Scăpat de foamete, unul dintre cei mai bine plătiți fotbaliști din lume e și foarte modest. A construit un spital și o școală

Fotbalul a devenit un sport în care se vehiculează sume de transfer amețitoare. Iar cluburile bogate se întrec în a atrage jucători cu salarii uriașe. Cu conturile pline, multe dintre vedetele internaționale își achiziționează locuințe scumpe sau bolizi de lux pentru a-și etala statutul. Există însă și jucători care fac notă discordantă atunci când statutul lor se schimbă peste noapte. Senegalezul Sadio Mane este un astfel de exemplu, scrie digi24.ro.

Transferat în vară de la Liverpool la Bayern Munchen, pentru 32 de milioane de euro, atacantul n-a uitat niciodată de unde a plecat, de copilăria grea și își ajută constant comunitatea în care a crescut. În acest fel, mărturisește el, vrea ca semenii săi să primească măcar puțin din ceea ce are el.

Sadio Mané a avut o copilărie grea, în care a fost nevoit să muncească pe câmp, să se culce flămând, de multe ori, și să supraviețuiască războaielor. În satul în care s-a născut nu a urmat o școală, însă a putut juca fotbal. Chiar dacă a făcut-o desculț. La 15 ani a plecat de acasă pentru a-și urma visul de a deveni mare fotbalist.

După o perioadă petrecută la un club din campionatul senegalez, Mané a reușit să atragă atenția scouterilor prin talentul arătat pe teren. În 2011, ajungea în Europa, la clubul Metz, din liga a 2-a franceză, iar patru ani mai târziu avea să facă pasul spre Premier League, la Southampton. În 2016 a fost transferat de Liverpool, club la care a jucat până în vara anului trecut, când a fost cumpărat de Bayern Munchen. Aici va câștiga mai mult decât dublul salariului pe care îl avea la clubul englez: 32 de milioane de euro. Însă vorbim de bani câștigați de un jucător care a făcut o cauză din a-și ajuta semenii.

„Nu am nevoie să expun mașini de lux, case de lux, călătorii și chiar avioane. Prefer ca oamenii mei să primească puțin din ceea ce mi-a dat viața”, mărturisea Sadio Mané într-un interviu. Iar faptele dovedesc din plin spiritul caritabil al atacantului senegalez. Și-a ajutat satul în care a crescut și a construit un spital în Bambali, o școală, unde fiecare elev a primit un laptop.

Mai mult, a contribuit la realizarea unei rețele 4G în localitate. Nu a uitat, însă, de alte comunități sărace din țara sa: locuitorii acestora primesc din partea sa câte 70 de euro pe lună. Iar în spatele imaginii unui fotbalist care are tot ce și-a dorit se află un om care a reușit să impresioneze prin modestia sa. În urmă cu trei ani, făcea înconjurul lumii o fotografie în care Sadio Mané apare cu un telefon spart în mână.

Evghenia Guțul, la Moscova: Reprezint Moldova la parada din Piața Roșie

Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, aflată la Moscova la invitația liderului rus, Vladimir Putin, a publicat un clip video în care îi felicită pe găgăuzi cu ocazia Zilei Victoriei. Ea se declară onorată că va reprezenta Găgăuzia și „întreaga Moldovă” la parada din Piața Roșie.

În mesajul său, Guțul îi mulțumește președintelui rus Vladimir Putin pentru invitația de a participa la parada organizată cu ocazia zilei de 9 mai, numind acest gest „un semn înalt de prietenie și încredere între popoarele noastre”.

„În doar o oră va începe parada din Piața Roșie. Este o mare onoare pentru mine să reprezint Găgăuzia și întreaga Moldovă la acest eveniment”, spune Guțul, potrivit moldova.europalibera.org.

Ea îndeamnă locuitorii din autonomia găgăuză să participe la procesiunea festivă de la Comrat și să depună flori la Memorialul Eliberatorilor.

„Este puținul pe care îl putem face în cinstea soldaților care au salvat omenirea de fascism. Vă doresc tuturor pace, armonie și înțelegere”, a adăugat bașcana.

Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Jānis Mažeiks, a transmis un mesaj cu ocazia Ziua Europei

Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Jānis Mažeiks, a venit cu un mesaj de felicitare cu ocazia zilei de 9 mai.

Într-un mesaj video publicat pe rețelele de socializare, ambasadorul a spus că, în acest an, Ziua Europei are o semnificație specială pentru că, în 2024, moldovenii vor avea ocazia de a-și exprima opinia în cadrul referendumului privind aderarea țării la UE.

„Anul acesta are o semnificație specială pentru Moldova, deoarece veți avea prilejul de a vă exprima opinia în cadrul referendumului privind aderarea țării la Uniunea Europeană. Vă încurajăm să participați și să vă faceți auzite vocile, căci împreună construim calea spre un viitor mai luminos și mai european pentru Moldova. Ziua Europei este despre și pentru oameni!”, a declarat Jānis Mažeiks.

Șefa statului l-a vizitat pe veteranul de război Ion Mereacre, din satul Costești, Ialoveni

Ion Mereacre este unul dintre cei 500 de oameni din satul Costești, raionul Ialoveni, care au fost recrutați în cel de-al Doilea Război Mondial. Doar 170 dintre ei au revenit acasă.

Azi am avut o discuție emoționantă cu domnul Mereacre, care, la doar 18 ani, în 1944, a fost trimis pe front. Speranța lui este ca cei 4 copii, 10 nepoți și 19 strănepoți ai săi, dar și întreaga Moldovă, să nu mai cunoască niciodată ororile războiului și să se bucure de viață, în pace. I-am mulțumit lui Ion Mereacre pentru sacrificiul făcut, pentru dragostea de patrie și pentru că, alături de nenumărați eroi, a contribuit la readucerea păcii pe continentul european”, a menționat Președinta Maia Sandu.

Pe 8 mai 1945, a fost anunțată victoria asupra nazismului și s-a pus capăt unui război sângeros. Foarte puțini au rămas în viață care să povestească tragedia războiului trăită pe viu. „Domnul Mereacre este unul dintre ei – i-am ascultat istoria de viață, lecțiile învățate de la tatăl său despre omenie și cinste. Azi în Moldova mai sunt în viață 37 de veterani din cel de-al Doilea Război Mondial. În cinstea lor și a celor căzuți, vom face tot ce ne stă în puteri ca în țara noastră să fie bună înțelegere și oamenii să trăiască în pace”, a punctat șefa statului.

Elon Musk, în Cartea Recordurilor pentru cea mai mare avere pierdută vreodată în lume
Articolul anterior
Caz revoltător! Un copil de 4 ani a murit după ce medicul i-a dat doza maximă de anestezie și nu l-a supravegheat
Articolul următor