Iulia Vântur a izbucnit în lacrimi când mama ei a apărut la „iUmor”. Ce i-a spus Catinca Vântur: „Tot timpul vreau să fii alături de mine”

Iulia Vântur a avut rolul de jurat în emisiunea „iUmor”, ediția difuzată ieri, 16 septembrie, la Antena 1. Vedeta a avut parte de surprize, însă s-a emoționat până la lacrimi când pe scenă a urcat mama ei, Catinca Vântur.

„Încercam să mă abțin să nu plâng prea mult”, a zis Iulia Vântur, care înainte ca mama ei să își înceapă numărul a mers imediat pe scenă, iar cele două au împărtășit o îmbrățișare emoționantă, în aplauzele publicului, scrie a1.ro.

Iulia Vântur a izbucnit în lacrimi când mama ei a apărut la „iUmor”. Ce i-a spus Catinca Vântur: „Tot timpul vreau să fii alături de mine”

„Sper să mai pot citi”, a spus Catinca Vântur. Ulterior, mama Iuliei Vântur și-a început numărul de roast pe scena de la „iUmor”. „Voiam s-o întreb pe scumpica mea ce caută ea în emisiunea asta…Iulia, de mică mi-ai spus: «Mama, eu când am să mă fac mare, vreau să mă vântur prin lume».

Ca mamă, nu mi-a fost deloc ușor să accept lucrul ăsta. Așa că am încercat să-i pun foarte multe piedici. Și n-am fost singura. Din păcate, dintre toate piedicile puse, doar ale lui Moga au funcționat”, a spus Catinca Vântur.

„Când ai plecat din țară, vedeai indieni doar în filme. Nu ca acum, doar în construcții. De aceea, când am auzit că vrea să își construiască o carieră în India, m-am temut ca nu cumva să fie hindusă (joc de cuvinte intenționat n.r) în eroare”, a continuat mama Iuliei.

„La început, s-a înțeles cu ei (poporul indian n.r) prin limbajul semnelor, pe care îl învățase în traficul din București. Mihai, tu îmi aduci aminte de Iulia când era copil…Ca și tine, făcea toate nebuniile. Ziceai că era un băiețel în corp de fetiță. Iulia, dacă nu ai de gând să îmi faci un nepoțel, am să-l înfiez pe Bendeac”, a mai glumit Catinca Vântur.

La final, Catinca Vântur i-a făcut declarații Iuliei Vântur, fiica ei care de ani de zile trăiește în India, unde are o relație cu Salman Khan. „Te rog să mă ierți, pentru că nu ți-am răspuns la telefon. Am vrut să vin să te văd, tot timpul vreau să fii alături de mine. Te iubesc din tot sufletul meu”, i-a spus Catinca Vântur fiicei ei.

Gala Dinner Womens Storie at Venice Film Festival – Venice
Gala Dinner Women’s Storie at Venice Film Festival - Venice

Țara noastră a obținut, în premieră, dreptul de a exporta carne proaspătă de pasăre în UE

Republica Moldova a obținut, în premieră, dreptul de a exporta carne proaspătă de pasăre în Uniunea Europeană. Astfel, agenții economici își vor putea vinde produsele pe cea mai extinsă piață din lume și să-şi crească competitivitatea, scrie tvrmoldova.md.

Republica Moldova a obținut dreptul de exporta carne proaspătă de pasăre pe piața UE după ce, pe parcursul ultimilor doi ani, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a promovat mai multe misiuni de audit din partea Comisiei Europene. A fost evaluat sistemul național de control sanitar-veterinar, cel de laboratoare, capacitățile de administrare a focarelor de gripă aviară, dar şi gradul de implementare a cerințelor și standardelor Uniunii Europene.”Este un semn că instituțiile dacă se mobilizează atunci pot obține caste rezultate pentru agenții noștri economici care crează locuri de muncă bine pătite. Vom continua crearea asta de opotunități pentru export în cea mai mare piață globală cu cei mai bogați consumatori”, a declarat Dorin Recean, prim-ministrul Republicii Moldova.Din martie 2023, Republica Moldova poate exporta în Uniunea Europeană carne procesată de pasăre și ouă de consum. În prezent, în toată ţara activează 43 de unități de creștere a păsărilor și aproape 227 mii de gospodării individuale.

Agenția Servicii Publice anunță sistarea temporară a prestării serviciilor

Agenția Servicii Publice anunță că din cauza unor deficiențe tehnice ale Sistemului Guvernamental de plăți electronice MPAY a fost sistată temporar prestarea serviciilor publice ale ASP pe întreg teritoriul țării.

Specialiștii tehnici din cadrul ASP, Agenția de Guvernare Electronică și Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică  lucrează, în prezent, asupra remedierii problemelor tehnice apărute.

Târg Pascal în Scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului”. De când se deschide

Târg Pascal în Scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului”.

În perioada: 01-04 mai 2024, în Scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului”, pe aleea vizavi de str. Mitropolit Varlaam, se va desfășura un târg tematic cu produse pascale.

Acțiunea are ca scop asigurarea deservirii populației cu produse alimentare și nealimentare tematice, în contextul Sărbătorilor de Paști, având în vedere solicitările producătorilor autohtoni.

Totodată, în perioada: 27.04-04.05.2024, în sectoarele orașului sunt organizate târguri tematice cu produse pascale.

Mai mult, în zilele de 12 și 13 mai 2024, sunt prevăzute activități de comerț la intrările în Cimitirul „Sfântul Lazăr” din str. Doina, cu pască, cozonaci, produse de patiserie fără cremă, băuturi răcoritoare și fierbinți, flori și compoziții florale.

În același timp, la intrarea în Cimitirul Central din str. A. Mateevici vor fi desfășurate activități de comerț cu flori și compoziții florale.

Agenții economici participanți la târguri vor asigura: aspectul exterior al locurilor de comerț corespunzător tematicii sărbătorii, comercializarea doar a produselor permise, în baza actelor administrative emise de către APL, respectarea condițiilor de livrare și păstrare pentru produsele plasate spre comercializare, echiparea corespunzătoare a personalului de deservire etc.

Puști Kalașnikov ruginite și stricate. Rușii mobilizați descoperă armele cu care vor lupta în Ucraina
Articolul anterior
O femeie de 56 de ani, mamă surogat pentru fiul şi nora sa. Îşi va aduce pe lume propria nepoată: „Am simţit că trebuie să fac asta”
Articolul următor