Paula Seling, adevărul despre despărțirea de soț, după 17 ani de mariaj. Când s-au separat de fapt: „A fost o perioadă cumplit de grea”

Din toamna acestui an au apărut speculațiile privitoare la divorțul dintre Paula Seling și soțul ei, Radu Bucura. Primele informații au venit atunci când s-a aflat că bărbatul nu se mai ocupă de cariera soției sale. După o perioadă în care nu a vrut să facă niciun fel de declarații pe marginea acestui subiect, solista a recunoscut că despărțirea s-a produs cu luni bune înainte ca presa să afle.

Sfârșitul lui 2022 a fost o perioadă a dezvăluirilor surprinzătoare din partea Paulei Seling. Cântăreața a mărturisit pentru revista Viva că, în urmă cu șase ani, a adoptat o fetiță pe nume Elena, astăzi în vârstă de nouă ani. Puține au fost persoanele care au știut de existența micuței care i-a schimbat viața Paulei, dar în prag de Crăciun, vedeta a făcut publică fericita veste. Lucurile nu au fost tocmai roz pentru Paula anul acesta, căci în aprilie se despărțea de soțul ei, Radu, cu care a fost căsătorită 17 ani.

Paula Seling a recunoscut că s-a despărțit de soț

paula seling si sotul ei

„Din 13 aprilie suntem pe drumuri separate. Personal, am considerat un eşec faptul că am ajuns aici, însă probabil că toate lucrurile au un rost. Perioada a fost cumplit de grea. M-am refugiat în muncă. Vă asigur că nici unul nu a greşit cu nimic.

Pur şi simplu, nişte diferenţe de percepţie asupra vieţii s-au adâncit în timp. Odată cu maturizarea noastră am înţeles cine suntem şi că ne datorăm unul altuia să ne oferim posibilitatea de a găsi, fiecare, locul şi lumina de care are nevoie. Este o dovadă de iubire să faci acest gest, atunci când realizezi că poate nu eşti ceea ce omul tău are nevoie. Cred că viaţa ne-a oferit nişte provocări mai mari decât am putut noi duce. Asta nu înseamnă că nu mai suntem o familie în creşterea copilului nostru. Vom face tot ce putem să o creştem simţind că suntem o celulă a iubirii, toţi trei, indiferent ce se întâmplă”, a spus Paula Seling pentru Viva.

Paula Seling a adoptat o fetiță și a ținut totul secret timp de șase ani

În cadrul aceluiași interviu, artista a dezvăluit că a adoptat o fetiță. Micuța se numește Elena, are nouă ani și există în familia ei de șase ani.

”Elena este în familia noastră de șase ani. Schimbarea vine doar în prezentarea ei în fața publicului. Am considerat important, până acum, să ne dăm timp de a se așeza toate în familia noastră, de a crește și de a fi suficient de matură încât să decidă singură dacă vrea sau nu să apară în viața publică. În ultima perioadă, s-a exprimat mai des că dorește să afle lumea despre ea. Și, iată, fata noastră superbă a crescut și ne bucurăm enorm de Elena!”, a declarat artista, potrivit sursei citate.

De asemenea, artista a mărturisit că fiica ei este foarte răsfățată de bunici și, în plus, a vorbit despre motivele pentru care a ales să păstreze secret acest eveniment din viața ei.

”Părinții mei sunt bunici deja de aproape șase ani. Mama a fost profesor, iar tata inginer. O răsfață cu măsură, așa cum face orice bunic. La cei aproape 9 ani pe care îi are Elena, a intrat de aproape șase în familia noastră, a petrecut vacanțe la Remetea, la părinții mei, și, de atunci, suntem cei mai fericiți părinți, iar bunicii sunt în al nouălea cer.

Am ales discreția în fața opiniei publice ca urmare a unei întâmplări nedorite, la o grădiniță la care Elena a fost temporar și în urma căreia a venit plângând acasă. Viața unui copil în situația Elenei este destul de complicată, copiii, uneori, preiau discuții din cadrul familial și pot să se necăjească unii pe alții, în comunitate. Nu e vina lor, poate că societatea are anumite moșteniri din vremea veche, așa că am preferat să nu comunicăm această bucurie până când Elena nu va fi suficient de matură să înțeleagă ce i se întâmplă și să fie puternică în fața oricăror situații”, a mai spus Paula Seling.

sursa

ATENȚIE, la sobe! Cetățenii, avertizați despre pericolele de intoxicații și incendii

Angajații IGSU continuă să desfășoare în toate raioanele țării activități de prevenire a intoxicațiilor cu monoxid de carbon și a incendiilor în urma exploatării sobelor de încălzit, informează unica.md cu referire la un comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Odată cu începerea sezonului rece a fost înregistrată o majorare a cazurilor de intoxicații cu monoxid de carbon și a cazurilor de deces în urma exploatării neregulamentare a sobelor de încălzit din locuințe.

Potrivit datelor statistice ale IGSU, în urma folosirii sobelor de încălzit, în perioada 01 – 30 octombrie 2024 au fost înregistrate 5 cazuri de intoxicații cu monoxid de carbon, în urma cărora au decedat 3 persoane, inclusiv un minor. Comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, cazurile de intoxicații cu produsele de ardere în urma utilizării sobelor au crescut. Astfel, în 2023 au fost raportate 2 cazuri de intoxicație cu produsele de ardere, iar persoane decedate nu au fost înregistrate.

În acest context, astăzi 01 noiembrie 2024, specialiștii IGSU au mers într-o gospodărie din localitatea Hulboaca, comuna Grătiești, municipiul Chișinău. Aici, pompierii au desfășurat activități de prevenire a incendiilor și intoxicațiilor cu monoxid de carbon, îndemnând oamenii să respecte cu strictețe regulile de securitate la utilizarea sobelor de încălzit.

În cadrul activităților, specialiștii au recomandat gospodarilor să atragă o atenție sporită la verificarea sobelor înainte ca acestea să fie exploatate, asigurându-se că canalele de ventilare sunt curățate și neobturate. În cazul depistării unor defecte sau fisuri este obligatoriu ca acestea să fie imediat înlăturate.

Totodată, în vederea evitării intoxicării cu monoxid de carbon și a incendiilor în locuințe, persoanele au fost rugate să îndepărteze materialele combustibile din apropierea sobei, să nu lase focul fără supraveghere, iar pe timp de noapte acesta să fie neapărat stins. Mai mult, aprinderea focului prin stropirea cu benzină, petrol sau alte lichide ușor inflamabile este stric interzis.

De asemenea, salvatorii au comunicat cu oamenii despre pericolele ce pot surveni în urma incendiilor și intoxicațiilor cu monoxid de carbon, în caz de nerespectare a regulilor antiincendiare.

O atenție deosebită a fost acordată necesității instalării detectoarelor de fum în casele de locuit, astfel cetățenii au fost îndemnați să instaleze aceste aparate, care au un rol important la salvarea vieților omenești.

Mai mult, localnicii au fost îndemnați să ofere asistență și ajutor persoanelor cu nevoi speciale de sănătate și oamenilor în etate, la aprinderea focului în sobe și la încălzirea locuințelor cu alte surse de încălzit, cum ar fi cele electrice sau cele gazificate.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență continuă să desfășoare pe întreg teritoriul țării, astfel de activități de prevenire a intoxicațiilor cu monoxid de carbon și a incendiilor, izbucnite în urma exploatării diverselor surse de încălzit.

Doi reprezentanți ai blocului Pobeda, reținuți, la Bălți, pentru finanțare ilegală a partidelor politice și spălare de bani

Ofițerii CNA și procurorii mun. Bălți au reținut, în această după-amiază, doi reprezentanți ai unui bloc politic în urma perchezițiilor desfășurate la sediile a două oficii teritoriale din Bălți ale formațiunii, precum și la domiciliile bănuiților. Acțiunile au avut loc în cadrul unor dosare penale pornite pe fapte de corupere electorală, finanțare ilegală a partidelor politice și spălare de bani comise de către un grup criminal organizat, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Potrivit probelor administrate, bănuiții ar fi oferit mijloace bănești alegătorilor în vederea exercitării de către aceștia a drepturilor electorale în favoarea unui candidat înregistrat în cursa electorală la alegerile prezidențiale. În prezent, aceștia sunt reținuți pentru 72 de ore și urmează a fi plasați în izolatorul CNA.

CNA reamintește că oferirea de bani pentru a influența rezultatele unui scrutin este pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani și amendă de peste 50.000 de lei. Finanțarea ilegală a partidelor din surse interzise poate atrage o pedeapsă de până la 6 ani de închisoare și o amendă de peste 67.000 de lei, iar sechestrul poate fi aplicat pe bunurile persoanei pentru a asigura recuperarea prejudiciului.

De asemenea, persoanele care colaborează cu organele de drept sunt eliberate de răspundere penală/contravențională dacă s-au autodenunţat şi/sau a contribuit activ la descoperirea ori la contracararea săvârșirii faptei de corupere electorală.

ATENȚIE! Poliția informează despre un atac masiv de falsuri parvenite prin adresele electronice și apeluri

Poliția informează despre un atac masiv de falsuri parvenite prin adresele electronice și apeluri, cu îndemnul de a vota un anumit candidat electoral în schimbul unei sume de bani, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Oamenii legii informează despre faptul că cetățenii primesc masiv la adresele de email mesaje prin care sunt îndemnați să voteze duminică pentru un anumit candidat electoral, ulterior urmând să fie remunerați financiar.

Paralel cu aceste mesaje, cetățenii primesc apeluri, iar la preluarea acestora, robotul anunță că vor primi 1500 de lei cei care vor vota pentru același candidat electoral.

Poliția s-a autosesizat, după ce a înregistrat mii de cazuri în doar o oră, și a stabilit deja numărul și țara din care parvin apelurile. Ofițerii stabilesc și proveniența adreselor de email de pe care se remit aceste mesaje.

Vă îndemnăm să ignorați atât mesajele, cât și apelurile, deoarece sunt un #Fals și au scop de denigrare a imaginii

Continuarea „Avatar” încasează peste 1 miliard de dolari la box office
Articolul anterior
Connect-R, probleme de sănătate din cauza concertelor foarte multe după pandemie: ,,A fost unul dintre cei mai grei ani ai mei”
Articolul următor