Primele imagini de la filmările ”The Crown” cu actorii care îi joacă pe Prințul William și Kate Middleton

Netflix a publicat imagini inedite de la filmările ”The Crown”, unde povestea deja a evoluat și vine cu noi detalii legate de începutul relației dintre Prințul William și Kate Middleton. Actorii Ed McVey și Meg Bellamy ar semăna mult cu actualul cuplu regal de prinți moștenitori ai tronului.

Ed McVey și Meg Bellamy, Getty (1) jpg
Ed McVey și Meg Bellamy jpg

Mulți fani s-au amuzat copios spunând că Prințul William este chel și că Ed McVey nu a fost bine ales, însă cunoscătorii le-au reamintit că la vremea aceea, Prințul William avea o podoabă capilară de invidiat, scrie okmagazine.ro.

Ed McVey și Meg Bellamy

Actorul Ed McVey, în rolul Prințului William și actrița Meg Bellamy, care o interpretează pe Kate Middleton, au fost fotografiați în timpul filmărilor pentru următorul sezon ”The Crown” în St Andrews, Scoția.

Este vorba de a șasea serie a producției eveniment care oglindește viața familiei regale încă dinainte de urcarea pe tron a răposatei Regine Elisabeta a II-a.

Seria a V-a a fost deja difuzată, imediat după moartea suveranei, care nu a mai apucat să o vizioneze. Regina Elisabeta mărturisise că s-a uitat la ”The Crown”.

În cea mai recentă serie, producătorii nu au omis nimic din situațiile controversate ale familiei regale britanice.

Au fost retrăite cele mai delicate etape ale monarhiei: amantlâcul Prințului Charles cu Camilla, scandalul Tampongate, o pată neagră ce se voia uitată din istoricul actualului suveran, despărțirea de Diana, durerea Dianei făcută public și nimicitor în istoricul interviu Panorama, moartea fulgerătoare și devastatoare a Prinței Inimilor și multe alte momente istorice prezentate romanțat și pe înțelesul tuturor în acest serial eveniment zguduitor, la care însăși Regina Elisabeta a II-a se uita.

Sezonul al VI-lea este, totodată, și cel de pe urmă. Netflix a anunțat că va fi difuzat în cursul anului 2023, însă nu se știe exact când.

Kate Middleton și Prințul William au fost prieteni apropiați atunci când erau la universitate și nu aveau încă o relație. Înainte de a transforma povestea lor în ceva mai mult, Kate avea un truc la care apela deseori pentru a-l ajuta pe viitorul Prinț de Wales să iasă din situații „incomode”.

Cei doi s-au întâlnit în primul an, în timp ce studiau la Universitatea St Andrew din Scoția și într-un moment în care locuiau amândoi în reședința St Salvator. Când Prințul William a sosit aici pentru prima dată, a primit multă atenție de la colegele de an, ceea ce l-a făcut nervos, deoarece era „prea politicos” și nu știa cum să le respingă.

Kate Middleton se pare că a găsit imediat un truc salvator și l-a ajutat pe bietul Prinț să iasă din situații incomode. Se prefăcea că deja erau un cuplu.

Acum sunt cuplul regal cel mai important după rege și regină și au împreună trei copii superbi, care le urmează la tron.

Doi adolescenți, de 17 și 8 ani, prinși cu mai multe pachete cu narcotice de tip mefedronă

Polițiștilor Secției asigurare ordine publică a INSP li s-a părut suspect un Lincoln parcat într-o fâșie forestieră din sectorul Rîșcani al capitalei. În maşină se aflau două persoane, un minor de 17 ani și un tânăr de 18 ani, originari din raioanele Ocnița și Călărași, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

La apariția echipajului de poliție, tinerii au manifestat un comportament suspect, motiv pentru care au fost efectuate măsuri suplimentare. În urma verificărilor, aceștia au declarat că dețin mai multe pachete cu drog de tip mefedronă.

Pentru documentarea acestui caz, conform normelor legale, la fața locului a fost solicitată grupa operativă din cadrul Inspectoratului de Poliție Rîşcani, care va întreprinde procedurile ulterioare de documentare.

Șase indivizi, reținuți pentru șantaj și răpirea unui tânăr de 18 ani

Șase bărbați, cu vârsta cuprinsă  între 20 și 28 de ani, sunt cercetați penal fiind suspectați de șantaj și răpire de persoană.  La începutul lunii octombrie, suspecții ar fi cerut bani și au amenințat victima, un tânăr de 18 ani din capitală, sub pretextul că acesta ar fi depășit termenul restituirii unui mijloc de transport conform contractului de chirie, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

În cadrul cercetărilor, oamenii legii  au stabilit că suspecții ar fi aplicat forța fizică și, amenințându-l cu răfuială fizică, au răpit victima și au dus-o într-o locație din raionul Soroca, cerându-i bani. Tânărul le-a transmis 330 de dolari și 370 de euro.  Ulterior, aceștia l-au amenințat din nou, cerându-i  suma de 1170 de euro.

Datorită acțiunilor prompte ale polițiștilor, acțiunile ilegale ale bănuiților au fost prevenite, iar patru suspecți au fost reținuți în urma investigațiilor efectuate de ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate şi cei de urmărire penală ai INI, de comun cu  procurorii PCCOCS și cu suportul ofițerilor Direcției investigații analitice a INI. Ulterior aceștia  au fost recunoscuți în calitate de învinuiți și plasați în arest preventiv.

În context, cu suportul mascaților din cadrul BPDS „Fulger” au fost desfășurate nouă percheziții, pe teritoriul mun. Chișinău de unde au fost ridicate telefoane mobile, aparate artizanale destinate consumului de droguri, un BMW și un Ford folosite la comiterea infracțiunii, precum și alte bunuri ce prezintă interes  cauzei penale.

În continuare, urmare a măsurilor speciale de investigație și de urmărire penală, oamenii legii au identificat alți doi complici de 24 și 28 de ani din Hîncești și Chișinău. Aceștia au fost anterior judecați pentru diferite infracțiuni ( escrocherii, huliganism, furturi), unul dintre ei fiind anunțat în căutare.

Cei doi  au fost reținuți la 17 decembrie, în Chișinău, de către ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, cu suportul mascaților din BPDS „Fulger”.

În automobilul cu care se deplasau suspecții, oamenii legii au depistat și ridicat două pistoale cu țeavă ghintuită deținute ilegal, 47 de cartușe cu calibrul 9×2, dar și cartușe pentru revolver.

Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă  de asemenea infracțiune riscă de la 10 la 13 ani de închisoare.

Crimă teribilă în Capitală: Un tânăr și-ar fi omorât mama în bătaie, apoi a chemat o ambulanță pe motiv că s-ar fi simțit rău

Un tânăr a fost reținut fiind suspectat că și-ar fi omorât mama în bătaie. Crima a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 21:48, într-un apartament de pe strada Valea Crucii, din secotrul Botanica al capitalei, scrie PulsMedia.MD.

Astfel, potrivit surselor PulsMedia.MD, ar fi vorba despre un tânăr în vârstă de 27 de ani. Noaptea trecută acesta a solicitat intervenția unei ambulanțe la domiciliu declarândcă mama sa s-ar fi simțit rău.

Când a ajuns echipajul medical la fața locului, au dat peste cadavrul femeiei în vârstă de 48 de ani zăcând la podea și au alertat poliția. La fața locului a intervenit grupul operativ din cadrul IP Botanica, dar și un medic legist, care după ce a examinat vizual trupul victimei, a depistat pe suprafața acestuia mai multe semne de moarte violentă.

Fiul acesteia, tânărul de 27 de ani, care a solicitat intervenția echipajului medical, a fost stabilit a fi principalul suspect. Individul a fost încătușat și escortat la IP Botanica, unde a fost audiat, iar ulterior reținut pentr 72 de ore.

Pe numele său a fost inițiat un dosar penal în baza articolului 201/1 alin 4 din Codul Penal, pentru violență în familie soldat cu decesul victimei. Dacă vinovăția acestuia va fi demonstrată în instanța de judecată, dânsul riscă pedeapsă cu închisoare de la 12 la 15 ani.

Un polițist de frontieră din țara noastră a devenit câștigătorul Maratonului Nisipului 2023 din România
Articolul anterior
Tradiția de care Gina Pistol nu vrea să audă la nunta ei. Dezvăluiri despre rochia de mireasă
Articolul următor