O maternitate din Zaporojie, atacată de ruși. Un nou-născut a murit

Un nou-născut a fost ucis în urma unui bombardament al ruşilor care a avut loc în cursul nopţii asupra unei maternităţi din regiunea Zaporojie din sudul Ucrainei, în timp ce două persoane au murit în atacuri care au avut loc în regiunea Harkov, au anunţat oficiali locali citaţi de CNN.

O maternitate din Zaporojie, atacată de ruși: Un nou-născut a murit

Oleksandr Staruh, şeful administraţiei militare regionale Zaporojie, a anunţat miercuri pe Telegram că forţele ruseşti au tras cu „rachete uriaşe” asupra unei mici maternităţi din spitalul oraşului Vilniansk, transmite News.ro.

„Inimile noastre sunt pline de durere, pentru că un nou-născut a fost ucis”, a spus el.

Mama copilului a fost salvată, la fel şi un medic, au anunţat ulterior serviciile pentru situaţii de urgenţă, care spun că sub dărâmături nu se mai află nicio persoană.

Vilniansk este un oraş controlat de ucraineni, în timp ce părţi din regiunea Zaporojie din care face parte, inclusiv centrala nucleară, au fost ocupate şi anexate ilegal de Moscova.

Preşedintele ucrainean, Vladimir Zelenski, a condamnat atacul asupra maternităţii.

„Inamicul a decis din nou să încerce să realizeze prin teroare şi crimă ceea ce nu a putut realiza timp de nouă luni şi nici nu va putea realiza. În schimb, va fi tras la răspundere pentru tot răul pe care l-a adus în ţara noastră”, a declarat preşedintele Vladimir Zelenski reacţionând la vestea că o maternitate a fost bombardată şi un bebeluş a fost ucis.

Pe de altă parte, două persoane au fost ucise în bombardamentele ruseşti din cursul nopţii în regiunea ucraineană Harkov, a declarat miercuri un oficial ucrainean de rang înalt.

Kirilo Timoşenko, adjunct al şefului biroului preşedintelui ucrainean, a anunţat pe Telegram că o clădire rezidenţială, o clinică medicală şi o şcoală au fost lovite în atacuri ruseşti asupra oraşului Kupiansk.

Luni de zile, bombardamentele şi raidurile cu rachete ruseşti au vizat infrastructura civilă din diferite părţi ale Ucrainei, inclusiv din Harkov, unde trupele ruseşti de ocupaţie au fost alungate de o contraofensivă ucraineană.

Cod GALBEN de vânt puternic în R. Moldova

Meteorologii au emis un avertisment Cod Galben de intensificări ale vântului, informează unica.md.

Avertizarea, valabilă pentru perioada 29 septembrie, ora 13:00, – 1 octombrie, ora 18:00, prevede intensificări ale vântului nord-vestic de până la 23 m/s.

Primăria Chișinău face apel către locuitori și vizitatori să manifeste prudență, evitând parcarea autovehiculelor sub copaci sau în apropierea cablurilor electrice.

Autoritățile municipale sunt pregătite să intervină în cazul unor situații de urgență. Cetățenii sunt sfătuiți să raporteze eventualele probleme la Dispeceratul Central Municipal la numerele de telefon (022) 22-22-67, (022) 22-26-04, sau la numărul unic de urgență 112.

Mansarda unui bloc din Capitală, în flăcări! 50 de pompieri, la fața locului

Intervenția pompierilor din capitală conform nivelului sporit pe strada Paris 34/2 la lichidarea unui incendiu, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Apelul a fost recepționat la ora 17:26. Potrivit informațiilor înregistrate, flăcările au cuprins mansarda unui bloc de locuit cu 6 nivele în proporție de 50%. Pentru lichidarea incendiului au fost îndreptate 8 echipe de pompieri și salvatori cu un număr de 50 de angajați IGSU. La fața locului a fost creat Statul Major pentru gestionarea intervenției. Pompierii au reușit localizarea arderii la ora 18:26. La moment sunt formate 4 sectoare de luptă pentru lichidarea totală a flăcărilor. Victime nu au fost raportate, iar locatarii blocului au fost evacuați în zone sigure.

Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști.

Un tren turistic pe traseul Chișinău-Tiraspol a fost lansat cu suportul Uniunii Europene și PNUD

Trenul turistic cu destinația Tiraspol a pornit din gara Chișinău pe 22 septembrie. După o pauză de 20 de ani, garnitura de tren a fost pusă la dispoziția profesioniștilor din domeniul turismului pentru prima cursă ocazională în stânga Nistrului. Cursa trenului turistic a fost organizată de Platforma turism, creată și susținută cu suportul financiar al Uniunii Europene prin programul „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Duminică, 22 septembrie, la ora 08:00 dimineață a plecat din gară trenul turistic pe traseul Chișinău – Tiraspol. Aproximativ 150 de oameni, inclusiv ghizi, agenți turistici sau profesioniști din domeniu au fost parte a unui proiect turistic cu totul special – o călătorie tur-retur cu trenul.

„Scopul acestei călătorii a fost de a demonstra potențialul turistic al regiunii de pe ambele maluri ale râului Nistru și de a arăta că unirea eforturilor în sectorul turismului poate promova înțelegerea reciprocă și cooperarea între locuitorii de pe ambele maluri. Un astfel de tren turistic nu numai că extinde oportunitățile de dezvoltare a turismului, dar ajută și la apropierea oamenilor, creând un spațiu pentru schimburi culturale și interacțiune”, spune Ivan Ganenco, liderul Platformei Turism.

Itinerarul turistic a fost conceput în așa mod încât ghizii să poată descoperi cele mai interesante locații de pe ambele maluri ale râului Nistru. Primul popas a fost făcut la Cetatea Tighina (Bender), aceasta beneficiind de lucrări de restaurare și conservare parțială cu suportul financiar al Uniunii Europene prin Programul „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD. De la Tighina (Bender), turiștii au plecat spre Tiraspol, unde au vizitat parcul central, apoi au luat din nou trenul pentru a reveni la Chișinău.

„Turul a fost organizat la un nivel înalt, traseul a fost atent gândit. Turiștii s-au arătat foarte interesați de patrimoniul cultural și istoric al regiunii și au pus o mulțime de întrebări. Acest lucru arată că acest format de călătorie îi ajută pe oameni să aprofundeze cultura de pe ambele maluri ale Nistrului. Vedem cât de important este să continuăm să dezvoltăm astfel de proiecte, care contribuie la consolidarea legăturilor dintre regiuni”, menționează Irina Ladaniuc, ghid turistic.

Turiștii au fost și ei impresionați de prima ocazie de a călători pe malul stâng cu trenul: „A fost o experiență uimitoare! Am văzut atât de multe locuri interesante de care nici nu auzisem până acum. Organizarea turului a fost de top – transport confortabil, excursii fascinante, posibilitatea de a încerca bucătăria locală. Un astfel de tren într-adevăr apropie cele două maluri ale Nistrului și sperăm că astfel de excursii vor fi organizate mai des”, spune Lucia.

O altă călătoare, Irina, a fost și ea entuziasmată de călătorie: „Excursia a fost bogată și informativă. Mi-a plăcut modul în care ghizii au vorbit cu pasiune despre istoria și cultura regiunii. Am simțit căldură și prietenie pe tot parcursul excursiei. Ajută cu adevărat să ne înțelegem mai bine și să vedem cât de multe avem în comun”.

„Participarea la dezvoltarea acestui traseu turistic unic a fost o onoare pentru noi. Am dorit să creăm nu doar un tur, ci o călătorie care va deschide noi orizonturi pentru turiștii noștri și va arăta cât de bogate și interesante sunt regiunile de pe ambele maluri ale Nistrului. Acest proiect dovedește că turismul poate fi un instrument puternic pentru consolidarea legăturilor culturale. Suntem încrezători că astfel de inițiative vor fi un pas important spre apropierea celor două maluri”, adaugă Valeria Cebanova, responsabilă de organizarea turului și directoarea unei companii turistice.

Trenul turistic Chișinău-Tiraspol-Chișinău a fost prima excursie de acest gen organizată de Platforma Turism, cu suportul Uniunii Europene și Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, prin programul UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”. Programul contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistru, prin implicarea lor în proiecte comune de dezvoltare.

Aeroportul Internațional Chișinău revine în proprietatea statului
Articolul anterior
Colaborarea între Serviciul Vamal și Interpol, discutată la Chișinău
Articolul următor