Maia Sandu, la școala din satul natal. S-a reîntâlnit cu foștii colegi de clasă, profesori și consăteni

S-a reîntâlnit cu foștii colegi de clasă, profesori și consăteni. Sâmbătă, președintele R. Moldova, Maia Sandu, a revenit la școala din satul natal – Risipeni.

Sandu, înconjurată de foști colegi și profesori: Am fost copil obișnuit

Evenimentul a purtat o dublă conotație – cei 105 ani de la fondarea gimnaziului din localitate, dar și 95 de ani de la nașterea academicianului Diomid Gherman, în cinstea căruia a și fost numită instituția de învățământ, transmite nordnews.ro.

„M-am bucurat să-mi revăd unii profesori, unii consăteni, chiar și unii colegi de clasă.  Au fost multe emoții pozitive legate de profesorii dragi, legate de colegii pe care i-am avut. Am avut momente frumoase, unele dificile, dar a fost interesant, asta este cel mai important.  Am fost un copil obișnuit, mă rog, profesorilor le place să își laude discipolii”, a declarat Maia Sandu, președintele R. Moldova.

Prima învățătoare a șefei statului povestește că Maia Sandu a fost o elevă foarte sârguincioasă care nu venea la școală cu tema pentru acasă nepregătită.

„Prima era Maia. O fetiță micuță, frumușică, ascultătoare, înțeleaptă, dar și foarte conștiincioasă. Ea nu putea să vină o zi fără să nu fie pregătită. Nu a fost așa ceva niciodată. Emilia Ivanovna, mama ei, spunea să dăm mai puține teme pentru acasă, că Maia nu mai reușește, Maia aproape că nu dormea. A fost o fetiță care a iubit cartea”, a povestit Tamara Sîrbu, prima învățătoare a Maiei Sandu.

Adrian Mosorete a fost colegul Maiei Sandu timp de șase ani. Bărbatul este mândru că președinta țării a reușit să păstreze acele valori de care are nevoie un adevărat lider.

„Cum spuneau băieții: Maia Sandu e rea, nu dă de copiat. Ea de atunci spunea: fiecare după merit. Meritocrație. Iar astăzi implementează aceleași valori pe care le avea în copilărie, clasa a VI-a, a VII-a. Mă gândeam că va ajunge cineva. Mă gândeam că va ajunge președintele Americii. Nu știu de ce. S-a întâlnit cu Josep Borell, s-a întâlnit cu Von Der Leyen, s-a întâlnit cu Biden. Am dat mâna și eu cu ea. Sunt mândru de asta”, a povestit Adrian Mosorete, colegul de clasă al Maiei Sandu.

Șefa statului nu a ezitat să vorbească despre parcursul european al R. Moldova și cât timp poate dura acest proces.

„Eu cred că noi avem un proiect important care să ne ducă la bunăstare și care să ne consolideze pacea și liniștea în societate. Acest proiect este integrarea europeană. Eu cred cu tărie că acest proiect poate fi realizat în viitorul apropiat, nu peste câteva decenii. Reușita acestui proiect depinde de noi toți”, a reiterat șefa statului.

Printre absolvenții gimnaziului din Risipeni se numără și criticul și istoricul literar român, Nicolae Rusu, care nu a pierdut ocazia de a se revedea cu colegii și profesorii.

„Eu am absolvit în ’66. Au trecut atâția ani. Aici sunt rădăcinile noastre, iar omul este ca și pomul. Dacă nu are rădăcini, se usucă. Noi trebuie să ne ținem de rădăcinile noastre și atunci vom persevera, vom ajunge acolo unde ne-am propus”, a spus Nicolae Rusu, critic, cercetător și istoric literar român.

În prezent, Gimnaziul „Diomid Gherman” din Risipeni este frecventat de aproape 200 de elevi. Reportajul video poate fi urmărit aici.

Foto! Cum a arătat centrul Capitalei în Noaptea de Înviere

La slujba de Înviere din centrul municipiului Chișinău s-au adunat sute de oameni. Scuarul Mitropoliei Chișinăului si a întregii Moldove a devenit neîncăpător pentru enoriașii care au asistat la serviciul divin cu coșurile pline de bunătăți și purtând Focul Haric.

Cetățenii Republicii Moldova au trăit cu bucurie Învierea Domnului, s-au rugat pentru pace, sănătate și bunăstare. Iată, mai jos, care a fost atmosfera în centrul capitalei!

Foto: Primăria Municipiului Chișinău

Canada va acorda Republicii Moldova un sprijin financiar pentru dezvoltarea sectorului energetic și judiciar

Canada va acorda Republicii Moldova un sprijin financiar pentru dezvoltarea sectorului energetic și judiciar, dar și pentru sprijinirea societății civile. Un anunț în acest sens a fost făcut de ambasadorul Canadei în Moldova cu sediul la București, Gavin Buchan, în cadrul unui interviu. Potrivit acestuia, negocierile privind acordarea unui împrumut major acordat Executivului de la Chișinău sunt în proces.

„Introducem o serie de domenii în care vom sprijini Moldova. Avem un mic proiect de sprijin pentru societatea civilă, avem sprijin pentru sistemul judiciar, vom introduce un anumit sprijin în sectorul energetic și suntem în proces de negociere a unui împrumut major, pentru sprijin financiar acordat Guvernului. Moldova este o țară mică, dar este o țară care a făcut absolut tot ce trebuie să facă pentru a câștiga invitația de aderare la Uniunea Europeană, pe care a primit-o anul trecut”, a spus oficialul, transmite moldova1.md. 

Ambasadorul Canadei la Chișinău a spus că Republica Moldova face toate reformele corecte și este pe cale să devină o democrație europeană.

„Ei introduc tot felul de măsuri corecte și merită în mod absolut sprijinul nostru în fața eforturilor consistente ale Rusiei de a-i destabiliza. Deci, da, ca și în cazul Ucrainei, Canada și România sunt foarte aliniate în privința importanței susținerii Republicii Moldova. Și una dintre marile bucurii ale misiunii mele aici este că ajung să lucrez la lucruri concrete de genul acesta, în colaborare cu partenerii mei români, a relatat oficialul.

Referindu-se la combaterea fenomenului dezinformării din țara noastră, Buchan a precizat că autoritățile trebuie să se asigure că încurajează gândirea critică și să-i facă pe oameni să înțeleagă care sunt sursele de știri credibile și care nu.

„Trebuie să avem mesaje puternice și proactive, trebuie să preîntâmpinăm asta. Trebuie să faci ceea ce ei numesc pre-demontare, să ne asigurăm că oamenii au informațiile corecte în prealabil, astfel încât să știe când aud ceva care este dezinformare. Și într-adevăr, trebuie să încurajăm gândirea critică. Trebuie să-i facem pe oameni să înțeleagă ce este o sursă de știri credibilă și ce nu este o sursă de știri credibilă. Trebuie să-i facem pe oameni să aibă obiceiul să trateze toate postările de pe rețelele de socializare ca și cum ar fi 1 aprilie. Nu ar trebui să existe doar o zi pe an când ne uităm critic la fluxurile noastre de socializare. Ar trebui să fie 365”, a concluzionat Gavin Buchan.

Maia Sandu va efectua o vizită în Norvegia săptămâna viitoare

Președintele Maia Sandu va efectua o vizită de stat în Norvegia, în perioada 6-7 mai. Din delegația condusă de șeful statului va face parte și ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi. Aceasta este prima vizită de stat a unui președinte al Republicii Moldova în această țară.

Pe 17 aprilie, Republica Moldova a fost vizitată de ministrul norvegian de Externe, Espen Barth Eide. Într-un interviu pentru Moldova 1, diplomatul a declarat că Norvegia își va deschide în scurt timp o misiune diplomatică în Republica Moldova, transmite moldova1.md.

De menționat că Norvegia este una dintre cele șase țări, unde moldovenii ar putea vota prin corespondență în cadrul alegerilor prezidențiale și referendumului constituțional din 20 octombrie.

ULTIMA ORĂ! Ion Ceban anunță că mâine va fi vizitat de mascați
Articolul anterior
Rusia se confruntă cu un deficit record de forță de muncă
Articolul următor