Despre aceasta a anunțat vicepremierul, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, după întîlnirea cu Michał Fijoł, Director comercial și membru al Consiliului de Administrație al LOT Polish Airlines. Dumitru Alaiba a menționat că, în plus, vor fi alocate și avioane mai mari, ceea ce va dubla numărul pasagerilor care pot zbura cu LOT din Chișinău.
”Alte 4 zboruri pe săptămînă sînt în pregătire, în cazul în care va exista cerere. Potențialul maxim pentru anul 2023 este de peste 145 mii de pasageri. Asta e dublu față de anul 2022. Pe lîngă multe alte beneficii, mai multe conexiuni cu Varșovia înseamnă și mai mult business.
De asemenea am discutat și posibilitatea altor rute – spre sud. Avem un trafic stabil spre țări ca Italia și Spania. Viabilitatea comercială a acestor direcții va fi evaluată în curînd de către LOT, dar știm bine că sînt rute atractive”, a menționat viceprim-ministrul, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării. El a subliniat că, în curînd Aeroportul revine sub controlul statului.
”Facem tot ce putem ca să maximizăm confortul pasagerilor din și spre Chișinău, la prețuri atractive. Aeroportul Chișinău este o conexiune atît pentru cetățenii noștri, cît și pentru vecinii noștri din sudul Ucrainei, pentru care cel mai aproape aeroport este în Chișinău. Odesa, Herson, Mykolaiv, Vinița, Dnipro, și altele”, a menționat Dumitru Alaiba.