Și-a sacrificat cariera și a devenit tată singur pentru un băiețel abandonat, diagnosticat cu autism și care nu putea să vorbească

Ruben Ramos a crezut dintotdeauna că dragostea poate face magie și a preferat să se mențină plin de speranță și ambițios pe tot parcursul vieții sale. Își dorea nespus de mult să își întemeieze o familie și știa că, la un moment dat, își va putea îndeplini visul, scrie www.divahair.ro.

El a emigrat din Mexic și și-a petrecut întreaga copilărie în Texas. Familia sa a fost săracă și, din păcate, cu greu și-a permis să îl crească și să îl întrețină. Când era copil era deseori ridiculizat pentru că nu purta haine scumpe sau pantofi de lux.

Însă Ruben a încercat să nu pună la suflet tachinările altora, ci chiar le-a folosit ca sursă de motivație pentru a evolua și pentru a-și depăși condiția. În cele din urmă, el a devenit prima persoană din familie care a absolvit liceul și a obținut diploma de licență. Cu toate acestea, cea mai remarcabilă realizare era pe care să apară.

La doar 29 de ani, tânărul era deja un mândru director de marketing și ducea o viață bună. Chiar și așa, ceva lipsea și nu se simțea împlinit. Voia neapărat să își întemeieze o familie. A început să se informeze despre întregul proces al înfierii, dar și despre plasament, iar apoi a luat marea decizie.

Deși a avut parte de sprijinul rudelor sale, bărbatul a înfruntat de unul singur dificultățile administrative de care s-a lovit în drumul său. Și chiar dacă lucrurile nu au părut promițătoare de la bun început, totul s-a schimbat atunci când la cunoscut pe micuțul Hector la un eveniment de adopție. Copilul era autist și nu putea să vorbească.

În ciuda condiției sale, Ruben s-a atașat instantaneu de băiețelul mexican și a vrut neapărat să îi ofere un loc sigur în care să crească și să se dezvolte. Hector i-a furat, pur și simplu, inima.

„Încă îmi amintesc prima dată când l-am văzut. Îmi amintesc cum era îmbrăcat, îmi amintesc privirea din ochii lui și cât de inocent arăta. Nu mă puteam opri din a-l privi”, a mărturisit bărbatul.

Imagine cu Ruben și Hector la biserică

Din păcate, a-i oferi lui Hector un cămin iubitor nu a fost atât de simplu pe cât și-a imaginat Ruben. După ce a depus actele necesare pentru a-i deveni părinte, bărbatul a aflat că nu a fost selectat și că nu va putea face asta. Vestea l-a distrus, dar, în același timp, l-a motivat să-și păstreze speranța. Avea atât de multă iubire de dăruit, încât nu putea să se dea bătut.

Timp de doi ani, având licență de adopție, bărbatul a așteptat constant să fie selectat pentru a deveni părinte. Din păcate, timpul a trecut, iar dorința sa nu s-a mai îndeplinit. În ianuarie 2018, a decis să renunțe la licența de adopție. Procesul era epuizant.

Dar, chiar și așa, după numeroasele dezamăgiri de care a avut parte, Ruben nu l-a uitat niciodată pe micuțul Hector. Chiar când se pregătea să își încheie licența, a primit un telefon neașteptat din partea asistentului său social.

„Încă îmi amintesc cuvintele lui: „Domnule Ramos, vă amintiți de Hector? Ei bine, nu s-a adaptat în familia care a fost selectată pentru el și asistentul său social ar dori să știe dacă mai sunteți interesat de el?””, a povestit bărbatul.

Ruben a fost șocat de ceea ce se întâmplase, dar a spus „da” fără să stea pe gânduri. Trei zile mai târziu, copilașul a ajuns la ușa lui și acesta a fost începutul vieții lor împreună.

Tăticul a fost nevoit să facă numeroase sacrificii pentru a-l face pe micuțul său fericit. Chiar dacă era copleșit, știa că trebuie să lupte pentru a nu-și pierde băiatul. În timp ce băiețelul dormea, într-o noapte, el și-a jurat că îl va iubi indiferent de obstacolele care îi vor apărea în cale. Cu timpul, a reușit să construiască o relație incredibilă cu copilul, bazată pe iubire și respect.

În cele din urmă, bărbatul a fost nevoit să renunțe la slujba sa, care în trecut îi aducea mândrie și bucurie. Nu a fost deloc o decizie ușoară, dar a meritat până la urmă. Chiar dacă și-a lăsat cariera în urmă, Ruben a primit un nou titlu, acela de tată. În ziua de 14 august 2020, Hector a fost adoptat în mod oficial.

„Titlul de tată se câștigă”, a spus fericitul tătic.

Imagine cu Ruben și Hector îmbrăcați în tricouri negre

De asemenea, Hector a fost încântat și bucuros că și-a găsit o casă și o familie pentru totdeauna. După ce a primit marea veste, a alergat la tăticul său în brațe și i-a spus: „Te iubesc atât de mult. Te iubesc foarte, foarte mult”.

Băiețelul i-a zis pentru prima dată „tată” lui Ruben atunci când, într-o zi, a venit să îl ia de la școală. Bărbatul a fost de-a dreptul extaziat să-l audă numindu-l astfel.

„După ce am tras pe dreapta și am plâns ca un copil în parcare timp de aproximativ 15 minute, am știut că aceea a fost cea mai valoroasă, cea mai semnificativă realizare din întreaga mea viață și că nu mai era cale de întoarcere.”, povestit el.

Ruben a avut multe de îndurat până să devină tată. Și-a pierdut părul din cauza stresului, a renunțat la cariera sa și sănătatea sa mintală începuse să fie afectată. Chiar și așa, suferința și eforturile au meritat pentru că, mulțumită iubirii sale de neegalat, întreaga viață a lui Hector s-a schimbat. Micuțul a început să cânte, sa obțină rezultate bune la școală și chiar să vorbească.

„În 2020, am trecut prin mai multe pierderi. Mi-am pierdut câinele, slujba și relațiile. Dar, prin haos, am experimentat și am câștigat, de asemenea, dragoste necondiționată. Nimeni nu-mi poate lua asta. Asta înseamnă curaj, iubire, putere și rezistență. Aceasta este fericirea.”, a povestit tăticul.

Bărbatul a devenit un om mai bun cu timpul și este recunoscător pentru fiecare moment pe care l-a împărtășit cu copilașul său. El este un exemplu de urmat pentru noi toți, căci dragostea, ambiția și bunătatea l-au determinat să schimbe cu totul firul vieții unui copil sărman.

Mesajul Maiei Sandu de Ziua Profesorului

Președintele Maia Sandu a venit cu mesaj adresat tuturor dascălilor cu ocazia Zilei Profesorului, marcată în data de 5 octombrie, informează unica.md.

”Dragi profesori, la mulți ani! Pe umerii voștri stă, la drept vorbind, viitorul Moldovei – viitorii medici, ingineri, economiști, artiști, brutari, viitorii profesori!

Ca dumneavoastră să puteți crește acest viitor, noi, statul, comunitatea și părinții, trebuie să fim alături de voi în prezent. Să vă oferim venituri pe merit, respectul cuvenit și toată colaborarea necesară pentru a ridica un copil.

doresc să intrați cu dragoste și răbdare în clasă. De dragostea pe care o simt elevii, de disciplina de lucru pe care le-o insuflați și valorile democratice pe care le transmiteți depinde ce fel de generație creștem.

Dragi educatori, învățători, profesori, bibliotecari, directori, psihopedagogi, logopezi, cadre didactice de sprijin, angajați din sistemul educațional din toată Moldova, plecăciunile noastre!”, a scris președintele într-o postare.

Numărul de profesori a scăzut cu 3.000 în ultimii trei ani

Numărul cadrelor didactice care activează în sistemul de învățământ a scăzut în ultimii trei ani cu mai bine de 3.000. În anul de studii 2023-2024, în Moldova activau 45.800 de profesori, dintre care 86% femei și 14% bărbați, asta pe când în 2018-2019 numărul pedagogilor depășea 49.000, scrie safenews.md.

Salariul mediu brut al unui profesor a fost, în anul trecut, de 12.094, ceea ce înseamnă circa 98% față de câștigul mediu pe economie, arată datele Biroului Național de Statistică.

Cei mai mulți pedagogi sunt în învățământul primar și secundar general – circa 57%, urmat de domeniul de educație timpurie – 27,4%, învățământul superior – 8% și cel profesional tehnic – 7,8%.

În instituțiile de învățământ primar și secundar general, cei mai mulți profesori, – 1.600,  predau limba și literatura română, 2.500 – limbile străine, 1.700 – predau matematica, 1.300 – istoria și 1.100– limba și literatura rusă.

Lemne transportate ilegal în microbuze

În zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Leova au fost înregistrate trei cazuri de transport ilegal de lemne, în care cetățeni moldoveni transportau masă lemnoasă fără documente justificative. În total, în trei microbuze se aflau 11 m³ de lemn. Cazurile au avut loc în ultimele 48 de ore, pe direcția localității de frontieră Tochile-Răducani, raionul Leova, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În primul caz vizează doi locuitori ai satului Lozova, raionul Strășeni, cu vârste de 30 și 31 de ani. Aceștia au fost șoferii a două microbuze încărcate cu 6 m³ de masă lemnoasă din ștejar. Tinerii nu au putut prezenta niciun document de proveniență pentru lemnul transportat.

Într-un alt incident, pe traseul dintre localitățile Tomai și Cupcui, o echipă mixtă formată din polițiști de frontieră, reprezentanți ai Serviciului Vânătoresc și Piscicol, precum și cei din Inspectoratul de Protecția Mediului, a oprit un microbuz condus de un locuitor din Hâncești. În vehiculul acestuia erau găsiți 5 m³ de lemn tare despicat, tot fără acte de proveniență.

Conform legislației în vigoare, microbuzele încărcate cu lemne au fost indisponibilizate și transmise Inspectoratului Ecologic Leova și Inspectoratului de Protecția Mediului. Cercetările continuă.

Kylian Mbappe a devenit căpitanul naționalei Franței la doar 24 de ani
Articolul anterior
Adoptată de mică în străinătate, își caută mama biologică: „Am fost născută pe un câmp de porumb și abandonată”
Articolul următor