Mărturia artistei Otilia Bilionera: ,,Mă înspăimântă în continuare numărul persoanelor dispărute”

Otilia Bilionera este o cântăreață româncă ce petrece destul de mult timp în Turcia, atat în interes de serviciu, când susține concerte, cât și pentru relaxare, dat fiind că iubitul ei locuiește acolo.

Cine este Otilia Bilionera, din echipa Faimoşilor, la Survivor 2022 -  Paginademedia.ro

Aceasta a povestit că fusese în țară cu doar câteva zile înainte de seismul devastator din 6 februarie și că a trăit o adevărată spaimă la început, când a aflat de dezastru, dat fiind că erau foarte multe persoane dispărute.

“Am mai prins cutremure și când am fost în Bodrum. Prietenii mei stau într-o zonă în care seismele se simt mai puțin. Sigur, și ei sunt cu adevărat îngrijorați de soarta rudelor aflate în zonele calamitate. Chiar și noi care suntem la mii de km distanță am văzut că ne-am mobilizat și trimitem ajutoare și susținere prin intermediul Guvernului.

Iubitul meu locuiește în Yalova, o zonă cu ape termale, iar acolo nu se simt cutremurele, atât de intens. Am fost îngrijorată pentru că și eu acum ceva timp am prins un cutremur în Turcia, la Bodrum. Și am fost extrem de panicată atunci. Dimineață, când m-am trezit și am văzut cât de grav este și câtă lume este dată dispărută, am înghețat de spaimă”, a declarat Otilia pentru Unica.

De asemenea, Otilia a povestit că urmează să meargă din nou în Turcia în luna mai.

”Voi ajunge în Turcia în luna mai 2023. Nu am nicio problemă să merg. Dacă e să se întâmple, se întâmplă oriunde. Până atunci sunt prinsă cu realizarea unor noi piese, voi filma și videoclipuri. Urmează o perioadă extrem de intensă din punct de vedere muzical pentru mine, pentru că în această perioadă de timp sunt foarte multe acțiuni de studio, de filmat, de fotografiat, am și câteva concerte”, a declarat artista pentru Cancan.

Otilia Bilionera a plecat la Survivor România după ce și-a dat în judecată  fostul impresar! ”Vorbim de sute de mii de euro” - Fanatik.ro

sursa

Cămașa cu altiță din Moldova va fi prezentată la o expoziție în Suedia

Cămașa cu altiță, inclusă în anul 2022, pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității (UNESCO) ca element de identitate culturală în România și Republica Moldova urmează să traverseze Cercul Polar pentru o expoziție unică a artiștilor din Republica Moldova și celor din nordul Suediei, la Kiruna.

Potrivit ambasadoarei Republicii Moldova în Regatul Suediei, Liliana Guțan, pe 5 iunie, în preajma Zilei Naționale a Suediei, Ambasada R. Moldova la Stockholm împreună cu Primăria orașului Kiruna, Asociația Autorităților Locale a Regiunii Norrbotten County și Societatea de Arte Norrbotten, vor inaugura evenimentul la renumitul Centru AuroraKulturhus expoziția „Practicing Our Knowledge”, transmite Radiomoldova.md.

Tradiționalele cămăși cu altiță vor fi prezentate de către meșterițele de la Șezătoarea Basarabiei și Măiestria, alături de obiectele de artă ale meșterilor locali și populației indigene ale Regiunii Arcticii Înalte. Expoziția va fi deschisă până pe data de 12 iulie, în Sala de Arte al Aurora Kulturhus.

Primăria continuă lucrările de reparație a drumurilor către grădinițele din Capitală

Primăria municipiului Chișinău informează că lucrările de reparație a căilor de acces către instituțiile de învățământ și de educație timpurie din Capitală, continuă.

Primăria: Continuă reparația drumurilor către grădinițele din CapitalăFoto: Primăria Chișinău

Potrivit Primăriei Chișinău, în prezent, acestea se desfășoară în sectorul Râșcani, pe strada Florilor, în preajma Grădiniţei-creşă nr. 137, dar și în sectorul Botanica, strada Nicolae Titulescu 10A, la Grădiniţa-creşă nr. 9.

De menționat că lucrările presupun amenajarea trotuarelor, schimbarea bordurilor, asfaltarea părții carosabile și a intrărilor în scările blocurilor din împrejurime. 

„La următoarea etapă acțiunile de reabilitare a cailor de acces vor începe la Grădinițele nr. 225 (Ciocana), nr. 157 (Buiucani), nr. 24/2 și 28/2 (Botanica)”, anunță Primăria. 

Anterior, au fost finalizate lucrările la Școala-grădiniță nr. 152 „Pas cu Pas”, LT „Dimitrie Cantemir” și Grădinița nr. 141 din sectorul Botanica.  

Până la ziua de astăzi, în cadrul proiectului de amenajare a acceselor către instituțiile educaționale, au fost amenajate peste 30 de căi de acces în toate sectoarele orașului.

Ministra Ala Nemerenco a ținut un discurs la Adunarea Mondială a Sănătății

Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, a susținut marți, 28 mai, un discurs la reuniunea la nivel înalt organizată de Fondul Pandemic, în cadrul celei de-a 77 sesiune a Adunării Mondiale a Sănătății.

În alocuțiunea sa, ministra a menționat despre grantul de 10 milioane de dolari câștigat de Republica Moldova de la Fondul Pandemic, ce va contribui la prevenirea, pregătirea și răspunsul rapid la situații de urgență, consolidarea sistemului digital de supraveghere epidemiologică, îmbunătățirea infrastructurii laboratoarelor, precum și dezvoltarea capacităților resurselor umane.

Republica Moldova este unica țară din Regiunea Europeană care a beneficiat de un astfel de proiect de finanțare.

Ministra Sănătății a apreciat suportul oferit de comunitatea internațională sistemului național de sănătate și a reiterat angajamentul țării noastre de a sprijini în continuare inițiativele de sănătate care vizează securitatea sanitară globală.

Totodată, ministra a avut și o serie de întrevederi cu reprezentanții Organizației Internaționale pentru Migrație și ai Agenției Internaționale pentru Energie Atomică. Cooperarea bilaterală în domeniul sănătății, implementarea proiectelor în sănătate și răspunsul la criza refugiaților din Ucraina au constituit principalele subiecte de discuție.Ar putea fi o imagine cu 4 persoane şi text

În cadrul sesiunii plenare a Adunării Mondiale a Sănătății, cu tema ,,Toți pentru Sănătate, Sănătate pentru toți”, ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a reafirmat angajamentul țării noastre de a promova un sistem de sănătate incluziv, echitabil și rezilient.

În discursul său, ministra a accentuat importanța acoperirii universale cu servicii de sănătate, ca pilon central al politicilor în domeniul sănătății și ca necesitate imperativă în asigurarea bunăstării tuturor.

Totodată, ministra Ala Nemerenco a subliniat că solidaritatea și cooperarea între națiuni este esențială pentru a depăși provocările globale și a construi un viitor mai sănătos și mai sigur pentru toți.

Adunarea Mondială a Sănătății se află la cea de-a 77-a sesiune, pe agenda evenimentului de nivel înalt din acest an fiind incluse mai multe subiecte prioritare, printre care pregătirea și răspunsul la urgențele de sănătate publică, asigurarea universală cu servicii de sănătate, finanțarea suplimentară a programelor de sănătate, precum și noul program de lucru al OMS pentru perioada 2025-2028.

Jens Stoltenberg nu dorește încă un mandat ca secretar general al NATO: ”Se încheie în luna octombrie”
Articolul anterior
Șeful mercenarilor Wagner avertizează că ar putea dura doi ani pentru ca Moscova să ocupe estul Ucrainei așa cum și-a propus
Articolul următor