SUA, la un pas de prăbușire? Criza datoriilor duce țara spre dezastru

Sunt tensiuni uriașe în America din cauza datoriilor tot mai mari! Secretarul Trezoreriei naționale, Janet Yellen, avertizează că cel mai puternic stat din lume ar putea fi lovit de o recesiune fără precedent, urmată de căderea afacerilor și de o criză a locurilor de muncă. Marți, cele două tabere din Congresul american s-au întâlnit să caute o soluție, însă nu au reușit să cadă de acord, transmite Realitatea

Scholarships- USA Academic Excellence 2022 - Immigration International

Yellen a spus la o adunare a bancherilor comunitari că criza economică şi financiară fără precedent va fi exacerbată de posibile perturbări ale operaţiunilor guvernului federal, inclusiv controlul traficului aerian, aplicarea legii, securitatea frontierelor şi apărarea naţională şi sistemele de telecomunicaţii.

Criza financiară care ar însoţi-o ar putea multiplica severitatea recesiunii, a spus ea în remarcile pregătite pentru eveniment, adăugând: ”Este foarte posibil să vedem că o serie de pieţe financiare se prăbuşesc – cu panică la nivel mondial care ar declanşează apeluri în marjă, panică şi vânzări de urgenţă .”

Yellen a declarat luni Congresului că Trezoreria se aşteaptă să poată plăti facturile guvernului SUA doar până la 1 iunie, fără o creştere a limitei datoriilor, exercitând presiuni asupra republicanilor din Congres şi Casei Albe, pentru a ajunge la un acord în zilele următoare.

Eşecul de a ajunge la un acord ar avea consecinţe economice şi financiare grave, a spus ea.

”Economia noastră s-ar afla dintr-o dată într-o furtună economică şi financiară fără precedent”, a spus ea, adăugând că 66 de milioane de beneficiari ai asigurărilor sociale şi milioane de veterani şi familii de militari vor rămâne probabil neplătiţi.

”Şocul rezultat asupra veniturilor ar putea duce la o recesiune care ar distruge multe locuri de muncă şi afaceri americane”, a spus ea.

Yellen a spus că blocajul cu privire la limita datoriei federale conduce deja la creşterea costurilor de împrumut şi amplifică povara datoriei ţării şi a îndemnat Congresul să evite ”politica celui de-al 11-lea ceas” folosită în privinţa plafonului datoriei în 2011, care a dus la prima retrogradare a ratingului de credit al SUA efectuată vreodată.

”Timpul se scurge. În fiecare zi în care Congresul nu acţionează, întâmpinăm costuri economice crescute care ar putea încetini economia SUA. Economia SUA atârnă în balanţă. Şi mijloacele de trai a milioane de americani. Nu există timp de pierdut. Congresul ar trebui să abordeze limita datoriei cât mai curând posibil”, a spus Yellen în declaraţii adresate Independent Community Bankers of America.

ATENȚIE, șoferi! Ceață densă în unele zone din centrul țării

ATENȚIE, șoferi! În unele zone din Centrul țării persistă, în această dimineață, ceața densă, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

”Amintim, că în astfel de condiții vizibilitatea în trafic scade considerabil, iar orice manevră neasigurată poate fi periculoasă.

Vă îndemnăm să sporiți atenția în timpului șofatului, circulați cu viteză redusă și nu uitați de obligativitatea conectării luminii de întâlnire și a celor anticeață.”, anunță Poliția.

Republica Moldova exportă tot mai multe fructe pe piața României. Ce preferă consumatorii de peste Prut

Republica Moldova exportă anual o cantitate tot mai mare de fructe pe piața României. Astfel, în primele 10 luni ale acestui an, în România au fost exportate 20 de mii de tone de mere, 16 mii tone de struguri și 12 mii tone de prune, scrie evz.ro.

Membrii Asociației Moldova Fruct, cu suportul Proiectului USAID Competitivitatea și Reziliență Rurală, au participat la Forumul „RO Fruits & Vegetables Show” ediția 2024. Evenimentul, marcă în industria legumelor și fructelor proaspete, a fost organizat de Modern Buyer pentru profesioniști din întreaga industrie. Acesta a fost dedicat noilor tendințe de consum, inovațiilor și strategiilor de colaborare în domeniu.

Piața română, aproape de producătorii din Republica Moldova

Director Fani SRL, Ștefan Bîtlan, a specificat că piața României constituie o destinație importantă. Aceasta este tratată ca piață locală, datorită proximității logistice și preferințelor similare ale consumatorilor.

„M-am bucurat să am ocazia de a interacționa direct cu reprezentanții lanțurilor de retail din România. Este vorba de Metro Cash&Carry, Carrefour, Lidl, Profi, Auchan, Diana. Totodată, am remarcat că în comerțul modern din România, merele sunt pe locul doi ca produse comercializate. La fel, se atestă o creștere a cererii pentru soiurile de club. Comparativ cu anul trecut pe piață s-a înregistrat o cerere în creștere cu 23% pentru struguri și caise”, a menționat Ștefan Bîtlan.

Astfel, Carrefour a prezentat experiența lor în cooperarea cu producătorii români reușind să își asigure necesarul de produse proaspete din surse locale. În acest sens, lucrează cu 29 cooperative de producători de fructe și legume (peste 350 de fermieri), dintre care 11 au fost create de Carrefour. Un aspect important îl constituie dezvoltarea capacității de stocare și producție în paralel.

Preferințele consumatorilor români

Consumatorul de peste Prut nu mai alege produse după criteriul – preț avantajos. Acesta s-a reorientat spre calitate, gust și avantajele care îi sunt oferite. Conform datelor prezentate de NielsenIQ – companie de cercetare de piață, fructele și legumele constituie 8,1% din coșul de consum al unui român. Totodată, în acest an, vânzările cu fructe și legume în România au cunoscut o creștere de 14%, comparativ cu anul precedent.

„În sezonul curent, s-a atestat o creștere semnificativă a exporturilor de fructe moldovenești în România. În special a merelor la începutul noului sezon. Trendurile care trebuie urmărite cu mare atenție de producători și exportatori sunt: inovația, modul sănătos de viață, sustenabilitate, marcă privată, comerțul online, protecția mediului. Doar prin aceste criterii se va putea menține fidelitatea clientului la raft. La fel, consumatorii români își doresc la raft produs fără plastic. Se pune accent tot mai mult pe ambalajul din carton, caserole, pungi de hârtie, tăvițe”, a subliniat Alexandra Bîcu, specialist marketing Moldova Fruct.

Peste două treimi din exporturile Moldovei merg în UE

Potrivit datelor statistice, peste 66% din exporturile moldovenești ajung pe piața Uniunii Europene. Acestea au o valoare de peste 1,74 miliarde de dolari SUA în doar nouă luni ale acestui an.

Top 10 destinații pentru mărfurile producătorilor moldovenești sunt: România – 32,2%, Ucraina – 9,3%, Italia – 7%, Cehia – 5,6%, Turcia – 5,6%, Germania – 5,1%,  Polonia – 4,4%, Federația Rusă – 3,6%, Statele Unite ale Americii – 2,6% și Bulgaria – 2,4%.

Contrabandă cu circa 100 de tone de alcool etilic în sudul țării

Ofițerii Direcției investigații ,,Sud” a INI în comun cu polițiștii Direcției de Poliție UTA Găgăuzia, sub conducerea Procuraturii UTA Găgăuzia, au destructurat activitatea infracțională a unui grup de persoane, specializat în contrabandă cu alcool etilic, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

În cadrul urmăririi penale inițiate în anul 2022 pentru contrabandă cu mărfuri accizate s-a constatat că din vara anului 2023 și până în prezent, mai multe persoane din diferite localități ale țării au fost implicate în contrabandă cu produse accizabile (alcool etilic) pe teritoriul Republicii Moldova și Ucrainei, inclusiv erau implicate în producerea, păstrarea, transportarea și comercializarea alcoolului etilic și a băuturilor alcoolice contrafăcute.

În urma măsurilor speciale de investigație, pe șoseaua de centură a mun. Comrat de către oamenii legii a fost stopat un camion care tracta o cisternă, condus de un bărbat de 38 de ani, angajat al unui SRL în proprietatea căruia se află unitatea de transport.

În cadrul verificărilor, în rezervoarele cisternei au fost depistate aproximativ 15 mii de litri de lichid transparent cu miros specific de alcool etilic.

Ulterior, în baza autorizării judecătorului de instrucție, polițiștii au desfășurat percheziții la domiciliul administratorului firmei căreia îi aparține mijlocul de transport, inclusiv pe teritoriul SRL-ului amplasat în orașul Ialoveni.

În timpul perchezițiilor au fost depistate și ridicate recipiente și cisterne cu lichid transparent cu miros specific de alcool etilic, cu volumul total de aproximativ 25 de mii de litri.

Totodată, în cadrul perchezițiilor a fost depistat și ridicat lichid de culoare maronie, având același miros specific de alcool etilic, cu un volum total de aproximativ 60 de mii litri. La fel au fost ridicate mai multe obiecte care indică la activitate ilegală ce ține de producerea, păstrarea și comercializarea produselor alcoolice contrafăcute.

La fel, în cadrul perchizițiilor a fost ridicat un microbuz Mercedes, special adaptat cu un compartiment ascuns confecționat artizanal destinat transportului ilicit al lichidelor și un camion Volvo cu semiremorcă care se prezumă că au fost folosite la comiterea infracțiunii investigate.

Un membru al grupului infracțional este cercetat penal fiind plasat în arest la domiciliu. În privința a încă doi figuranți la moment se întreprind măsuri de investigație în vederea stabilirii locului aflării și tragerii la răspundere pentru fapta comisă.

Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 4 la 10 ani.

Buncărul secret al lui Vladimir Putin de la Marea Neagră: cum arată tunelurile de sub fortăreață
Articolul anterior
Cel mai mare avion din lume a decolat din deșertul Mojave. Primul test de lansare a fost un succes
Articolul următor