O bătrână, arestată după ce a oprit ventilatorul unei colege de salon, într-un spital din Germania. A fost deranjată de zgomot

O femeie de 72 de ani din Germania a fost arestată după ce ar fi oprit de două ori aparatul de oxigen al unei colege cu care împărțea salonul din spital, pentru că era enervată de sunetul pe care îl producea, relatează The Guardian citat de observatornews.ro.

Femeia a fost reținută sub suspiciunea de tentativă de omor după incidentul din orașul Mannheim din sud-vestul țării de marți seară, 29 noiembrie.

Femeia era deranjată de sunetul pe care îl făcea ventilatorul

Autoritățile au spus că suspecta ar fi oprit ventilatorul unei femei și apoi, în ciuda faptului că personalul i-a spus că aparatul este vital pentru pacient, l-a oprit, din nou, mai târziu în acea seară. Poliția din Mannheima a declarat într-un comunicat de presă că femeia a oprit ventilatorul înainte de ora 20:00, după ce „s-a simțit deranjată de zgomotul provenit de la dispozitivul de oxigen”.

„Deși suspecta a fost informată de către personalul spitalului că furnizarea oxigenul era vital pentru pacientă, se spune că a oprit din nou dispozitivul în jurul orei 21.00”, scrie în comunicat. Pacienta în vârstă de 79 de ani a trebuit să fie resuscitată, au spus autoritățile, și, deși viața ei nu era în pericol, ea a avut totuși nevoie de terapie intensivă. Suspecta a fost dus în fața unui judecător miercuri, pe 30 noiembrie și ulterior dus la închisoare. Investigațiile sunt desfășurare.

Cod ROȘU de inundații în jud. Galați din România! A început evacuarea de urgență a populației din 23 de localități din calea ciclonului Ashley

Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la ISU, Jandarmerie și unitățile militare ale MApN sunt în alertă. Toate efectivele sunt în cazărmi sau consemnate la domiciliu, pentru a putea fi mobilizate imediat, în caz de urgență maximă, informează unica.md.

Este alertă la Galați, unde autoritățile au luat măsuri imediate în urma avertizărilor cod roșu de ploi torențiale și inundații. Una dintre ele vizează populația din zonele inundabile, care trebuie evacuată de urgență. „Nu trebuie să mai avem pierderi de vieți omenești. ”

Astfel, a început evacuarea populației din 23 de localități, cele mai expuse riscului. S-a dispus instituirea permanenței la nivelul autorităților locale din zonele aflate sub avertizare de fenomene hidrometeorologice periculoase;

Prefectul județului Galați, doamna Andreea-Anamaria Naggar, a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) pentru a adopta noi măsuri preventive, menite să protejeze, în primul rând, viețile cetățenilor din zonele cu risc ridicat, precum și bunurile acestora, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

Astfel, s-a dispus evacuarea preventivă a tuturor persoanelor care locuiesc pe albia râurilor și în zonele cu potențial de risc la inundații.

Încă din data de 28 septembrie, pompierii gălățeni au mers în teren pentru a discuta cu autoritățile locale, în vederea informării cetățenilor cu privire la riscurile care pot apărea. În urma acestei acțiuni, au fost identificate toate persoanele vulnerabile, care, în cursul zilei de astăzi, vor fi relocate în zone sigure. De asemenea, autoritățile locale au identificat și spații în care pot fi relocate persoanele evacuate.

De asemenea, echipele de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, împreună cu reprezentanții autorităților locale, vor continua monitorizarea râurilor și a zonelor expuse inundațiilor, fiind pregătite să intervină rapid în cazul producerii unor situații critice. În acest scop, SGA Galați a dislocat în teren utilaje, staționate pe podurile cu risc, pentru a se putea interveni cât mai rapid posibil în eventualitatea formării unor blocaje din cauza aluviunilor.

Totodată, prin hotărâre de CJSU s-a decis ca în 22 de localități: Corod, Valea Mărului, Cudalbi, Costache Negri, Pechea, Cuza Vodă, Slobozia Conachi, Vameș (Piscu), Tudor Vladimirescu, Corni, Berești, Jorăști, Băneasa, Târgu-Bujor, Fârțănești, Foltești, Frumușița, Podoleni (Barcea), Berești Meria, Măstăcani, Grivița și Suhurlui, să fie suspendate cursurile pentru data de 30 septembrie.

„Protejarea vieților este prioritatea noastră absolută. Fac apel la toți cetățenii să colaboreze cu autoritățile, să respecte indicațiile primite și să fie pregătiți pentru evacuare”, a explicat prefectul județului Galați, domana Andreea-Anamaria Naggar.

”Recomandăm cetățenilor să urmărească constant informările oficiale și să urmeze staturile primate de la autorități și de la forțele de intervenție din teren.”, spun autoritățile.

În urmă cu puțin timp, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, a avut loc o ședință de lucru la care a participat viceprim-ministrul, ministrul afacerilor interne, Cătălin Predoiu, șeful DSU, dr. Raed Arafat, prim-adjunctul inspectorului general al IGSU, colonel Florea Constantin și alți reprezentanți din cadrul MAI.

29 septembrie – Ziua Mondială a Inimii

Deși are doar mărimea unui pumn, reușește să pompeze sânge în tot organismul, având propriul sistem de generare a impulsurilor electrice. Inima – un organ incredibil, care ne ține în viață!

Ziua Mondială a Inimii, sărbătorită în fiecare an, în toată lumea, pe 29 septembrie, este o ocazie de a discuta despre bolile care afectează inima, trăgând un semnal de alarmă asupra gravității și impactului pe care îl au acestea, dar și despre sănătatea inimii și despre faptul că aceste boli sunt în cea mai mare măsură prevenibile.

Bolile cardiovasculare cuprind mai multe afecțiuni ale inimii și vaselor de sânge dintre care bolile ischemice cardiace (angina cardiacă, infarctul miocardic) și bolile cerebro-vasculare se numără printre cele mai frecvent întâlnite.

Bolile cardiovasculare sunt ucigașul tăcut numărul 1 la nivel mondial, se estimează că acestea iau viețile a 17,9 milioane de persoane în fiecare an, ceea ce înseamnă că 2.000 de oameni își pierd viața în fiecare oră din cauza bolilor de inimă.

Îngrijirea sănătății inimii ar trebui să fie o prioritate pentru fiecare. Printre măsurile care pot fi luate pentru a menține inima în formă și a scădea riscul de apariție a bolilor cardiovasculare se numără:

  1. Exerciții fizice efectuate regulat;
  2. Menținerea unui alimentații echilibrate;
  3. Oprirea fumatului;
  4. Stoparea consumului de alcool;
  5. Efectuarea de controale medicale preventive cu regularitate.

Aveți grijă de sănătatea inimii dv.!

Gospodarul care își bate an de an recordurile cu cei mai giganți dovleci din țară! A expus la Bostaniada un bostan de peste 800 kg

Un dovleac de peste 800 de kilograme, crescut în curtea unui agricultor din satul Drăsliceni, raionul Criuleni,  a fost vedeta festivalului Bostaniada de la Bălăbănești, informează unica.md.

Cel care l-a crescut este Vasile Spîni, care an de an își bate propriul record și participă la celebrul festival gastronomic cu cei mai giganți dovleci.

În acest an, agricultorul care pe bună dreptate poate fi numit Regele Dovlecilor, a crescut un dovleac uriaș de peste 800 de kg!

Vasile Spînu se ocupă de creșterea dovlecilor mai bine de 15 ani, dar recolta din acest an bate toate recordurile. 

Pentru ca recolta să fie una mare și frumoasă, este nevoie de multă muncă, mărturisește gospodarul.

Vasile Spînu este fratele ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, și este agricultor cu numeroase trofee la Bostaniada!

Agricultorul a reușit și anul trecut să cultive un dovleac de 700 de kg și altul de 600 de kg.

În procesul de cultivare, deloc ușor, după cum spune agricultorul, este implicată toată familia. Potrivit lui Vasile Spînu, cel mai important este să fie udat la timp și să i se administreze îngrășăminte doar naturale.

Vasile Spînu este de profesie inginer mecanic. Dar de mulți ani face agricultură. Crește legume de vânzare, chiar pentru semințe, care apoi ajung în mai multe țări. A devenit celebru în tot satul datorită pasiunii pentru dovleci.

Ce făcea Vladimir Putin la 23 de ani, ca ofițer KGB
Articolul anterior
Shakira are un nou iubit? Cine e bărbatul care o face să râdă din nou
Articolul următor