USAID va efectua noi investiții în țara noastră, în valoare totală de circa 50 milioane USD, pentru a susține agricultura

În următorii cinci ani, Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) va efectua noi investiții în țara noastră, în valoare totală de circa 50 milioane USD, pentru a susține agricultura cu valoare adăugată, care include sectoarele horticol, apicol, agricultura ecologică, industria vitivinicolă și sectorul turismului.

USAID va efectua investiții în R. Moldova pentru a susține agricultura

Reprezentanții Ministerului Agriculturii au avut o ședință de lucru în acest sens cu coordonatorii Proiectului Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova, transmite replicamedia.md.

Părțile au stabilit că beneficiarii primari ai proiectului vor fi producătorii agricoli, micii producători de vinuri, vinăriile în tranziție, afacerile din sectorul turismului, întreprinderile rurale prestatoare de servicii turistice, asociațiile sectoriale și întreprinderile implicate în furnizarea de inputuri agricole, procesare, prestare servicii, marketing, depozitare export.

În domeniul dezvoltării forței de muncă, beneficiarii proiectului vor fi instituțiile de învățământ și de cercetare în domeniul agricol, vitivinicol și turism și organizațiile care oferă servicii de extensiune rurală. Totodată, în cadrul proiectului este inclusă componenta de îmbunătățire a cadrului legal și de reglementare.

În cadrul discuțiilor, ministrul Vladimir Bolea a menționat impactul pozitiv al proiectelor anterioare implementate de USAID în sectorul agricol, a apreciat implicarea și susținerea oferită de poporul american în procesul de dezvoltare a sectorului agricol din Republica Moldova. 

Totodată, oficialul a declarat că ministerul își va consolida capacitățile pentru a spori cooperarea și comunicarea între instituțiile ce gestionează domeniile aferente agriculturii, este menționat în comunicatul ministerului.

Proiectul Competitivitate și Reziliență Rurală a fost conceput pentru a îmbunătăți sustenabilitatea sectorului agricol al țării prin diminuarea impactului negativ al schimbărilor climatice și are scopul de a stimula restabilirea durabilă și complexă a țării, afectată de criza regională.

Moldova și-a făcut un nou prieten la Bruxelles: Maia Sandu s-a întâlnit cu António Costa, noul Președinte al Consiliului European

În cadrul vizitei de lucru la Bruxelles, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu António Costa, care a preluat funcția de Președinte al Consiliului European din data de 1 Decembrie, informează unica.md.

”Moldova și-a făcut un nou prieten la Bruxelles – António Costa, care, de la 1 decembrie, a preluat funcția de Președinte al Consiliului European. Președintele Costa sprijină, din toată inima, drumul european al Moldovei. Pentru perioada imediat următoare, am convenit să începem cât mai repede implementarea programului de creștere economică, susținut de UE, să finalizăm în 2025 negocierile pentru aderarea la Zona unică de plăți, pentru ca moldovenii să nu mai plătească taxe pentru tranzacțiile cu băncile din UE și să eliminăm, în totalitate, taxele de roaming.

António Costa, care anterior a fost Prim-ministru al Portugaliei, a lăudat comunitatea muncitoare de moldoveni de acolo, care contribuie semnificativ la economia țării sale. Împreună cu António Costa și Uniunea Europeană, suntem pe drumul cel bun, iar Moldova va continua să progreseze și să construiască un viitor mai bun pentru toți cetățenii săi.”

Un șofer a ajuns cu Mercedes-ul direct într-un chioșc cu bere

Un incident cu implicarea unui automobil s-a produs la piața Docuceaev din cartierul Telecentru al capitalei. Șoferul unui Mercedes se pare că a pierdut controlul asupra volanului și a ajuns cu mașina într-un chioșc cu bere, scrie unimedia.info.

colaj foto: www.unimedia.info

Cazul a avut loc ieri, iar martorii oculari au postat imagini video de la fața locului pe rețele.

Medicul care a păcălit bătrâni dintr-un azil din Comrat cum să voteze la prezidențiale și referendum, trimis pe banca acuzaților

Procuratura UTA a Găgăuziei a trimis în judecată cauza penală de învinuire a medicului care la alegerile prezidențiale și referendumul din 20 octombrie 2024 a contribuit activ la falsificarea buletinelor de vot, prin aplicarea ștampilei și votarea în locul altor persoane, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În cadrul urmării penale, oamenii legii au constatat că în timp ce alegătorii era alături, medicul chiar dacă nu avea dreptul, pretinzând că-și ajuta pacienții, lua ștampila de la aceștia și personal o aplica în locul alegătorilor – pentru un anumit candidat la funcția de președinte de țară și pentru o opțiune anume la referendum fapte observate în imaginile video făcute publice de Asociația „Promo-LEX”. În cadrul urmăririi penale, procurorii au solicitat suspendarea din funcție a medicului, însă Judecătoria Comrat a respins demersul.

La terminarea urmăririi penale, procurorii i-au prezentat medicului din „Azilul pentru bătrâni Comrat” învinuirea pentru votarea în locul altor persoane fără a avea acest drept. Potrivit Codului penal, infracțiunea comisă se pedepsește cu amendă în mărime de la 32.500 la 52.500 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 160 la 200 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani.

Ruta de troleibuz din Sângera va fi înlocuită cu o rută de autobuz. Anunțul RTEC
Articolul anterior
Asociația Băncilor din Moldova cere anularea majorării impozitelor pe venit obținute din dobânda la depozitele bancare
Articolul următor