Originară din satul Gura Bâcului, raionul Anenii Noi, Elena Mușuc este tânăra care a lucrat pentru cele mai mari branduri internaționale, de la Gucci și Dior până la Valentino. Tot ea și-a deschis propriul atelier de creație la Roma, scrie jurnal.md.
Elena a avut o copilărie cu puține posibilități, multe neajunsuri și condamnări din partea societății în care a trăit. Părinții ei au divorțat când ea avea doar 7 ani. Chiar dacă provocările au fost uneori greu de suportat, Elena a păstrat cu multă sfințenie și dor amintirile care au marcat-o ca personalitate.
În prezent Elena Mușuc are un nume cunoscut, iar creațiile sale sunt apreciate în lumea modei. Cu douăzeci de ani în urmă, puțini însă vedeau talentul și potențialul ei adevărat.
În copilărie nici nu bănuia că va reuși să colaboreze cu cele mai impunătoare branduri internaționale, însă știa că își dorește să cucerească această lume prin creație. Astăzi Elena vrea ca fiecare copil să înțeleagă că dorințele pot deveni realitate și planifică să organizeze o defilare de modă pentru cei care au renunțat să mai viseze.