Limba română ar urma să înlocuiască termenul stalinist de „limbă moldovenească” în legislația Republicii Moldova începând cu primăvara anului viitor, potrivit președintelui Parlamentului, Igor Grosu. „Dacă nu în Constituție, atunci în legislația conexă, în legile în care este menționată sintagma. Iată aici noi putem interveni și acesta ar fi un lucru mai sigur pe care-l putem face”, a declarat Igor Grosu la postul de televiziune Moldova 1.
Referitor la opiniile experților, potrivit cărora nu ar fi nevoie de majoritate constituțională în Parlament pentru a schimba sintagma „limba moldovenească” din art. 13 al Constituției, Igor Grosu a afirmat că ar fi vorba doar despre „o părere”, dar că sunt șanse să fie corectate greșelile istorice.
„Și da, și nu, vorba ceea, cu tot respectul față de juriști. Știți cum – câți juriști, atâtea opinii. Că nu este nevoie de aceste 68 de voturi, e o opinie. Sunt alții care opinează că e nevoie de această majoritate constituțională. Alții spun că, da, putem interveni, dacă nu în Constituție, atunci în legislația conexă, în legile în care este menționată sintagma. Iată aici noi putem interveni și acesta ar fi un lucru mai sigur pe care-l putem face”, a spus Igor Grosu.
Președintele Parlamentului a menționat că există astfel de discuții și analize.
„Până la sfârșitul acestui an nu o să reușim, dar o s-o facem. Când faci ceva cu o încărcătură simbolică, emoțională mare, trebuie s-o faci și într-un context legat de un eveniment istoric important. S-ajungem sănătoși în primăvară și probabil atunci o să fie un moment și o dată istorică importantă pentru a veni cu astfel de inițiative”, a spus Igor Grosu.
sursa: www.tvrmoldova.md