Fostul redactor al discursurilor lui Putin nu exclude posibilitatea unei lovituri de stat în Rusia: ”Războiul este pierdut. Vor trebui să verse sânge”

Analistul politic Abbas Gallyamov, fost redactor al discursurilor președintelui rus, Vladimir Putin, a vorbit într-un interviu acordat jurnaliștilor de la CNN despre posibilitatea unei lovituri de stat militare.

International push for Nuremberg-style tribunal to hold Vladimir Putin  responsible for war in Ukraine - ABC News

El a declarat că acest scenariu devine posibil pe măsură ce pierderile rusești cresc în Ucraina și țara se confruntă cu probleme din cauza sancțiunilor impuse de Occident. Rușii vor căuta pe cineva pe care să dea vina, a subliniat Gallyamov.

”Economia rusă se deteriorează. Războiul este pierdut. Sunt tot mai multe cadavre care se întorc în Rusia, așa că rușii vor întâmpina mai multe dificultăți și vor încerca să găsească explicații. Analizând procesul politic, ei își vor răspunde: ”Ei bine, aceste lucruri sunt cauzate de faptul că țara noastră este guvernată de un vechi tiran, un bătrân dictator”, a spus analistul politic, referindu-se la Putin.

”În acest moment, cred că o lovitură de stat militară va deveni posibilă”, a adăugat Gallyamov. În opinia sa, acest lucru s-ar putea întâmpla în următoarele 12 luni.

”Așadar, într-un an, când situația politică se va schimba și va exista un președinte nepopular, foarte detestat, în ​​fruntea țării și războiul va deveni cu adevărat nepopular, ei vor trebui să verse sânge. În acel moment, o lovitură de stat va deveni o posibilitate reală”, a mai spus analistul politic.

Gallyamov a mai spus că este posibil ca Putin să anuleze alegerile prezidențiale programate să aibă loc în martie 2024.

”Fără victorie asupra Ucrainei, el va întâmpina dificultăți cu rușii. Rușii nu au nevoie de el dacă nu este puternic. S-ar putea să declare legea marțială și să anuleze alegerile”, a adăugat analistul politic.

Cel mai tânăr soldat rus mort în Ucraina a fost înmormântat în satul natal. Danil încă nu împlinise 18 ani

Soldatul Danil Ermolenko, născut în 2006, a fost înmormântat în regiunea Sverdlovsk. Potrivit jurnaliştilor ruși, el este cel mai tânăr dintre soldaţii ruşi ucişi în Ucraina, scrie site-ul independent de știri Meduza, preluată de Libertatea.

În satul Verhnii Bugaliș din regiunea Sverdlovsk, a fost înmormântat un tânăr de nici 18 ani din batalionul motorizat de pușcași, Danil Ermolenko, care a murit în Ucraina. Administrația raionului a publicat o fotografie de la înmormântare pe VKontakte, iar Mediazona a atras atenția asupra postării.

După cum notează jurnaliștii, Ermolenko s-a dovedit a fi cel mai tânăr de pe lista victimelor, care este realizată de Mediazona împreună cu Serviciul de limbă rusă al BBC și de voluntari. Mediazona clarifică faptul că au mai fost anunțate decesele unor soldați de 18 ani care au murit în Ucraina, dar Ermolenko este cel mai tânăr dintre ei, fiind născut pe 1 august 2006, deci, practic, nici nu împlinise 18 ani.

În mai, canalul de Telegram „Nu mă aștepta din Ucraina” ar fi publicat apeluri de la rudele decedatului. Aceștia spuneau că Ermolenko a fost repartizat într-un detașament de asalt, iar pe 6 aprilie a plecat într-o misiune de luptă în satul Berdichi, regiunea Donețk, după care n-au mai avut niciun semn de la el. La începutul lunii mai, Ministerul Apărării a anunțat capturarea acestui sat de către armata rusă.

Începând cu 17 mai, jurnaliştii de la Mediazona şi BBC Russian Service, împreună cu o echipă de voluntari, au confirmat din date deschise identităţile a 53.586 de militari ruşi care au murit în timpul războiului din Ucraina.La doi ani de la începutul războiului, Meduza și Mediazona au estimat bilanțul morților, folosind metode matematice și datele de mortalitate în exces. Autorii studiului au concluzionat că până în decembrie 2023, cel puțin 75.000 de oameni au murit în Ucraina.

Țara europeană care va interzice zborurile pe timp de noapte. De ce s-a ajuns la o astfel de decizie

Guvernul olandez a decis să reducă zborurile de noapte pe Aeroportul Schiphol din Amsterdam, una dintre cele mai aglomerate rute aeriene din Europa. Începând cu anul 2025, vor fi interzise cele mai zgomotoase curse de noapte, măsură menită să diminueze poluarea fonică.

Cum s-a ajuns la această decizie

Mark Harbers, ministrul Infrastructurii, a anunțat această decizie printr-o scrisoare adresată Parlamentului, conform Reuters. Măsura vine în urma unei hotărâri din luna martie a unui tribunal local, care a ordonat guvernului de la Haga să ia măsuri pentru reducerea zgomotului provocat în special de zborurile de noapte.

În cadrul acestei inițiative, numărul curselor de noapte va fi redus de la 32.000 la 27.000 pe an. De asemenea, avioanele cele mai zgomotoase, cum ar fi Boeing 747-400, vor fi interzise pe Aeroportul Schiphol între orele 23:00 și 07:00. În plus, o parte dintre avioane vor fi înlocuite cu modele mai puțin zgomotoase.

Măsuri pentru liniștea oamenilor

Ministrul Harbers a mai precizat că guvernul analizează posibilitatea închiderii parțiale sau totale a aeroportului pe timp de noapte, începând din 2026. În același timp, aeroportul Schiphol intenționează să crească costurile pentru companiile aeriene care folosesc avioane zgomotoase, încurajând astfel utilizarea aparatelor de zbor mai silențioase.

În 2023, autoritățile olandeze, cu sprijinul Aeroportului Schiphol, au încercat să reducă numărul total de zboruri la 450.000, cu 10% sub nivelul din 2019. Cu toate acestea, guvernul de la Haga a fost nevoit să reevalueze aceste planuri și să exploreze alte opțiuni pentru reducerea poluării fonice. La sfârșitul anului 2023, oficialii aeroportului au anunțat că aerogara va avea capacitatea de a gestiona 483.000 de zboruri în anul curent.

sursa

Caz șocant în România. O fetiță de 8 ani ar fi fost ucisă

Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Trupul neînsuflețit al copilei a fost găsit într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost ucisă. În prezent, peste o sută de persoane îl caută pe suspect.

”Minora a fost găsită în cursul nopţii, decedată. Aceasta se afla la marginea localităţii de domiciliu, într-o lizieră de salcâmi. Sunt desfăşurate activităţi specifice pentru identificarea autorului, fiind angrenate peste 100 de forţe de ordine, poliţiştii, jandarmi, pompieri, poliţişti de frontieră”, a transmis, sâmbătă dimineaţă, IPJ Botoşani, conform Realitatea.net.

Potrivit sursei citate, au sosit în sprijin jandarmil din Suceava şi lucrăroti de la Biroul de Operaţiuni Speciale Suceava.

”Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de omor calificat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani”, a mai transmis sursa citată.

Chică Roşa Maria Silvia, în vârstă de 8 ani, a plecat de acasă, vineri, în jurul orei 20:00, pentru a se deplasa la o rudă din apropiere, dar nu a mai revenit. Căutările au fost demarate imediat.

Bebeluş de aproape 4 luni, găsit mort, într-o cutie, în faţa unui spital. Mama este de negăsit
Articolul anterior
Un milionar își lasă copiii fără avere. Motivul: Vrea să îi motiveze să muncească după moartea sa
Articolul următor