Locuitorii din Crimeea vor fi la fel de fericiți să întâmpine armata ucraineană precum cei din Herson, afirmă Eskender Bariev, un membru al Mejlis, legislativul tătarilor din Crimeea, citat de revista The New Voice of Ukraine.
Politicianul tătar afirmă că în Crimeea locuiesc trei categorii de oameni. Prima este alcătuită din locuitorii pro-ucraineni, care nu au dispărut nici la 8 ani după anexarea ilegală a peninsulei de către Moscova în 2014, transmite Hotnews.
Potrivit acestuia, a doua categorie este formată din colaboratori.
„Aceștia sunt cetățeni ai Ucrainei care au început să susțină acțiunile Federației Ruse și acțiunile sale pe teritoriul Ucrainei, așa-zisa ‘operațiune militară specială’”, afirmă acesta cu privire la invazia declanșată de Vladimir Putin pe 24 februarie.
„Dar poziția lor se schimbă constant. Pe de-o parte există colaboratori care vor fugi din Crimeea. Iar apoi sunt colaboratorii care vor spune ‘am lucrat aici, acum vom lucra pentru Ucraina’”, afirmă Bariev.
A treia categorie de locuitori ai Crimeii sunt cetățenii ruși care locuiesc în peninsulă, Bariev afirmând că numărul acestora a ajuns să fie de 2,5 ori mai mare decât al întregii populații tătare din peninsulă.
„Peste 600.000 de ruși au sosit. Ei au încălcat dreptul internațional, au venit ilegal (…) când vor auzi că Forțele Armate Ucrainene se apropie de granițele Crimeii ei vor începe să plece mai activ, după părerea mea. Ei nu vor rămâne în Crimeea”, mai spune el.
Rusia a început să ocupe Crimeea în martie 2014, mulți dintre locuitorii pro-ucraineni ai peninsulei fugind din regiune în timp ce Moscova a început să își mute aici proprii cetățeni.
Peninsula a fost folosită pentru invadarea sudului Ucrainei în timpul primelor zile ale războiului însă forțele de invazie nu au reușit să ocupe orașele strategice Nikolaev și Odesa.
Orașul Herson, singura capitală regională pe care armata rusă a reușit să o cucerească de la declanșarea războiului, a fost eliberat vinerea trecută de forțele Kievului, la două zile după ce ministerul Apărării de la Moscova anunțase că își va retrage trupele de pe malul vestic al Niprului.
Deși are relații apropiate cu Moscova, Turcia nu recunoaște anexarea Crimeii de către Rusia din cauza situației etnicilor tătari musulmani, care se opun ocupației rusești.
Imediat după anexarea de către Moscova în 2014, tătarilor din Crimeea li s-a cerut să evacueze o parte a zonelor în care locuiau pentru a fi strămutați într-o altă parte a peninsulei.
Președintele turc Recep Erdogan a cerut în luna septembrie ca Rusia să returneze Ucrainei teritoriile ocupate dacă își dorește o pace durabilă.