Un japonez şi-a dat foc în semn de protest faţă de funeraliile de stat ale fostului premier

Un bărbat şi-a dat foc, miercuri, în apropierea biroului premierului japonez, într-un aparent protest faţă de decizia guvernului de a organiza funeralii de stat pentru fostul premier Shinzo Abe, care a fost asasinat, relatează Reuters citat de news.ro.

Bărbatul a fost transportat la spital, suferind arsuri pe tot corpul, în timp ce un ofiţer de poliţie care a încercat să stingă flăcările a fost de asemenea rănit.

Bărbatul, în vârstă de 70 de ani, era inconştient când a fost găsit prima dată, dar ulterior a declarat poliţiei că s-a stropit în mod deliberat cu ulei, a precizat presa. În apropiere a fost găsită o scrisoare despre funeraliile de stat ale lui Abe şi cuvintele „Mă opun cu tărie”. 

Poliţia a refuzat să confirme incidentul, care a avut loc în ziua în care Abe ar fi împlinit 68 de ani. 

„Am auzit că poliţia a găsit un bărbat care a suferit arsuri în apropierea birourilor guvernamentale şi sunt conştient că poliţia investighează”, a declarat secretarul-şef al cabinetului Hirokazu Matsuno la o conferinţă de presă. 

Abe, cel mai longeviv premier al Japoniei, care a demisionat în 2020 invocând o stare de sănătate precară, a fost împuşcat la un miting de campanie la 8 iulie. Funeraliile sale de stat sunt programate pentru 27 septembrie şi sunt aşteptate aproximativ 6.000 de persoane din Japonia şi de peste hotare. 

Opoziţia faţă de acest eveniment a crescut din cauza dezvăluirilor de după uciderea lui Abe privind legăturile dintre Partidul Liberal Democrat (PLD), în care era un membru puternic, şi controversata Biserică a Unificării. Suspectul în cazul morţii lui Abe a declarat că biserica a falimentat-o pe mama sa şi că a simţit că fostul prim-ministru a sprijinit-o. 

Legăturile cu Biserica Unificării, fondată în Coreea de Sud în anii 1950, au devenit o problemă uriaşă pentru actualul prim-ministru Fumio Kishida şi pentru PDL. La începutul acestei luni, PDL a declarat că un sondaj a arătat că aproape jumătate din cei 379 de parlamentari PDL au avut o formă de interacţiune cu biserica. 

Sentimentul public a fost la limită în favoarea unei înmormântări de stat în momentul în care a fost anunţată, la scurt timp după moartea lui Abe, dar opinia publică s-a schimbat brusc. 

Numeroase sondaje de opinie arată că majoritatea japonezilor se opun acum ceremoniei, ceea ce a contribuit la scăderea sprijinului lui Kishida. Un sondaj realizat în weekend de cotidianul Mainichi Daily a arătat că sprijinul este de 29%, în scădere cu şase puncte procentuale faţă de sfârşitul lunii august – un nivel care, potrivit analiştilor, face dificil pentru un prim-ministru să aibă suficient sprijin pentru a-şi duce la îndeplinire agenda.

Sprijinul pentru PDL a scăzut cu 6 puncte, la 23%, a precizat Mainichi. 

Kishida şi-a apărat decizia în repetate rânduri, dar marea majoritate a alegătorilor rămân neconvinşi, punând de asemenea la îndoială necesitatea de a organiza o ceremonie atât de costisitoare într-o perioadă de dificultăţi economice tot mai mari pentru cetăţenii obişnuiţi. 

 Cea mai recentă estimare a costurilor guvernului este de 1,65 miliarde de yeni (12 milioane de dolari), care include securitatea şi recepţiile. 

 În 2014, doi bărbaţi şi-au dat foc în incidente separate, în semn de protest faţă de îndepărtarea Japoniei de pacifismul postbelic sub administraţia Abe. Unul dintre bărbaţi a murit. 

Ministrul Andrei Spînu a mers la Ungheni cu trenul pentru a marca Ziua Europei

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, însoțit de membrii echipei de la MIDR, a mers la Ungheni cu trenul pentru a marca Ziua Europei.

De Ziua Europei, cu trenul la Ungheni. Spînu: Oamenii merg spre UEFoto: Andrei Spînu/Facebook

Într-o postare pe rețelele de socializare, ministrul a scris că, în timpul călătoriei sale, zeci de persoane au plecat de 9 mai la Iași pentru a marca Ziua Europei, transmite www.stiri.md.

„Ziua Europei. Ne-am trezit devreme și mergem la Ungheni. Cu trenul. E plin, oamenii merg spre Iași, spre Uniunea Europeană”, a spus Spînu.

Moscova a organizat tradiționala paradă militară de Ziua Victoriei

În Piața Roșie din Moscova se desfășoară tradiționala paradă prin care Rusia sărbătorește Victoria din 1945 împotriva Germaniei naziste. La paradă participă peste 9.000 de persoane și sunt expuse 70 de echipamente militare.

Moscova a organizat tradiționala paradă militară de Ziua VictorieiFoto: Captură ecran

Putin a ținut un discurs adresat rușilor și comunității internaționale, transmite ziar.md.

În 2022, primul an de război împotriva Ucrainei, Vladimir Putin nu a invitat niciun lider străin la Moscova de Ziua Victoriei. 

În 2023, doar un singur lider străin a participat la parada de la Moscova.

În acest an, liderii din nouă țări participă la parada Victoriei de lângă Kremlin. Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, fugarul Ilan Șor și deputata Marina Tauber sunt de asemenea prezenți la evenimentul din Piața Roșie.

Evghenia Guțul, la Moscova: Reprezint Moldova la parada din Piața Roșie

Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, aflată la Moscova la invitația liderului rus, Vladimir Putin, a publicat un clip video în care îi felicită pe găgăuzi cu ocazia Zilei Victoriei. Ea se declară onorată că va reprezenta Găgăuzia și „întreaga Moldovă” la parada din Piața Roșie.

În mesajul său, Guțul îi mulțumește președintelui rus Vladimir Putin pentru invitația de a participa la parada organizată cu ocazia zilei de 9 mai, numind acest gest „un semn înalt de prietenie și încredere între popoarele noastre”.

„În doar o oră va începe parada din Piața Roșie. Este o mare onoare pentru mine să reprezint Găgăuzia și întreaga Moldovă la acest eveniment”, spune Guțul, potrivit moldova.europalibera.org.

Ea îndeamnă locuitorii din autonomia găgăuză să participe la procesiunea festivă de la Comrat și să depună flori la Memorialul Eliberatorilor.

„Este puținul pe care îl putem face în cinstea soldaților care au salvat omenirea de fascism. Vă doresc tuturor pace, armonie și înțelegere”, a adăugat bașcana.

VIDEO! Putin a anunţat mobilizarea parţială în Rusia. Avertisment pentru cei care ”încearcă să utilizeze şantajul nuclear împotriva Rusiei”
Articolul anterior
Rușii, bătuți cu propriile arme. Trupele lui Putin, fugărite acum cu tancurile pe care le-au abandonat în Ucraina
Articolul următor