Emisiunea mult îndrăgită de public ”Uși deschise” cu AURA, la un an de la lansare! Unica.md vă mulțumește pentru apreciere

Mult îndrăgita emisiune marca unica.md ”Uși deschise” cu Aura celebrează un an de la lansare! Deși nu e o perioadă atât de lungă, proiectul a ajuns să fie apreciat și așteptat de publicul de la noi, dar și de peste hotarele țării. Despre asta vorbesc cifrele ce reflectă audiența care a depășit peste trei milioane de vizualizări.

Zeci de invitați și-au deschis sufletul prezentatoarei proiectului, interpretei AURA, uneori prin momente haioase, în cadrul celor 34 de emisiuni realizate timp de un an. Artista i-a descusut pe colegii ei de breaslă, dar și persoane cu nume notorii, care au vorbit despre succesele lor, despre momente mai dureroase din cariera sau viața lor, sau unele pe care publicul le-a auzit pentru prima dată.

Pe această cale, echipa unica.md ține neapărat să mulțumească partenerilor care au contribuit la realizarea acestui ingenios proiect, copt și gândit cu multă sârguință în redacție, dar îmbrăcat și realizat frumos cu sprijinul lor. Mulțumiri speciale aducem Fabricii de Mobilă, Uși și Parchet ”Nani”, dar și brandului autohton ”Apriori Wine”.

Este cazul să deschidem și ușile redacție, să dăm numele realizatorilor acestei emisiuni:

Desigur, încântătoarea prezentatoare Aura, cea care abordează cu discreție, sinceritate și lejeritate invitații ei. Producătoarea care pierde zile întregi pentru a crea cele mai neobișnuite scenarii, provocări și dirijează cu ușurință emisiunile, Iulia Arnaut. Și, bineînțeles, producătorul și editorul de imagine, cu ochi de vultur și simțul acurateței vizuale, Iurie Iovu, cel care știe cel mai bine să joace cu camerele și luminile ca să vă prezinte, în final, un produs de calitate.

Dacă v-a scăpat cumva vreo ediție a acestui proiect minunat, vă invităm să le găsiți mai jos:

Adriana Ochișanu: despre rolul Annei Karenina și umorul din viața ei

Andrei Porubin – despre lista neagră în care se află, nunțile autohtone și regretele din viață

Bogdan Dascăl: piesele „de doi bani”, supărările artiștilor pe el

Natalia Barbu: ”Îmi este greu să revin acasă, sunt amintiri care dor”

Costi Burlacu și Corina Tepes: despre certuri în familie, concurență și secrete de cuplu

Irina Bivol: despre depresie, ghinion și de ce nu mai vrea să cânte

Cornelia Ștefăneț: concurența, Adriana Ochișanu și când și-a cerut scuze de la părinți

Nata Albot: despre planurile de revenire în Moldova, relații cu fetele adolescente

Vitalie Dani: domeniul IT, veniturile din muzică, relația cu soția și istorii reale din viață

Nelly Ciobanu: ce nu se știe despre Eurovision și dezamăgirea față de publicul de acasă

Ușile Nedeschise ale Lenuței Gheorghiță: despre ierarhia din muzica populară

Anatol Melnic: în ultimii 3 ani sufăr de o schimbare atât fizică, cât și sufletească

Mihai Budurin: despre plecarea soției, lupta cu COVID, despărțirea de Catharsis

Georgeta Voinovan: despre relațiile din viața ei, scandaluri și de ce s-a revoltat în ultimii ani

MC MIKE: scufundări, escapade prin peșteri, divorț și copii

Băieții din Zebra Show la #ușideschise: află ce farsă i-au făcut Aurei

Olia Tira: despre tata, divorțul părinților, scandaluri

Plăieșii și Nicolaie Gribincea: despre reușite, munca în echipă, succes și peripeții din trecut

Gabriel Nebunu: despre dragostea din diasporă, concurența în muzica populară, piese

Gheorghe Țopa: partea urâtă a celebrității și concertele la Palatul Național

Pasha Parfeni: despre meditație, drepturile de autor, diasporă și schimbări

Tania Cerga: despre relația cu tata, Andrei Glavan, fiica, oamenii și muzica

Aurel Chirtoacă: despre numele de familie, intrigi, relația cu soția și soacra

Geta Burlacu: despre copii, despărțiri, pshihologie și schimbările din viața ei

Lili Lozan: despre educație, studenție cu greutăți și relația cu soțul

Karizma: despre visul american, muzica pusă pe STOP, dorul de casă, naștere

Dana Marchitan: despre căsnicii, concurența de acasă, muzica create

Constantin Moscovici: despre carieră, venituri, drepturi de autor și viața de familie

Dianna Rotaru: despre căsătorie, critica primită, relația cu părinții

Valentin Uzun: despre probleme de sănătate, carieră, copii și importanța religiei

Daniela Ciocanu: despre sarcina neașteptată, carieră și compromisurile făcute

Cristina Scarlat: despre relația cu copii, colegii de breaslă, critica publicului

Anișoara Puică: despre cumpănele din viață, regrete și recunoașterea publicului

Nicoleta Adam: copilăria fără tată și de ce trebuie să demonstreze că are și creier


Mihai Popșoi, întrevedere la Londra cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord

În marja vizitei oficiale la Londra, vicepremierul Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, David Cameron și cu ministra pentru Europa, Nus Ghani.

Oficialii au discutat despre consolidarea relațiilor bilaterale moldo-britanice, cu accent pe fortificarea capacităților instituțiilor naționale, reformele implementate de către țara noastră în procesul de integrare în Uniunea Europeană, precum și aspecte ce țin de securitatea regională.

Au fost abordate și acțiunile care ar putea fi întreprinse pentru a facilita conversiunea permiselor de conducere moldovenești și liberalizarea accesului producției moldovenești pe piața britanică.

„I-am mulțumit ministrului britanic de externe pentru faptul că, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord sprijină constant dezvoltarea și consolidarea democrației și rezilienței Republicii Moldova”, a menționat ministrul Popșoi.

La rândul său, omologul britanic a asigurat de susținerea Regatului Unit pentru modernizarea țării noastre.

Ucraina: o bătrânică a străbătut circa 10 km prin bombardamente pentru a ajunge pe un teritoriu controlat de ucraineni

Lidia Stepanivna, în vârstă de 98 de ani, a străbătut circa 10 km prin bombardamente până a ajuns pe un teritoriu liber, controlat de ucraineni.

Ucraina: O bătrână a mers mai mulți km pe jos prin bombardamenteFoto: Poliția Ucrainei

Casa femeii din localitatea Oceretine a fost distrusă de ruși, iar rudele sale au fost rănite, scrie www.stiri.md, conform presei ucrainene.

O zi întreagă femeia a mers fără mâncare sau apă, a căzut de câteva ori fără putere. În plină luptă, bătrână a rămas miraculos nevătămată.

Seara, bătrâna a fost observată pe drum de militari, care au predat-o polițiștilor. Aceștia au dus-o la un adăpost pentru cetășenii evacuați, unde a primit îngrijirile necesare. În prezent, oamenii legii caută rudele femeii.

„Am supraviețuit acelui război și trec prin acest război. A rămas fără nimic”, spune femeia.

O companie italiană a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor la Căinari

Compania italiană LEONEVA a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor în Republica Moldova. Amplasată în orașul Căinari, afacerea italiană, a generat în jur de 25 de locuri noi de muncă și mai urmează și altele.

Fondatorul companiei, Leone Piero Antonio, care se află în Republica Moldova din 2020, a reușit deja să proceseze și să exporte mai bine de 3500 de tone de fructe, transmite IPN.

Fondatorul și administratorul companiei LEONEVA, Leone Piero Antonio, le-a mulțumit tuturor participanților la acest eveniment, spunând că reprezintă un pas important.

Omul de afaceri precizează că, lansarea și desfășurarea afacerii sale este un lucru de echipă care ajută Republica Moldova să fie și mai vizibilă în lume.

Prezent la eveniment, ambasadorul Republicii Italiene în Republica Moldova, Lorenzo Tomassoni, a menționat că fabrica italiană pentru procesarea fructelor reprezintă o mișcare substanțială în acest domeniu.

Și este de remarcat faptul că, LEONEVA conlucrează cu un partener important, cunoscut ca unul dintre cei mai mari producători și exportatori de fructe la nivel global.

În următorii doi ani, urmează să fie create și alte oportunități noi de angajare. Este vorba despre o investiție de circa 1,5-2 milioane de euro.

La evenimentul de inaugurare a participat și viceprim-ministrul Dumitru Alaiba, ministru al economiei și digitalizării.

„Suntem aici pentru a inaugura o nouă investiție italiană în Republica Moldova, în Căinari. Ne bucurăm foarte mult de faptul că, oameni de afaceri italieni găsesc oportunități aici, în Republica Moldova. Ne bucurăm foarte mult de fiecare asemenea pas, oricât de mic, care ne integrează tot mai mult în piața europeană”, a menționat Dumitru Alaiba.

„Atunci când un antreprenor găsește oportunitate în Republica Moldova și investește aici, acest fapt nu poate să nu bucure. Aceasta generează capacitate de export, aceasta generează locuri de muncă. Bine ați venit în Republica Moldova”, a mai spus Dumitru Alaiba, precizând că în 2023 Moldova a livrat cele mai multe prune pe  piața europeană.

sursa: www.agrobiznes.md

Tot mai mulți locuitori din stânga Nistrului își perfectează acte moldovenești
Articolul anterior
O mamă a 13 copii a devenit bunică la 36 de ani. Veronica şi fiica sa, Victoria, au născut la doar două luni distanţă
Articolul următor