Încă un eșec pentru Rusia. Fuga profesioniștilor ruși din calea războiului a produs o explozie economică în Georgia

În vreme ce războiul din Ucraina sufocă economia Europei, o mică națiune situată la granița cu Rusia, între Europa și Asia, se bucură de o explozie economică neașteptată, scrie Reuters, conform adevarul.ro.

Georgia este pe cale să se numere printre economiile cu cea mai rapidă creștere din lume, ca urmare a unui aflux de peste 100.000 de ruși alungați de invazia Moscovei în Ucraina și de ordinul de mobilizare al lui Vladimir Putin pentru războiul său din Ucraina.

În timp ce o mare parte a globului arată o predispoziție spre recesiune, această țară de 3,7 milioane de locuitori, care se învecinează cu Marea Neagră, e așteptată să înregistreze o creștere viguroasă, de 10%, a producției economice în 2022, pe fondul unui boom împins de consum, potrivit evaluării instituțiilor internaționale.

Astfel, țara cu o economie modestă, de numai 19 miliarde de dolari, cunoscută în regiune pentru munții, pădurile și văile sale viticole, o ia înaintea piețelor emergente supraîncărcate, precum Vietnamul, și exportatorilor de petrol, de pildă Kuweit, impulsionat de prețurile ridicate ale țițeiului.

„Din punct de vedere economic, Georgia se descurcă foarte bine”, a comentat pentru Reuters Vakhtang Butskhrikidze, directorul general al celei mai mari bănci din țară, TBC, într-un interviu acordat la sediul său din Tbilisi.

„A apărut un fel de boom. Toate industriile o duc foarte bine, de la microîntreprinderi până la corporații. Nu mă pot gândi la nicio industrie care să aibă probleme în acest an”, a precizat el.

Cel puțin 112.000 de ruși au emigrat în Georgia în acest an, arată statisticile privind trecerea frontierei. Un prim val mare, de 43.000 de persoane, a sosit după ce Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie și Putin a luat măsuri pentru a înăbuși opoziția față de război în țară, potrivit datelor guvernului georgian. Un al doilea val a urmat anunțului lui Putin privind mobilizarea parțială la nivel național la sfârșitul lunii septembrie.

Un boom neașteptat

Boomul economic al Georgiei a derutat mulți experți care au anticipat numai consecințe nefaste ale războiului pentru fosta republică sovietică, a cărei soartă economică este strâns legată de vecinul său mai mare prin intermediul exporturilor și turismului.

De pildă, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a prezis în luna martie că conflictul din Ucraina va da o lovitură majoră economiei georgiene. De asemenea, Banca Mondială a prognozat în aprilie că, în 2022, creșterea economică a țării va avea o scădere la 2,5%, de la 5,5% inițial.

„În pofida tuturor așteptărilor pe care le aveam cu toții (…) că acest război din Ucraina va avea efecte negative semnificative asupra economiei georgiene, până acum nu vedem materializarea acestor riscuri”, a declarat Dimitar Bogov, economistul principal al BERD pentru Europa de Est și Caucaz.

„Dimpotrivă, vedem că economia georgiană evoluează destul de bine în acest an, cu creștere de două cifre”.

Această creștere spectaculoasă nu este totuși în beneficiul tuturor, deoarece sosirea a zeci de mii de ruși, mulți dintre ei profesioniști în domeniul tehnologiei cu buzunare adânci, stimulează creșterea prețurilor și îi elimină pe unii georgieni din anumite părți ale economiei, cum ar fi piața chiriilor și educația.

De asemenea, oamenii de afaceri de vârf se tem că țara s-ar putea confrunta cu o cădere dură în eventualitatea în care încheierea războiului îi va determina pe ruși să se întoarcă acasă.

Georgia însăși a purtat un scurt război cu Rusia în 2008 pentru Osetia de Sud și Abhazia, teritorii controlate de separatiștii susținuți de Rusia.

Un exod de un miliard de dolari

În prezent, însă, economia Georgiei culege beneficiile proximității sale de această superputere – cele două țări au o frontieră terestră – și ale unei politici liberale de imigrație care le permite rușilor și cetățenilor din multe alte țări să locuiască, să muncească și să deschidă afaceri în țară fără a avea nevoie de viză.

În plus, cei care fug de războiul din Rusia aduc cu ei o mulțime de bani. Între lunile aprilie și septembrie, rușii au transferat peste 1 miliard de dolari în Georgia, de cinci ori mai mult decât în aceeași perioadă din 2021, potrivit băncii centrale georgiene.

Acest influx a contribuit la ridicarea monedei georgiene la cel mai puternic nivel din ultimii trei ani.

Aproximativ jumătate din imigranții ruși provin din sectorul tehnologic, potrivit directorului general al TBC, Butskhrikidze, și a presei locale, cifre aflate în concordanță cu sondaje și estimări ale unor mari industriași ruși care au prevăzut un exod de zeci de mii de lucrători IT după invazia rusă în Ucraina.

„Aceștia sunt oameni din elită, oameni bogați… care vin în Georgia cu niște idei de afaceri și reușesc să crească dramatic consumul”, a comentat Davit Keshelava, cercetător senior la Școala Internațională de Economie de la Universitatea de Stat din Tbilisi (ISET).

„Ne așteptam ca războiul să aibă o mulțime de efecte negative”, a adăugat el. „Dar s-a dovedit cu totul altceva. S-a dovedit a fi pozitiv”.

Nimic de închiriat în Tbilisi

Impactul noilor sosiți nu este nicăieri mai limpede decât pe piața închirierii de locuințe din capitală, unde cererea crescută agravează tensiunile.

Chiriile din Tbilisi au crescut cu 75% în acest an, potrivit unei analize a băncii TBC, iar unele persoane cu venituri mici și studenții sunt în special afectați de ceea ce activiștii spun că este o criză imobiliară ce se amplifică.

Georgiana Nana Shonia, în vârstă de 19 ani, semnase un contract pe doi ani pentru un apartament în centrul orașului contra a 150 de dolari pe lună, cu doar câteva săptămâni înainte de invazia Rusiei. În iulie, proprietarul a dat-o afară, obligând-o să se mute într-un cartier rău famat de la marginea orașului.

„Înainte îmi lua 10 minute să ajung la serviciu. Acum am nevoie de minimum 40 de minute, pentru că trebuie să iau autobuzul și metroul, și de multe ori rămân blocată în ambuteiaje”, a declarat ea, explicând că valul noilor veniți a schimbat dinamica pieței.

Helen Jose, o studentă la medicină în vârstă de 21 de ani din India, stă la o prietenă de o lună, după ce chiria s-a dublat în timpul vacanței de vară.

„Înainte era foarte ușor să găsești un apartament. Dar multora dintre prietenii mei li s-a pus în vedere să se mute, pentru că au apărut ruși dispuși să plătească mai mult decât noi”, a spus ea.

Universitățile au raportat, de asemenea, un număr semnificativ de studenți care își amână studiile în Tbilisi pentru că nu își pot permite o locuință în oraș, a declarat Keshelava de la ISET.

Nu este exclusă o criză

Butskhrikidze, de la TBC, a declarat că el a văzut în noii sosiți un potențial pentru a umple golurile de competențe din economia georgiană.

„Sunt foarte tineri, au educație tehnologică și au cunoștințe – pentru noi și pentru alte companii georgiene, aceasta este o oportunitate destul de valoroasă”, a spus el.

„O provocare cheie pentru noi este tehnologia. Și, din nefericire, pe această latură suntem în competiție cu companiile de înaltă tehnologie din Statele Unite și Europa”, a adăugat el. „Pentru a obține un câștig rapid, acești migranți sunt de mare folos.”

Cu toate acestea, economiștii și companiile își fac griji din cauza de efectelor negative pe termen mai lung ale războiului și de ceea ce s-ar putea întâmpla în situația în care rușii se vor întoarce acasă.

„Nu ne clădim planurile de viitor în funcție de noii veniți”, a declarat Shio Khetsuriani, directorul general al Archi, una dintre cele mai mari companii de dezvoltare imobiliară din Georgia.

Chiar și în condițiile în care prețurile chiriilor au crescut vertiginos, Khetsuriani spune că firmele de construcții nu sunt dornice să investească prea mult, mai ales în condițiile în care prețurile pentru materiale și echipamente tot cresc. În timp ce proprietarii ar putea profita de creșterea chiriilor, marjele de profit pentru vânzările de apartamente nu s-au modificat prea mult, a spus el.

Economiștii la rândul lor avertizează că e posibil ca boomul să fie doar temporar și de aceea încurajează guvernul georgian să folosească venituri fiscale sănătoase pentru a plăti datoriile și a acumula rezerve de valută străină cât mai poate.

„Trebuie să fim conștienți de faptul că toți acești factori care stimulează creșterea în acest an sunt temporari și nu garantează o creștere sustenabilă în anii următori, așa că, prin urmare, este nevoie de prudență”, a declarat Bogov de la BERD.

„Incertitudinea este încă prezentă, iar criza ar putea lovi Georgia cu o oarecare întârziere.”

Foto! Cum a arătat centrul Capitalei în Noaptea de Înviere

La slujba de Înviere din centrul municipiului Chișinău s-au adunat sute de oameni. Scuarul Mitropoliei Chișinăului si a întregii Moldove a devenit neîncăpător pentru enoriașii care au asistat la serviciul divin cu coșurile pline de bunătăți și purtând Focul Haric.

Cetățenii Republicii Moldova au trăit cu bucurie Învierea Domnului, s-au rugat pentru pace, sănătate și bunăstare. Iată, mai jos, care a fost atmosfera în centrul capitalei!

Foto: Primăria Municipiului Chișinău

Canada va acorda Republicii Moldova un sprijin financiar pentru dezvoltarea sectorului energetic și judiciar

Canada va acorda Republicii Moldova un sprijin financiar pentru dezvoltarea sectorului energetic și judiciar, dar și pentru sprijinirea societății civile. Un anunț în acest sens a fost făcut de ambasadorul Canadei în Moldova cu sediul la București, Gavin Buchan, în cadrul unui interviu. Potrivit acestuia, negocierile privind acordarea unui împrumut major acordat Executivului de la Chișinău sunt în proces.

„Introducem o serie de domenii în care vom sprijini Moldova. Avem un mic proiect de sprijin pentru societatea civilă, avem sprijin pentru sistemul judiciar, vom introduce un anumit sprijin în sectorul energetic și suntem în proces de negociere a unui împrumut major, pentru sprijin financiar acordat Guvernului. Moldova este o țară mică, dar este o țară care a făcut absolut tot ce trebuie să facă pentru a câștiga invitația de aderare la Uniunea Europeană, pe care a primit-o anul trecut”, a spus oficialul, transmite moldova1.md. 

Ambasadorul Canadei la Chișinău a spus că Republica Moldova face toate reformele corecte și este pe cale să devină o democrație europeană.

„Ei introduc tot felul de măsuri corecte și merită în mod absolut sprijinul nostru în fața eforturilor consistente ale Rusiei de a-i destabiliza. Deci, da, ca și în cazul Ucrainei, Canada și România sunt foarte aliniate în privința importanței susținerii Republicii Moldova. Și una dintre marile bucurii ale misiunii mele aici este că ajung să lucrez la lucruri concrete de genul acesta, în colaborare cu partenerii mei români, a relatat oficialul.

Referindu-se la combaterea fenomenului dezinformării din țara noastră, Buchan a precizat că autoritățile trebuie să se asigure că încurajează gândirea critică și să-i facă pe oameni să înțeleagă care sunt sursele de știri credibile și care nu.

„Trebuie să avem mesaje puternice și proactive, trebuie să preîntâmpinăm asta. Trebuie să faci ceea ce ei numesc pre-demontare, să ne asigurăm că oamenii au informațiile corecte în prealabil, astfel încât să știe când aud ceva care este dezinformare. Și într-adevăr, trebuie să încurajăm gândirea critică. Trebuie să-i facem pe oameni să înțeleagă ce este o sursă de știri credibilă și ce nu este o sursă de știri credibilă. Trebuie să-i facem pe oameni să aibă obiceiul să trateze toate postările de pe rețelele de socializare ca și cum ar fi 1 aprilie. Nu ar trebui să existe doar o zi pe an când ne uităm critic la fluxurile noastre de socializare. Ar trebui să fie 365”, a concluzionat Gavin Buchan.

Maia Sandu va efectua o vizită în Norvegia săptămâna viitoare

Președintele Maia Sandu va efectua o vizită de stat în Norvegia, în perioada 6-7 mai. Din delegația condusă de șeful statului va face parte și ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi. Aceasta este prima vizită de stat a unui președinte al Republicii Moldova în această țară.

Pe 17 aprilie, Republica Moldova a fost vizitată de ministrul norvegian de Externe, Espen Barth Eide. Într-un interviu pentru Moldova 1, diplomatul a declarat că Norvegia își va deschide în scurt timp o misiune diplomatică în Republica Moldova, transmite moldova1.md.

De menționat că Norvegia este una dintre cele șase țări, unde moldovenii ar putea vota prin corespondență în cadrul alegerilor prezidențiale și referendumului constituțional din 20 octombrie.

Manifestație cu peste 100.000 de oameni la Roma, împotriva războiului din Ucraina: „Europa pentru pace”
Articolul anterior
#usideschise cu Emilian Crețu: despre schimbările din ultimii ani, bârfele din presă, admiratori și planuri
Articolul următor