Înfrangerile umilitoare, supărare mare la Moscova. Propagandistul Soloviov: ”Intregul Occident începe să își bată joc de noi”

Vladimir Soloviov, un prezentator rus de televiziune cunoscut pentru promovarea aprinsa a propagandei pro-Kremlin, a criticat progresele Rusiei in razboiul din Ucraina, sugerand ca pana si cei mai fideli aliati ai lui Putin isi pierd increderea in succesul operatiunii.

„Intregul Occident incepe sa isi bata joc de noi”, a declarat Vladimir Soloviov joi in emisiunea sa de la Russia 1, „Seara cu Vladimir Soloviov”. Russia 1, un canal detinut de stat, are cea mai mare audienta din televiziunea rusa.

Soloviov a vorbit despre starea „cu adevarat ingrijoratoare” a razboiului, dupa ce Rusia a suferit o serie de esecuri. Ucraina a recucerit intinderi mari de teritorii intr-o contraofensiva in regiunea Harkov.

„Nu a existat nicio operatiune dupa Harkov care sa atenueze aceasta amaraciune si nici nu au existat teritorii restituite sau adaugate”, a declarat Soloviov.

„Am o mare rugaminte pentru armata noastra: va rog sa incepeti sa luptati dupa regulamente, asa cum puteti, asa cum ati fost invatati. Sa incepem sa anuntam locurile nou eliberate. De ce aveti nevoie pentru asta? Au fost mobilizati 300.000 de oameni”.

Soloviov a vorbit despre controversata mobilizare partiala a Rusiei de 300.000 de rezervisti, care a dus la proteste si la plecarea din Rusia a zeci de barbati in varsta de lupta. El a criticat modul in care au fost recrutati rezervistii, in conditiile in care au aparut rapoarte potrivit carora minoritatile etnice din Rusia au fost vizate in mod disproportionat.

„In acelasi timp, sa nu ne ajutam inamicii in timp ce desfasuram mobilizarea partiala. De exemplu, popoarele din nordul indepartat, populatiile pe cale de disparitie, grupurile etnice mici, ar trebui sa tinem cont de acest lucru, sa o facem in mod proportional in ceea ce priveste cantitatea de persoane mobilizate”, a spus el.

Soloviov este sustinator vocal al razboiului lui Putin in Ucraina si a fost sanctionat din cauza legaturilor sale cu Kremlinul. Unele publicatii l-au supranumit „vocea lui Putin” pentru sprijinul sau vehement pentru invazia lui Putin si pentru amenintarile sale aberante la adresa puterilor occidentale.

„Astazi este ziua in care a fost lansata o operatiune justitiara pentru denazificarea Ucrainei”, a declarat Soloviov la inceputul invaziei neprovocate a Rusiei. El a criticat apoi  intarzierile „rusinoase” cu care armele au ajuns la armata rusa din Ucraina.

sursa: www.aktual24.ro

O nouă escrocherie în mediul online: papuci de brand ,,Nike” la 38 de lei

Pe cel puțin patru pagini de Facebook – „Sportlandia MD”, „Sportlandia MD”, „MD Sportlandia” și „MD Sportlandia” – create în ultimele zile, au apărut anunțuri care propun spre vânzare încălțăminte „Nike” la prețul de 38 de lei.

O nouă escrocherie întâlnită în mediul online: Nike la 38 de lei

Este o escrocherie online cu folosirea neautorizată a însemnelor vizuale ale magazinului „Sportlandia Moldova”, transmite stopfals.md.

Compania a anunțat despre apariția unor site-uri și conturi false care nu au legătură cu activitățile sale, fiind „create în scopuri frauduloase”. 

„Nu faceți click pe linkuri suspecte și nu lăsați informații personale pe platforme terțe”, a îndemnat compania pe pagina sa de Facebook

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a cântat la chitară într-un bar, în timpul vizitei la Kiev

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a cântat o interpretare a piesei „Rockin’ in the Free World” a lui Neil Young, alături de o trupă locală, într-un bar numit Diktat, în timpul călătoriei sale surpriză la Kiev.

Melodia a fost lansată de Neil Young în 1989, după ce un concert planificat în Uniunea Sovietică a fost anulat, scrie news.ro.

„Soldaţii voştri, cetăţenii voştri – în special în nord-est, în Harkov – suferă enorm. Dar ei trebuie să ştie, voi trebuie să ştiţi, Statele Unite sunt alături de voi, o mare parte din lume este alături de voi şi ei luptă nu doar pentru o Ucraină liberă, ci pentru o lume liberă. Iar lumea liberă este şi ea cu voi”, a spus Blinken, înainte de a cânta.

Pe reţelele de socializare, unii ucraineni au criticat alegerea de a cânta într-un bar, în timp ce situaţia de pe front era atât de tensionată, iar alţii au lăudat acţiunea.

Şefii diplomaţiilor americană şi ucraineană, Antony Blinken şi Dmytro Kouleba, au luat prânzul la Kiev, într-o pizzerie fondată de un veteran al războiului cu Rusia.

Vizita surpriză a secretarului de stat american a fost menită să asigure ţara că Washingtonul va oferi ajutor militar.

Dmitro Kuleba l-a întâmpinat pe Blinken la intrarea în local şi, după o îmbrăţişare, cei doi bărbaţi au petrecut aproximativ patruzeci de minute în interior, savurând o pizza, au constatat la faţa locului jurnaliştii AFP.

„Trebuie să spun că, în calitate de cunoscător de pizza, aşa cum sunt majoritatea americanilor, cred că pizza de aici este superbă. O recomand cu căldură”, a declarat Antony Blinken.

Blinken a sosit la Kiev marţi dimineaţă pentru a reasigura Ucraina cu privire la sosirea ajutorului militar american, întârziat de mai multe luni din cauza disputelor din Congres.

La rândul său, armata rusă a dat asigurări marţi că „avansează în profunzime” în regiunea de frontieră Harkov (nord-est), unde a lansat o nouă ofensivă la 10 mai. 

Rușii au atacat astăzi un centru de recreere din Harkov: sunt raportați 5 morți și 16 răniți

Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi 16 rănite duminică, într-o zonă de recreere din afara oraşului Harkov, în urma unor lovituri aeriene ruse, au anunţat oficiali locali citaţi de Reuters.

Bilanţul morţilor şi răniţilor a fost anunţat de primarul din Harkov, Igor Terehov. „Exploziile auzite la Harkov în jurul prânzului s-au produs într-o suburbie din apropiere. Două rachete ruse au lovit un centru de recreere unde oamenii se relaxau, ucigând cinci persoane şi rănind alte 16”, a afirmat el pe reţeaua de mesagerie Telegram, potrivit Agerpres.

Corespondenţii Reuters au văzut zona de recreere distrusă după ce salvatorii de la faţa locului spun că a fost o explozie puternică, urmată de o a doua 15-20 de minute mai târziu.

Mărturiile oamenilor din Harkov, după atacul rușilor

Valentina, o femeie de 69 de ani care trăia în apropiere de complex, era acasă când s-a produs explozia. Ea le-a spus plângând ziariştilor că soţul ei a fost ucis în explozie.

Era lângă apă, a relatat ea, arătând zona unde acum se mai află doar un crater, dărâmături şi cadavre. „Este foarte dureros să-mi pierd casa, soţul, tot ce am pe lume. Ei (ruşii) sunt animale, de ce trebuie să omoare oameni?”, a mai spus ea.

În ultimele săptămâni, oraşul Harkov şi regiunea cu acelaşi nume au fost vizate constant de atacuri cu rachete ruseşti şi bombe ghidate, în contextul în care trupele ruse au lansat o ofensivă în nord-estul regiunii.

„Nu erau soldaţi aici. Era duminică, oamenii au venit aici pentru a se odihni, copii urmau să fie aici, femei însărcinate, odihnindu-se, încercând să trăiască normal”, a declarat Yaroslav Trofimko, inspector de poliţie la poliţia locală.

Cleopatra Stratan, într-o călătorie romantică la Paris, de ziua artistei: ”Petrec departe de familia mea”
Articolul anterior
Doi ruși care au fugit de mobilizarea lui Putin au cerut azil în statul american Alaska
Articolul următor