Au explodat cazurile de scarlatină în școlile și grădinițele din România. Care sunt simptomele

După explozia cazurilor de gripă şi viroze în rândul elevilor, în România încep să se înmulţească rapid şi cazurile de infecţii bacteriene foarte contagioase. În şcoli şi grădiniţe sunt tot mai multe cazuri de scarlatină, o afecţiune care îi afectează în special pe cei mici, dar se poate transmite şi la adulţi. 

Un băieţel din Bucureşti s-a simţit rău încă de miercuri, iar astăzi tatăl a ajuns cu el la camera de gardă, transmite Observator.

Nicu, tată: Băieţelul face febră foarte mare, 40 de grade are febră şi am decis să vin cu el la spital, are amigdalele foarte mari şi bănuiesc că are un streptococ. Doar febră au avut ceilalţi copii, nu pot să spun dacă au avut scarlatină sau nu.  

Şi colegii micului pacient au avut febră. 

„Urmează să ne interneze. Steprococul betahemolitic, pentru care ia antibiotic, dar face febră în continuare, după cinci zile de tratament. Şi durere în gât, dar febră foarte mare. Ne-au zis deja, streptococ şi vedem mai departe restul analizelor”, ne-a spus un părinte.

Infecţia cu streptococ betahemolitic de grup A poate să declanşeze scarlatina, o boală care afectează cel mai mult categoria de vârsta 5 – 14 ani. 

Mihai Craiu, medic pediatru: Scarlatina în sine prin severitate nu e cu nimic diferită de faringoamigdalita streptococică, tot febră faci, tot mănâncă greu copilul, tot durere în gât şi deshidratare, numai că are această erupţie caracteristică aspră, aşa ca un şmirghel la palpare şi limbă zmeurie. 

Scarlatina este contagioasă şi se transmite foarte uşor

Mihai Craiu, medic pediatru: Bolnavul poate să infecteze, în principiu, unul din zece persoane din jurul lui. Este contagios dacă nu respectăm nişte reguli elementare pentru că el nu se trabsmite de la mare distanţă prin aer, el se transmite în apropiere prin folosirea împreună a diverselor lucruri de mâncat, de băut sau dacă picături de salivă ajung la distanţă foarte mică de pe un copil pe celalalt. 

Adrian Marinescu, infecţionist: Se transmite cu uşurinţă în familie, în colectivitate şi cei care sunt vulnerabili sau cu alte probleme, persoanele în vârstă pot de asemenea să facă infecţie streptococică şi vă spuneam că nu e vorba doar de scarlatină. Streptococol betahemolitic de grup A poate să dea o grupă largă de afecţiuni şi unele dintre ele pot fi severe şi să le pună viaţa în pericol.

Tratamentul scarlatinei este de cele mai multe ori cu antibiotice. Boala are un caracter sezonier, fiind mai răspândită în lunile decembrie-mai, cu un vârf de cazuri în martie şi aprilie. 

Află ce trebuie să știi despre scarlatină

Executivul a aprobat proiectul de lege cu privire la medicamente, cu scopul de a îmbunătăți accesul pacienților la tratamente sigure și eficiente

Pentru a îmbunătăți accesul pacienților la tratamente sigure și eficiente, conform ghidurilor clinice, Guvernul a aprobat, astăzi, 12 februarie, la inițiativa Ministerului Sănătății, proiectul de lege cu privire la medicamente. Acesta asigură calitatea și eficacitatea medicamentelor prin ajustarea cadrului normativ la acquis-ul european, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial

De asemenea, documentul urmărește reducerea deficitului de medicamente esențiale, atragerea producătorilor externi pe piața națională, sporirea competitivității pieței farmaceutice și facilitarea participării la studii clinice internaționale. Acești factori vor oferi pacienților opțiuni variate la medicamente de calitate și prețuri avantajoase.

Proiectul aprobat include prevederi noi ce țin de alinierea la standardele europene aplicabile procedurilor de fabricare, autorizare și reglementare a medicamentelor orfane, pediatrice și pentru terapii avansate. De asemenea, proiectul conține reglementări privind importul și punerea pe piață a medicamentelor, controlul calității și procedurile de inspecție. 

Astfel, revizuirea și modernizarea domeniului medicamentului vor asigura o reglementare eficientă și coerentă a procesului de autorizare, distribuire și accesibilitate a medicamentelor. 

Menționăm că proiectul de lege va contribui la crearea unui cadru legal stabil, în care operatorii economici din domeniul medicamentului vor putea desfășura activitatea conform reglementărilor internaționale, iar cetățenii vor beneficia de acces continuu și eficient la medicamente sigure și de calitate.

De ce visele recurente sunt adesea coșmaruri: Legătura dintre emoții și subconștient

Până la 75% dintre adulți experimentează vise recurente, iar majoritatea sunt negativ marcate, implicând teme precum frica, eșecul sau atacurile, potrivit Live Science. Experții explică de ce creierul nostru amplifică aceste emoții în somn și cum putem controla coșmarurile repetate pentru un somn mai liniștit.

Visele recurente reprezintă un fenomen surprinzător de comun, cercetările aratând că până la 75% dintre adulți experimentează cel puțin unul pe parcursul vieții. Aceste vise pot varia: uneori sunt aproape identice de fiecare dată, dar pot avea și teme, locații sau personaje recurente, plasate în contexte diferite.

Această variație le deosebește de coșmarurile cauzate de tulburarea de stres posttraumatic, o condiție psihologică în care oamenii retrăiesc amintiri specifice din viața de zi cu zi, cu mult mai puține variații, în timpul somnului.

Experții încă nu sunt siguri de ce experimentăm vise recurente, dar cercetările recente ajută la identificarea mai clară a tiparelor legate de frecvența și conținutul acestora, precum și a scenariilor care le provoacă.

De ce visele recurente sunt adesea negative Studii recente confirmă ideea conform căreia visele recurente sunt adesea coșmaruri.

Într-un sondaj din 2022 realizat de Michael Schredl, șeful laboratorului de somn al Institutului Central de Sănătate Mintală din Germania, adulții au descris visele recurente ca având o „tonalitate negativă” în două treimi din cazuri, aceste vise implicând frecvent teme precum a fi urmărit sau atacat, a ajunge târziu undeva sau a eșua la ceva.

Prin contrast, visele recurente pozitive ale participanților includeau teme precum zborul sau descoperirea unei camere noi în propria casă. Motivele pentru care avem o predispoziție mai mare spre vise negative nu sunt pe deplin înțelese, dar Schredl spune că visele tind să exagereze ceva din viața noastră de zi cu zi, chiar și un sentiment minor sau o situație pe care ne simțim neputincioși să o schimbăm.

„În vis, devine o emoție mult mai intensă, deși legătura nu este întotdeauna evidentă sau directă”, explică el.

Psihologia și neuroștiința oferă indicii suplimentare. De exemplu, suntem predispuși la ceea ce se numește „tendința spre negativitate”, o înclinație de a ne concentra mai mult asupra gândurilor, emoțiilor sau interacțiunilor sociale neplăcute decât asupra celor pozitive. Acest comportament este înrădăcinat în nevoia subconștientă de a rezolva situațiile negative care ne amenință supraviețuirea.

Tendința spre negativitate poate fi amplificată în somn, deoarece creierul reduce activitatea în zonele asociate cu logica liniară și activează porțiunile asociate cu emoțiile, slăbind filtrul dintre gânduri și sentimente.

Cum să controlezi visele recurente negative

Deirdre Leigh Barrett, cercetător în domeniul viselor și autor al cărții Pandemic Dreams (Visele pandemiei, 2020) și alți experți subliniază că visele recurente negative sunt comune și normale și că există măsuri care pot fi luate pentru a le controla. Unii oameni au găsit succes în terapia de repetiție prin imaginație, care implică reimaginarea repetată a coșmarurilor cu finaluri mai fericite înainte de culcare.

Nirit Soffer-Dudek, cercetător în domeniul conștiinței și psiholog clinic la Universitatea Ben-Gurion din Negev, Israel, recomandă cultivarea unei „igiene bune a somnului”.

Stabilirea unui program de somn consistent, limitarea utilizării ecranelor și evitarea cofeinei sau alcoolului înainte de culcare pot reduce starea emoțională intensă în care adormiți.

„Cel mai bun sfat pe care îl pot da este să impuneți limite clare între timpul de veghe și somn pentru a evita aducerea anxietății în vise”, spune ea.

Peste  324 de cazuri de gripă, înregistrate într-o săptămână

Agenția Națională pentru Sănătate Publică continuă monitorizarea situației epidemiologice prin infecțiile respiratorii la nivel teritorial și național. Astfel, în perioada 3-9 februarie curent, au fost înregistrate 9589 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), majoritatea fiind la copii (61%). Morbiditatea prin IACRS s-a manifestat la un nivel de intensitate medie, cu 3% mai mult față de săptămâna precedentă a acesteia și în descreștere cu 27% comparativ cu aceeași perioadă a sezonului anterior, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Pe parcursul săptămânii trecute, au fost înregistrate 324 de cazuri de gripă sezonieră (mun. Chișinău – 250 de cazuri; Bălți – 15 cazuri; Ialoveni, Soroca – câte 6 cazuri; Călărași, Criuleni – câte 5 cazuri; Căușeni, Florești, Orhei, Ștefan-Vodă – 4 cazuri; Cimișlia, Comrat, Edineț, Sângerei – 3 cazuri; Strășeni, Ungheni – câte 2 cazuri; Basarabeasca, Briceni, Dondușeni, Fălești, Leova – câte un caz), atestându-se o descreștere cu 25% în comparație cu săptămâna precedentă.

De la începutul perioadei de monitorizare (30.09.2024 – 09.02.2025), au fost înregistrate 1635 de cazuri de gripă, 96 620 de cazuri de IACRS și 9198 de cazuri de infecții respiratorii acute severe.

Totodată, pe parcursul săptămânii trecute, au fost înregistrate 7 cazuri de COVID-19, în descreștere cu 30% comparativ cu săptămâna precedentă a acesteia. La copii de până la 14 ani nu au fost raportate cazuri.

În contextul creșterii numărului de cazuri de infecții respiratorii, specialiștii ANSP recomandă în continuare respectarea măsurilor de protecție: păstrare distanței sociale, evitare locurilor aglomerate; respectarea regulilor de igienă, inclusiv igiena mâinilor, igiena respiratorie; respectarea măsurilor sanitare la locul de trai, la locul de muncă, de educație și învățământ, cu aerisirea spațiilor închise; purtarea măștilor în instituțiile medicale; adresarea la medicul de familie la apariția primelor simptome ale infecției respiratorii; menținerea unui stil de viață sănătos, care să includă o alimentație bogată în legume și fructe, odihnă adecvată și exerciții fizice regulate.

Germania, pe urmele Franței: Sindicatele din transporturi se pregătesc de grevă și forțează anularea unor trenuri și a unor zboruri de pe principalele aeroporturi
Articolul anterior
Momente de groază pentru pasagerii cursei TelAviv-București. Aeronava a aterizat de urgență în Turcia
Articolul următor