Noaptea Muzeelor aduce peste 300 de evenimente în România și Moldova

Rețeaua Națională a Muzeelor din România anunță un record absolut de peste 311 de obiective culturale înscrise la Noaptea Muzeelor 2023, ce se va desfășura sâmbătă, pe 13 mai, într-o ediție comună România – Republica Moldova.

Noaptea Muzeelor aduce peste 300 de evenimente în România și Moldova

„Anul acesta Noaptea Muzeelor aduce publicului cele mai multe evenimente din ultimii 19 ani de existență: am contabilizat 297 din România și 14 din Republica Moldova, până acum. De la Chișinău, la Aiud și de la Palanca, la Roșiorii de Vede, o întreagă constelație culturală a fost trasată, în care sunt prezente în primul rând muzeele – cărora vreau să le mulțumesc în mod special pentru implicare, dar și spații și proiecte prietene ale Nopții Muzeelor, care vor întâmpina publicul cu sute de experiențe și activități, diverse și interactive, adaptate tuturor vârstelor și intereselor culturale. Menționez că numărul înscrierilor la această ediție va tot crește până pe 13 mai, deoarece primim în continuare solicitări de la muzee sau entități culturale”- a declarat Dragoș Neamu, Coordonator Departament Relații Internaționale și Proiecte Culturale, manager Noaptea Muzeelor.

Cea de a 19-a ediție a Nopții Muzeelor va fi prezentă în Republica Moldova în 14 muzee: 5 instituții muzeale din Chișinău, inclusiv cele 4 mari muzee naționale, dar și 9 muzee de pe cuprinsul a 5 raioane. 

În România, Noaptea Muzeelor va fi sărbătorită de 217 muzee și 80 de entități culturale, în 82 de localități din 33 de județe din toată țara. 

Pe lângă București, Noaptea Muzeelor 2023 are un record de muzee și spații deschise la Târgu Mureș, unde 28 de evenimente își așteptă publicul, urmate de orașele Iași, Cluj-Napoca și Brașov. În Capitală, sâmbătă de dimineață până noaptea târziu, publicul se va putea bucura de aproximativ 60 de evenimente propuse de muzee, galerii de artă, centre culturale și expoziționale, spații ale tearelor, opere, coruri, palate, institute, case ale experimentelor sau licee și festivaluri de muzică.

A fost anunțat salariul mediu lunar pe economie în 2025

Începând cu 1 ianuarie 2025, salariul mediu lunar pe economie va crește cu 2400 de lei și va ajunge la 16 100 de lei. O hotărâre în acest sens a fost aprobată, astăzi, în cadrul ședinței de Guvern, scrie subiectulzilei.md

De mărimea salariului mediu lunar pe economie se ține cont la determinarea plafonului indemnizațiilor de asigurări sociale, a venitului lunar asigurat al salariaților parcurilor IT, dar și la stabilirea valorii pagubelor, în cazul săvârșirii unor abateri legale.

Tot astăzi, Cabinetul de miniștri a aprobat hotărârea privind mărimea salariului minim, care în anul 2025 va constitui 5500 de lei, cu 500 de lei mai mult decât în 2024. 

Creșterea salariului minim pe țară până la 5500 lei este argumentată de necesitatea menținerii capacității de cumpărare a forței de muncă. De asemenea, majorarea salariului minim este o măsură necesară pentru reducerea sărăciei și combaterea muncii nedeclarate.

Mărimea salariului minim pe ţară se stabileşte pentru un program complet de lucru de 169 de ore, constituind 32,54 lei pe oră. Din 1 ianuarie 2023, salariul minim pe țară a fost majorat cu circa 12,5% – până la 4000 de lei, iar în 2024, acesta a crescut cu încă 25%, ajungând la 5000 de lei.

Municipalitatea a dat startul tradiționalei caravane de Crăciun

Primăria Chișinău a dat startul tradiționalei caravane a cadourilor de Crăciun, alături de principalul erou al sărbătorii – Moș Crăciun, care a pornit în vizită la cei mai mici locuitori ai Capitalei, nerăbdători să-l întâlnească după un an întreg de așteptare, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Primii care s-au bucurat de darurile oferite de municipalitate au fost copiii cu dizabilități accentuate și severe de la Centrul de plasament pentru copii separați de părinți „Lumina”, din sectorul Centru.

În cadrul vizitei, Moș Crăciun a oferit fiecărui copil cadouri, transformând timpul petrecut împreună într-o adevărată aventură plină de dulciuri, distracție și voie bună.

Centrul de plasament „Lumina”, aflat în subordinea Direcției Generale pentru Protecția Drepturilor Copilului, găzduiește în prezent 20 de copii separați de părinți, precum și copii cu dizabilități accentuate și severe, cu vârste cuprinse între 4 și 18 ani.

Accidentul de la Edineț soldat cu trei morți: Ministrul Ala Nemerenco oferă detalii despre fetița rămasă orfană

Fetița de 10 ani, care și-a pierdut părinții și bunica, în accidentul cumplit din Rîșcani, se simte mai bine, însă rămâne internată în secția de terapie intensivă a Spitalului Clinic Bălți. Copila nu cunoaște, deocamdată că a rămas orfană. Anunțul a fost făcut astăzi, 18 decembrie, de ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, scrie NewTV.

“Fetița, în principiu, se află într-o stare mai bună, ea este conștientă, dar este menținută deocamdată în secția de terapie intensivă, doar din punct de vedere al aspectului psihologic, deoarece transferul ei, care, de fapt, starea de sănătate îi permite într-o secție comună, ar putea, cumva, ca ea să afle faptul că a rămas fără părinți și bunică. Deocamdată, medici ascund acest lucru pentru a nu o trauma. Din acest motiv, ea este menținută în continuare în secție de terapie intensivă, în care accesul altor persoane nu este permis. Dar fetița este bine, per general, mai bine” a menționat Ala Nemerenco.

Amintim că accidentul rutier s-a produs pe 15 decembrie, pe traseul M5, în direcția raionului Edineț. Potrivit oamenilor legii, un tânăr de 19 ani, fără permis, a ieşit pe contrasens şi s-a izbit de automobilul în care se afla un polițist și soția sa, care au decedat pe loc. Ulterior, la spital, s-a stins din viață o altă femeie care era în interiorul automobilului – mama soției polițistului. A patra pasageră este fetița cuplului, în vârstă de 10 ani, care a fost transportată la Spitalul Clinic Bălți.

Tânărul care a provocat accidentul a primit 30 de zile de arest preventiv.

Minune în Capitală! Momentul în care un bărbat sănătos, ,,paralizat în scaun cu rotile”, se ridică și pleacă
Articolul anterior
Act de vandalism în capitală. Sculptura „Omul din metal” a fost doborâtă
Articolul următor