitectural al credinței țării, Zelenski a declarat că Ucraina luptă de 802 zile împotriva Rusiei pentru o victorie.

„Biblia ne învață să ne iubim aproapele. Iar prezentul a dezvăluit adevăratul sens al acestui cuvânt. Cu toții am devenit vecini unii față de alții. Iar fostul nostru vecin, care ne făcea să credem că este un frate, a fost mereu distant față de noi. A încălcat toate poruncile, a râvnit la casa noastră și a venit să ne ucidă. Întreaga lume vede asta. Dumnezeu o știe. Și noi credem: Dumnezeu are steagul ucrainean pe umăr. Deci, cu un astfel de aliat, viața va învinge cu siguranță moartea. Paște fericit tuturor, compatrioți ucraineni! Hristos a înviat! El a înviat cu adevărat!”, a spus liderul de la Kiev.

Creștinii ortodocși, inclusiv Biserica Ortodoxă din Ucraina și Rusia, sărbătoresc Paștele astăzi, 5 mai, în timp ce majoritatea bisericilor occidentale au celebrat sărbătoarea la 31 martie.

Mesajul de Paște al premierului Dorin Recean: ,,Să întâmpinăm Paștele alături de cei dragi”

Premierul Dorin Recean a transmis un mesaj de felicitare cu ocazia sărbătorii Învierii Domnului și a Sfintelor Sărbători de Paști.

,,Sărbătorile Pascale să vă aducă pace în suflet, liniște în casă și multă bucurie.

Puterea oamenilor noștri este în unitate și solidaritate, în toate lucrurile în care credem și pentru care muncim zi de zi. Să întâmpinăm Paștele alături de cei dragi, părinți, frați și surori, plini de speranță și încrezători în viitor.

Sărbători Luminate tuturor!”, a scris Dorin Recean.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu: ,,Să prețuim pacea și libertatea, să fim încrezători și cu speranța că vom reuși”

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, i-a felicitat pe cetățeni cu ocazia Sărbătorilor Pascale! În mesajul său, demnitarul îi îndeamnă pe cetățeni să fie alături de cei dragi și să creadă în Republica Moldova și în oamenii ei. ,,Doar împreună vom putea construi un viitor demn și în pace pentru copiii Moldovei“.

Igor Grosu: Să ne ținem împreună și să fim alături de oamenii dragi

„Acum, de Paște, când ne adunăm grămăjoară pentru a coace cozonac, pentru a vopsi ouă sau pentru a merge la slujba de Înviere, să ne aducem aminte de lucrurile care ne unesc și ne bucură. Să ne aducem aminte de momentele frumoase din copilărie, de tradițiile noastre, de cei dragi care nu mai sunt printre noi sau care sunt în dificultate.

Să vorbim de prezent, să prețuim pacea și libertatea, să fim încrezători și cu speranța că vom reuși, că împreună putem construi un viitor demn și în pace pentru toți copiii Moldovei. Să ne ținem împreună, să fim alături de oamenii dragi și să credem în Republica Moldova și oamenii ei. Sărbători luminate tuturor!”, a spus Igor Grosu.

Adjunctul șefului administrației militare instalate de ruși în Berdiansk, ucis împreună cu soţia sa
Articolul anterior
Un fost deputat rus spune că Rusia ar trebui condusă din exterior, ca Germania și Japonia după al Doilea Război Mondial
Articolul următor