Un șofer de 82 de ani a omorât doi pietoni, după ce, în urmă cu puțin timp, accidentase un biciclist

Un grav accident rutier a avut loc sâmbătă seara în Argeș. Doi pietoni accidentați pe DN7 au murit. Tragedia a fost provocată de un șofer în vârstă de 82 de ani, la scurt timp după ce mai provocase un accident.

Doi pietoni au murit. FOTO IPJ Argeș

Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș, s-a stabilit că un bărbat de 83 de ani, din Corbeni, care conducea un autoturism pe raza municipiului Curtea de Argeș, la efectuarea virajului la stânga de pe strada 1 Decembrie 1918 către strada Eroilor (direcția Curtea de Argeș spre Corbeni), în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, a acroșat cu autoturismul bicicleta unui bărbat, de 32 de ani, din același municipiu care se pregătea să traverseze, accidentându-l ușor.

Conducătorul autoturismului a părăsit locul producerii accidentului fără încuviințarea polițiștilor.

La scurt timp, același conducător auto a accidentat doi pietoni, pe raza localității Albeștii de Argeș, pe DN 7C.

„Din păcate, în urma celui de-al doilea accident a rezultat decesul unuia dintre cei doi pietoni, bărbat de 71 de ani, din Albeștii de Argeș, iar al doilea pieton, de 82 de ani, din aceeași localitate, a fost preluat de un echipaj medical în stare de inconștiență, decedând la spital”, explică IPJ Argeș.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.

”În cauză urmează să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de părăsire a locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, conform art. 338, 192 și 196 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor care faptele au fost săvârșite, și luarea măsurilor legale care se impun”, mai precizează IPJ Argeș.

Farmacia Familiei celebrează 19 ani! Participă la tombola aniversară și câștigă premii valoroase!

În luna iulie, Farmacia Familiei celebrează 19 ani de activitate! Cu ocazia aniversării, fiecare client va fi răsplătit pentru fidelitate și încredere.

În perioada 1 – 19 iulie, te invităm să participi la tombola aniversară organizată în Farmacia Familiei și Dita Hyper Farmacie.

Cum participi:

  • Procură din Farmacia Familiei/Dita Hyper Farmacie, în perioada 01 iulie – 19 iulie, orice produse, într-un bon de plată de minim 300 lei.
  • Înregistreză bonul și completează formularul de participare care include datele participantului (nume, prenume, telefon de contact, nr. bonului, data procurării, adresa electronică).

Pe lângă șansa de a câștiga la tombolele zilnice, poți profita de oferte aniversare la cele mai de top branduri de dermatocosmetică și suplimente. Profită de reducerile generoase și asigură-te că ai tot ce îți trebuie pentru sănătatea și bunăstarea ta și a familiei tale.

Farmacia Familiei – 19 ani de grijă pentru toată familia!

Pentru mai multe informații despre campania aniversară consultă regulamentul tombolei.

*Acest articol este un produs comercial.

Astăzi este marcată Ziua Mondială a Rețelelor Sociale. Recomandările autorităților pentru cetățeni privind sporirea securității digitale

Pe 30 iunie este marcată Ziua Mondială a Rețelelor Sociale, un eveniment care evidențiază impactul pozitiv al rețelelor sociale prin facilitarea unei comunicări continue între utilizatori din întreaga lume.

Potrivit Serviciului Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică, circa cinci miliarde de oameni din întreaga lume folosesc rețelele sociale, ceea înseamnă că, 61% din populația lumii are un cont pe o platformă de social media, iar, în mediu, o persoană utilizează rețelele sociale până la 2,5 ore pe zi.

În acest sens, autoritățile îndeamnă cetățenii să fie vigilenți la toate aspectele legate de activitatea platformelor de socializare.

Măsurile recomandate de STISC pentru securitatea digitală și pentru protejarea conturilor de social media sunt:

  • Evitați să furnizați multe informații personale;
  • Folosiți parole puternice și activați autentificarea cu doi factori;
  • Raportați utilizatorii și comportamentele suspecte;
  • Nu accesași linkurile și mesajele suspecte;
  • Utilizați o soluție de securitate pentru dispozitivele tale.

Ziua Mondială Social Media a fost inițiată de compania globală de entertainment și media, Mashable, pe 30 iunie 2010 pentru a recunoaște impactul rețelelor sociale asupra comunicării globale și interacțiunii umane.

Întâmplarea neplăcută de care au avut parte Cleopatra Stratan și Edward Sanda în Italia. Au fost evacuați de pe plajă și ambulanța a ajuns imediat

Edward Sanda și Cleopatra Stratan au fost martorii unui scene șocante, într-una din vacanțele petrecute în Italia. Artiștii au fost evacuați de pe plajă, acolo unde ambulața și elicopterul au ajuns de urgență, scrie Libertatea.

„Nu am avut parte de peripeții în vacanță, însă am văzut niște lucruri care ne-au stricat vibe-ul, chiar dacă nu am pățit-o noi. Eram în Sardinia, s-a înecat un băiat, a venit elicopterul pe plajă, ne-a evacuat, era o plajă mică. Cred că s-a aruncat de pe o stâncă, a venit și salvarea cu barca. Noi am sperat că a fost bine și că l-au salvat.

Am încercat și noi să sărim si să ajutăm, însă, din păcate, nu aveam cu ce, pentru că persoana respectivă trebuia scoasă din apă, iar după aceea au venit elicopterul”, au declarat Eduard Sanda și Cleopatra Stratan pentru Spynews.ro.

„Era o plajă atât de mișto… Era înconjurată de munte, de stânci, aveai impresia că ești undeva în Thailanda. În ziua aceea am rămas cu gândul la acea întâmplare, ne-am tot gândit la asta. Am aflat ulterior că persoana respectivă a fost în regulă, a reușit să fie salvată. Am reușit cumva să trecem peste asta și am avut grijă de noi, în primul rând”, au mai declarat cei doi artiști.

Presa: Putin ar fi dat ordin să fie asasinat președintele Lukașenko. Victima a devenit ministrul de externe din Belarus
Articolul anterior
32 de civili au fost uciși de bombardamentele rușilor în Herson, din momentul eliberării orașului
Articolul următor