O femeie a fost moartă timp de 27 de minute, apoi a revenit la viață. Ce le-a spus medicilor după ce s-a trezit

Întâmplarea prin care a trecut o femeie din Statele Unite ale Americii ar putea să ofere fiori reci celor care sunt ușor impresionabili. Tina Hines a suferit un stop cardiac în anul 2018 și, timp de 27 de minute a fost moartă. Doar că, la un moment dat, a revenit la viață, iar mesajul pe care l-a scris imediat ce și-a revenit în simțire este unul uimitor.

femeie moarte clinica

Tina Hines a fost moartă 27 de minute apoi a revenit la viață

Tina Hines a suferit un stop cardiac în anul 2018. Soțul ei a chemat rapid salvarea, iar în drum spre spital Tina a fost resuscitată nu o dată, nu de două ori, ci de șase ori. Ajunsă la unitatea spitalicească, ea a fost intubată și, după 27 de minute în care a fost moartă, a revenit ca prin minune la viață și a cerut un pix. A scris pe o bucată de hârtie „e real”, un mesaj care i-a înspăimântat pe cei din familia sa.

Conform Tinei Hines, în cele 27 de minute a văzut tot felul de lumini colorate și vibrante, iar la un moment dat a putut distinge un chip despre care, susține ea, ar fi aparținut Domnului Nostru Iisus Hristos.

Cazul Tinei nu este unul singular, totuși. Deși majoritatea oamenilor nu-și amintesc nimic despre perioada în care au trecut în neființă temporar , în jur de 10 până la 20 la sută au un fel de episoade vizuale sau senzoriale în acel timp. Conform oamenilor de știință, un val de activitate în creier chiar înainte de moarte este mai mare decât în timpul stării de veghe! Ipoteza poate părea înfricoșătoare pentru mulți dintre noi.

Creierul continuă să funcționeze o scurtă perioadă după moarte

Conducătorul studiului, doctorul Jimo Borjigin, de la Universitatea din Michigan a oferit detalii despre concluziile la care a ajuns după ce a studiat activitatea cerebrală înregistrată înaintea morții a șoriceilor de laborator. Activitatea lor cerebrală a continuat să aibă loc într-un ritm alert chiar și la 30 de secunde după ce muriseră, în mod oficial.

„O mulțime de oameni au crezut că după moartea clinică creierul este inactiv sau hipoactiv, cu o activitate mai mică decât în starea de veghe, iar noi arătăm că nu este cu siguranță așa. Dacă este ceva, este mult mai activ în timpul procesului de moarte decât chiar și în starea de veghe„, a povestit acesta.

sursa

Vadim Krasnoselski: „în unele sectoare situația este pur și simplu catastrofală”

Peste 4 mii de angajați ai marilor întreprinderi industriale au rămas fără loc de muncă, în ianuarie „exportul” regiunii a scăzut cu 60%, iar volumul producției la începutul anului 2025 s-a redus aproape la jumătate comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, transmite IPN.

Liderul autoproclamatei republici, Vadim Krasnoselski, a declarat că în unele sectoare „situația este pur și simplu catastrofală”: construcția de mașini și prelucrarea metalelor – minus 65%, industria ușoară – scădere de 73,5%, metalurgia feroasă – reducerea indicatorilor cu 87%, industria chimică – cu 91%.

Exportul regiunii (fără a lua în calcul resursele energetice) în ianuarie 2025 este cu 37,6% mai mic decât în 2024.

Importurile au scăzut cu 24%, iar reducerea exporturilor se observă practic în toate direcțiile: producere chimică (91,3%), producție de textile (83%), metale (82,5%), îmbrăcăminte (48,8%), produse alimentare (40,1%), încălțăminte (34,15%).

Pierderile bugetului autoproclamatei republici din plățile vamale au fost cu 9 milioane de ruble mai mari decât volumul prognozat.

În februarie, în urma activității din ianuarie, veniturile la bugetul regiunii vor scădea aproximativ cu 40%.

„Iată așa o matematică post-criză avem”, a concluzionat Krasnoselski.

Reacția Marinei Tauber, după ce s-a spus că ar fi fugit din Moldova

Într-o postare pe rețelele sociale, aceasta subliniază că plecările sale din țară sunt legale și susține că răspunde punctual la toate citațiile procurorilor. De asemenea, Tauber insistă că este nevinovată și că „în curând, din dosarele fabricate nu va mai rămâne nicio urmă”.

„Voi face claritate: eu sunt bine. Nu am fugit nicăieri. Este deja de-a dreptul ridicol: de fiecare dată când plec undeva, strigă: „a fugit!”, iar când mă întorc, tac mâlc. La fel ca și în alte cazuri, mă voi întoarce acasă și, ca de obicei, propagandiștii vor tăcea. Am dreptul constituțional la viața privată, la îngrijirea sănătății mele, la deplasări în scop de serviciu sau personale în afara țării. Și nu am restricții de circulație. La toate citațiile procurorilor și altor organe am fost punctuală și corectă, la toate ședințele de judecată la care eram obligată să fiu, am fost prezentă și voi fi prezentă”, a declarat Marina Tauber.„Mai mult, insist în continuare asupra nevinovăției mele, nevinovăției lui Ilan Mironovici Șor și a colegilor mei”, a adăugat deputata.

Proteste violente în Bulgaria. Susținătorii unui partid ultranaționalist au dat foc Reprezentanței UE din Sofia

Mii de susținători ai partidului ultranaționalist Renașterea (Vazrajdane) din Bulgaria au protestat față de intenția guvernului de a trece la moneda euro de la începutul anului viitor. Manifestația a devenit violentă, mai mulți oameni luând cu asalt sediul reprezentanței UE din Sofia, unde au incendiat intrarea, relatează Reuters.

Susținătorii partidului eurosceptic și rusofil au aruncat cu vopsea roșie, petarde și cocktailuri Molotov în clădirea misiunii UE la Sofia, dând foc ușii de la intrare înainte ca poliția să-i îndepărteze.

În jur de zece polițiști au fost răniți ușor, iar șase persoane au fost reținute, a anunțat poliția bulgară.

Guvernul a condamnat atacul asupra clădirii și a transmis că astfel de acțiuni „sunt inacceptabile și contravin principiilor statului de drept”.

Protestul a început în față băncii centrale bulgare, unde manifestanții au incendiat efigiile președintei Băncii Centrale Europene Christine Lagarde și ale altor oficiali. Unii purtau steaguri ale Bulgariei, Uniunii Sovietice și fostei RDG, în timp ce alții aveau pancarte pe care scria „Nu vrem euro”.

„Nu vrem ca independența financiară a Bulgariei să fie distrusă, vrem să păstrăm leva bulgărească. Suntem aici să apărăm libertatea noastră”, a declarat presei Kostadin Kostadinov, președintele partidului Vazrajdane.

Bulgaria, plan pentru aderarea la euro Noul guvern al Bulgariei, care a fost instalat luna trecută și este al șaptelea din ultimii patru ani, a reafirmat angajamentul țării de a intra în zona euro în 2026.

Premierul Rosen Jeliazkov a stabilit pentru 2025 un nivel al deficitului de 3%, deschizând astfel calea introducerii euro de la 1 ianuarie 2026. Totuși, Bulgaria trebuie să atingă această țintă înainte ca accederea sa în zona euro să fie luată în considerare, subliniază Reuters.

Bulgarii sunt împărțiți în ce privește introducerea euro, mulți fiind îngrijorați că ar putea provoca creșteri de prețuri, așa cum s-a întâmplat în Croația în 2023.

Partidul bulgar Renaștere, care a acuzat banca centrală și agenția națională de statistică că „au fabricat date” care să permită introducerea euro, a cerut o dezbatere publică largă asupra efectelor economice ale adoptării monedei europene.

Economiștii spun că Bulgaria, cea mai săracă țară a UE în care cursul levei a fost multă vreme legat de cel al euro, va atrage mai multe investiții străine, dacă adoptă moneda unică.

Un cuplu din Capitală a decis să facă un gest frumos la botezul copilului lor! În loc de cumetrie, au făcut o masă de milostenie pentru săraci
Articolul anterior
Indicele Percepţiei Corupţiei 2022: majoritatea ţărilor din clasamentul IPC au progresat puţin sau n-au progresat deloc în combaterea corupţiei
Articolul următor
Close menu