Veste bună! Noi granturi pentru dezvoltarea afacerilor inițiate de femei

52 de start-upuri conduse de femei, din 22 de raioane ale republicii, vor primi finanțare nerambursabilă de până la 165 mii lei din partea statului pentru inițierea și dezvoltarea unei afaceri, scrie bizlaw.md.

În 30 septembrie, beneficiarele ultimului Apel de proiecte din cadrul Programului Femei în Afaceri au semnat contracte de finanțare nerambursabilă cu Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului. (ODA).  Valoarea totală a granturilor constituie 6,86 mil. lei, ceea ce va stimula investiții în economia națională de circa 9,59 mil. lei și va contribui la crearea sau menținerea a 261 locuri de muncă. 

La concursul proiectelor investiționale au fost depuse în format online 153 de aplicații ale companiilor conduse de femei de pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

63% din numărul total al proiectelor investiționale sunt din domeniul prestării serviciilor (servicii fotografice și cinematografice; servicii de consultanță în inginerie, azil de bătrâni,  activități educaționale, servicii în domeniul de sănătate și asistență socială; servicii de consultanță pentru afaceri și management; hotel și servicii de cazare, activități recreative, servicii turistice, servicii didactice), alte 20 la sută își vor desfășura activitatea în industria prelucrătoare (prelucrarea fructelor și legumelor; fabricarea articolelor de îmbrăcăminte și accesorii; industria alimentară/ fabricarea produselor de panificație), iar 17 la sută sunt din agricultură și zootehnie (creșterea legumelor; apicultură; cultivarea plantelor aromatice, fermă de păsări).

Totodată, o parte din companiile selectate pentru finanțare vor dezvolta afaceri inovative: producerea pungilor ecologice din bumbac și spunbond; prestarea serviciilor de publicitate și reprezentare media; activități de creație artistică – olărit; activități de editare a cărților; kinetoterapie, fizioterapie și masaj; creșterea arbuștilor de goji.

Programul Femei în Afaceri a fost implementat de ODA în perioada 2016- 2022. Prin intermediul Programului au fost instruite peste 1200  femei în domeniul antreprenorial și ghidate în elaborarea proiectelor investiționale, iar 762 proiecte investiționale au fost finanțate în sumă cumulativă de 113,95 milioane lei. La ora actuală, Ministerul Economiei în comun cu ODA examinează posibilitatea de a veni cu o variantă îmbunătățită a Programului.

Primăria din Bălți a redus programul de lucru pentru economisirea energiei electrice

Primăria municipiului Bălți a decis să modifice programul de lucru al angajaților pentru a reducere consumul de energie electrică în contextul stării de urgență, scrie IPN.

Potrivit unei dispoziții semnate de primarul Alexandr Petkov pe 13 ianuarie 2025, noul program intră în vigoare imediat și stabilește un interval orar fix, între 08:00 și 16:30, cu o pauză de masă de 30 de minute, între 12:00 și 12:30.Decizia vine ca răspuns la recomandările Comisiei pentru Situații Excepționale, din 27 decembrie 2024, prin care au solicitat autorităților publice să adopte măsuri pentru economisirea resurselor energetice.Primăria a suspendat, de asemenea, toate graficele individuale de lucru stabilite anterior.Autoritățile locale mulțumesc cetățenilor pentru înțelegere și colaborare în această perioadă, subliniind că măsurile adoptate au scopul de a sprijini funcționarea eficientă a instituției în condiții dificile.Primarul a subliniat că măsura este temporară și adaptată situației excepționale.

Crește consumul de energie: Astăzi a constituit cu 18% mai mult decât ieri

Energocom estimează pentru astăzi o creștere cu 18% a consumului de energie electrică pe malul drept al Nistrului, în comparație cu ziua de duminică, transmite IPN.

Cifra este mai mare și decât lunea trecută, cu 2%.

Energocom informează că a rezervat capacitatea comercială necesară la hotarul cu România, pentru a suplimenta cererea internă de electricitate cu importuri.Astfel, pentru data de 13 ianuarie, Republica Moldova își va asigura necesarul de energie electrică de la centralele de termoficare din Chișinău și Bălți, de la instalațiile locale de energie regenerabilă, precum și cu electricitatea importată, pe bază de contracte bilaterale și de pe bursă, notează sursa.

Republica Moldova va apela marți la energie de urgență, în intervalul 16:00-19:00

Pentru 14 ianuarie se planifică un consum de energie electrică pe malul drept al râului Nistru similar cu cel din data de 13 ianuarie. Din cauza limitei de capacitate a interconexiunii cu România (cumulat pe Piața pentru ziua următoare și pe Piața intrazilnică) nu a fost posibilă rezervarea integrală a capacității, anunță Energocom, citat de IPN.

Prin urmare, în intervalul orelor 16:00-19:00, pentru a-și acoperi prognozele de consum, Republica Moldova va apela la energie de urgență.„Pentru a nu avea deconectări de energie, operatorul de transport Moldelectrica va solicita de la operatorul de transport din România Transelectrica energie ca să poată să fie acoperit necesarul de consum. Deconectări nu vom avea”, a precizat pentru IPN consilierul directorului Energocom, Victor Bînzari.Cetățenii sunt îndemnați să reducă consumul de energia electrică pentru a putea micșora presiunea pe întreg sistemul.Potrivit Energocom, restul electricității necesare pentru data de 14 ianuarie va fi livrată de centralele de termoficare din Chișinău și Bălți, de centralele de energie regenerabilă, precum și suplimentată cu energia importantă, atât în baza contractelor bilaterale, cât și de pe bursă.

Un tren nuclear rusesc ar fi pornit spre Ucraina. Putin ar putea testa o armă nucleară în Marea Neagră, avertizează NATO
Articolul anterior
Povestea uimitoare a unicului chirurg care s-a operat singur: “Am simțit că-mi stă inima, mâinile mi s-au înmuiat”
Articolul următor