Mărturia unei scriitoare revenite în Ucraina după luni de război: ,,Desenul unui copil cu mesajul „Te rog, salvează-mi casa” m-a rupt”

„Desenul unui copil cu mesajul ,,Te rog, salvează-mi casa” m-a rupt”, mărturisește Sofia Sukach, o tânără scriitoare din Kiev, care a revenit recent acasă, după ce a fost nevoită să fugă din calea războiului, în primele zile ale invaziei.  Într-un eseu redat de Insider, ea a povestit cum a găsit locul în care a copilărit și în ce mod trăiesc acum conaționalii săi.

Înspăimântătoare și emoționantă, așa descrie Sofia experiența revenirii în Ucraina, după ce a fost nevoită să fugă în Polonia când a început războiul. Tânăra scriitoare a plecat din Kiev în primele zile ale invaziei la părinții ei din Varșovia. Apoi, a devenit studentă la Universitatea din Zurich.

Deși lucrurile începeau să devină normale departe de bombardamente și sunetul sirenelor, pentru Sofia era important un singur lucru: să se întoarcă acasă. „Deși ar putea părea o aventură mare și grozavă, nu a fost. În acele luni de rătăcire în jurul lumii, am visat la un singur lucru: să mă întorc la un Kiev liniștit, un loc în care, împreună cu majoritatea hainelor, jurnalelor și fotografiilor mele, mi-am părăsit sufletul”, a spus ea.

Vacanța de vară din timpul facultății i-a dat oportunitatea să se întoarcă acasă și după ce și-a pus la punct planul pentru două săptămâni a pornit spre Kiev. „Am plănuit o călătorie de două săptămâni, în care să-mi vizitez prietenii și membrii familiei care au rămas în Ucraina, să am conversații lungi cu ei despre orice altceva decât războiul și, poate, să găsesc sufletul pe care l-am lăsat acolo cu luni în urmă”, a mărturisit Sofia.

Călătoria a început în autobuzul cu etaj care mergea din Varșovia la Kiev. „Era plin de oameni. O tânără mamă își liniștea copiii plictisiți și obosiți, care întrebau iar și iar cât timp mai era până își puteau vedea tatăl. O femeie ceva mai în vârstă se străduia din răsputeri să-și ascundă lacrimile în timp ce vorbea la telefon cu fiul ei, care se afla în prima linie.

O femeie povestea despre cât de mult i-a luat soțului ei să-și construiască casa și cât de repede a fost distrusă în timpul războiului. Doi bărbați discutau de ce au decis amândoi să renunțe la slujba în străinătate și să se întoarcă în Ucraina pentru a se alătura armatei”, își amintește tânăra, care a ajuns la concluzia că, „deși aceasta este realitatea, ne întoarcem cu toții în țara noastră, o țară care este încă în război”.

Intrarea în Ucraina a adus o liniște apăsătoare în autobuz, povestește Sofia. Și multă frică. „De îndată ce am trecut granița cu Ucraina, în autobuz s-a așternut liniștea. Era o dimineață devreme și fiecare dintre noi era ocupat să se uite pe fereastră. Tuturor le era teamă să vadă urmele războiului. Și erau o mulțime”, scrie ea.

„Desenul unui copil m-a rupt”

Peisajul gri, dezolant, clădirile bombardate, sunetul amețitor al sirenelor și un desen i-au amintit brusc de ce a fost nevoită să lase toată viața ei în urmă și să fugă pentru a supraviețui. „Am trecut cu mașina pe lângă școli bombardate din regiunea Jytomyr, am văzut cum vehicule militare pline de tineri se îndreptau spre estul sau sudul Ucrainei și am auzit o alarmă aeriană pentru prima dată după ceva timp. Mi-am ținut lacrimile printre acele priveliști, dar când am văzut desenul unui copil la o stație de autobuz care spunea ,,Te rog, salvează-mi casa” m-a rupt.

După coșmarul invaziei rusești, tot ce am văzut acasă au fost cruci și mașini arse, garduri bombardate ca o sită și case distruse brutal, cu acoperișuri demolate și ferestre sparte”, mărturisește Sofia.

Tânăra a remarcat însă un lucru important. Deși ucrainenii trec în continuare prin momente de răscruce au puterea să-și revină incredibil de repede, chiar dacă pe fundal sună deseori sirenele. „În ciuda acestor mementouri îngrozitoare ale războiului, viața de aici a continuat. În locurile în care sute de oameni au fost uciși cu luni în urmă, cupluri tinere se plimbau pe îndelete cu cărucioare, iar muncitorii din construcții restaurau clădiri cu grupuri de voluntari.

După ce am mai petrecut câteva zile în oraș, m-am trezit obișnuindu-mă și cu noul Kiev. Nici oamenii în uniforme militare la tot pasul și nici expozițiile de tancuri arse cu care se joacă copiii nu m-au surprins și nu mi-au mai adus lacrimi în ochi. Eu, ca și ceilalți, am încercat să văd normalitate în lumea anormală din jurul meu”, scrie Sofia. 

Deși orașul în care a crescut nu mai arată la fel, cea mai mare schimbare pe care e remarcat-o Sofia este în oameni. „De când am văzut ultima dată Ucraina în urmă cu luni, țara s-a schimbat semnificativ. Cele mai mari urme de război pe care le-am observat nu au fost în infrastructură, ci în ochii ucrainenilor. Am văzut ochi care plânseseră din cauza invaziei și pentru pierderea celor dragi. Ochi care erau triști, fericiți, maturi și obosiți. Ochi care s-au săturat de tragedie, dar nu de luptă. Dar, oricât de adânci ar fi cicatricile pe care forțele ruse le lasă în sufletele noastre, nu ne vor lua niciodată dragostea pentru libertate”, a mai scris tânăra.

sursa

Un preot din Anenii Noi a fost oprit de la oficierea slujbelor, după acuzații de abuz în familie

Preotul Ghenadie Valuță, cleric la biserica „Sf. Dimitrie” din orașul Anenii Noi, a fost oprit de la săvârșirea slujbelor religioase, începând cu 25 noiembrie. Suspendarea a fost anunțată printr-un decret al comisiei disciplinare a Mitropoliei, pe motiv că preotul a fost găsit vinovat de comportament neadecvat și agresiuni fizice asupra membrilor familiei sale, transmite IPN.

Mitropolia îi cere lui Valuță să se pocăiască și să se împace cu familia. Între timp, nu are dreptul să poarte cruce de preot, să oficieze slujbe religioase și să ofere binecuvântare.

„Ca urmare a ședinței comune cu clerul Protopopiatului bisericilor din raionul Anenii Noi și Comisia Disciplinară a Mitropoliei, care constată vinovăția exprimată prin agresiune fizică asupra membrilor familiei, comportament manipulator, demagogie și atitudine neadecvată unui slujitor bisericesc, vă informăm că sunteți oprit de la săvârșirea celor sfinte, fără dreptul de a oferi binecuvântare și de a purta cruce preoțească, până la împăcarea cu toți membrii familiei și aducerea unei pocăințe depline, în scris, în fața ierarhului, începând cu data de 25 noiembrie”, se arată în mesajul emis de Mitropolie și adresat lui Ghenadie Valuță.

În replică, Ghenadie Valuță a declarat că a cerut anterior să fie mutat în altă localitate, dar s-a ales cu sistarea activității sale religioase. În plus, preotul consideră că deține și poate prezenta dovezi privind nevinovăția sa.

„Eu am înaintat anterior și chiar acum proaspăt niște cereri pentru a primi carte de eliberare spre a pleca în altă parte, dar în loc de eliberare am primit oprire, cu nădejde că așa se spunea că eliberarea este analizată, nu este respinsă. Eu nu pot să judec Mitropolitul, nu avem drept să îi judecăm, dar am avut suficiente argumente de lux, ca să demonstrez nevinovăția apărută din senin și orchestrată, nu au fost luate în seamă, cât am spus și probe de la poliție, și din judecată, și diferite dovezi privind nevinovăția”, a declarat Ghenadie Valuță.Ghenadie Valuță a fost înlocuit de protoiereul Eugen Margarint la biserica din Anenii Noi.

16 cetățeni străini au primit refuz de intrare în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în Republica Moldova s-a aplicat refuzul de autorizare a trecerii frontierei de stat pentru 16 de persoane străine, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial

În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 37 543 traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de intrare în Republica Moldova – 18 799 traversări persoane. 

Mai multe traversări au fost ale cetățenilor străini – 22 789, iar traversările cetățenilor moldoveni au constituit 14 754.

Cea mai „activă” frontieră a fost cu România – 16 654 traversări, la granița moldo – ucraineană fiind semnalate 12 027 treceri și alte 8 862 traversări – frontiera aeriană. 

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei rămân a fi:
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 8 862 traversări persoane;
PTF Leușeni – 5 982 traversări persoane;
PTF Sculeni – 4 483 traversări persoane;
PTF Otaci – 3 505 traversări persoane;
PTF comun Palanca – 2 984 traversări persoane.

Cu referință la traversarea frontierei de către cetățenii Ucrainei, a fost consemnat un număr total de 10 893 treceri, dintre care 5 550 pe sensul de intrare în R. Moldova. Totodată, numărul de 1 287 au constituit trecerile minorilor ucraineni.

O mie de familii din Republica Moldova au beneficiat de programul „Prima Casă Plus”

1000 de familii au locuințe noi, prin Programul Guvernului „Prima Casă Plus”. Beneficiarii programului au, în medie, 35 de ani, iar locuințele procurate au avut prețuri cuprinse între 400 de mii și 2,5 milioane de lei, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial

În doar trei luni de la lansare, valoarea totală a creditelor accesate prin intermediul programului a ajuns la 1,2 miliarde de lei, în timp ce statul, prin Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, a garantat împrumuturi în valoare de 720 de milioane de lei.

Programul a atras mai mult mediul urban, unde 90% dintre beneficiari și-au ales locuințe. 10% au optat pentru zone rurale, sprijinind astfel dezvoltarea acestora. De asemenea, 90% din locuințe sunt apartamente, iar 10% case.

„Locuința proprie oferă un sentiment de siguranță și apartenență, iar ratele accesibile permit familiilor să direcționeze resursele economisite către educație, sănătate sau alte nevoi esențiale, contribuind la o calitate mai bună a vieții. De asemenea, prin garanțiile de stat oferite de Guvernul Republicii Moldova, procesul de finanțare a devenit mai accesibil, iar cetățenii noștri pot construi un viitor stabil Acasă,” a declarat Vadim Codreanu, directorul ODA.

Lansat oficial în luna august 2024, „Prima Casă Plus” face parte dintr-o inițiativă guvernamentală extinsă care vizează facilitarea accesului la finanțare pentru locuințe. Programul reprezintă o piatră de temelie pentru dezvoltarea pieței imobiliare sustenabile și pentru consolidarea unei societăți bazate pe stabilitate și progres.

Pentru mai multe detalii despre „Prima Casă Plus” și condițiile de aplicare, vă rugăm să accesați pagina oficială: https://www.oda.md/ro/acces-la-finantare/prima-casa-plus

”Atât de tinere și frumoase, două mame minunate”. Olga și Irina, ucise în atacul cu rachetă asupra unui bloc din Dnipro. Mergeau la sala de sport, în momentul fatal
Articolul anterior
Bărbații cărora le lipsește interesul pentru sex prezintă un risc crescut de moarte prematură
Articolul următor