Un tânăr din Capitală, reținut pentru șantaj. Banii escortați erau destinați unor autorități criminale

Polițiștii în comun cu procurorii au documentat și stopat acțiunile de șantaj ale unui bărbat. Banii estorcați erau destinați unor autorități criminale.

Ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată a Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu angajații Inspectoratului de Poliție Botanica, sub conducerea procurorilor mun. Chișinău Oficiul Botanica, au documentat acțiunile de șantaj ale unui tânăr de 23 de ani din capitală.

Acesta amenința, prin intermediul rețelelor de socializare, un administrator al unei companii de perfectare a actelor românești cu răspândirea unor informații defăimătoare despre acesta, dar și despre personalul companiei, prin publicarea unor secvențe video în mediul online.

Suspectul a ajuns în vizorul polițiștilor după ce victima, un bărbat de 47 de ani, a sesizat ofițerii de investigație precum că din luna martie până în prezent, a fost șantajat și i s-a cerut 10 mii de euro.

Bănuitul, văzând că nu poate să-și convingă victima,  prin șantaj, solicita  în mod violent transmiterea sumelor de bani, amenințând bărbatul cu violență fizică și moartea.

 La 6 iunie, polițiștii și procurorii, cu suportul mascaților de la BPDS „Fulger”a IGP, au efectuat percheziții la domiciliul suspectului, de unde a fost ridicată tehnică de calcul destinată transferurilor criptomonedelor și carduri  bancare.

Bărbatul a fost reținut pentru 72 ore, iar conform legislației în vigoare persoana culpabilă de săvârșirea infracțiunii de șantaj, riscă închisoare de până la 7 ani.

Investigarea cazului continuă, timp în care bărbatul beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Captură impresionantă de mărfuri de contrabandă din Turcia, de circa un milion de lei

Ofițerii Direcției investigații „Sud” a INI, în comun cu procurorii PCCOCS, anunță o captură de mărfuri de contrabandă din Turcia, de circa 1.000.000 de lei, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

În cadrul celor 9 percheziții, desfășurate la Comrat și Chișinău, au fost depistate cantități impunătoare de mărfuri de larg consum fără acte de proveniență: haine de brand, produse de parfumerie a unor producători cu renume mondial, produse alimentare, precum și produse chimice de uz casnic. Mărfurile care acum sunt indisponibilizate de oamenii legii ar fi fost introduse în Moldova prin regiunea sudică, însă în afara postului vamal, după care au fost puse în vânzare în Comrat și Chișinău. În cadrul perchezițiilor au fost de asemenea ridicate înscrisuri de ciornă, suporturi informaționale, precum și conversațiile dintre persoanele implicate în comiterea contrabandei. Investigațiile penale continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Victorie pentru echipa IGP la Campionatul Republicii Moldova la Triatlon Forță

Circa 400 de sportivi au concurat în cadrul Campionatului Republicii Moldova la Triatlon Forță. Sportivi din întreaga țară au demonstrat o înaltă pregătire fizică și s-au calificat pe locuri de frunte, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

La proba ,,genuflexiuni”, locul a fost ocupat de Trelea Artur, iar pe locul s-a calificat Gumenco Vadim.

La proba ,,împins culcat”, locul a fost ocupat de Saachian Mariana, Gaidaenco Eric, Podlubneac Andrei, Jimbea Veaceslav, Matcovschi Ruslan, Cvasniuc Vasile și Brînzei Viorel, pe locul s-a calificat Gumenco Vadim și Ceban Veaceslav, iar pe treapta a urcat Tilipeț Ion.

La proba “dezdoiri de spate”, locul a fost ocupat de Trelea Artur, locul de Gumenco Vadim, iar de Gaidaenco Eric.

”Felicitări, colegi! Poliția Națională se mândrește cu performanțele voastre sportive.”, se mai arată în comunicat.

Absolvenții gimnaziilor vor susține examene pe loc, și nu în centre de examinare

Examenele de clasa a IX-a nu se vor desfășura în centre de examinare, a anunțat ministrul Educației, Dan Perciun, revizuind o propunere anterioară făcută tot de el, scrie Europa Liberă.

Într-o apariție live săptămânală pe Facebook, Perciun a explicat că decizia de a se renunța la organizarea examenelor de absolvire a gimnaziului după modelul examenelor de bacalaureat a fost luată după mai multe discuții, inclusiv cu directorii de școli și direcțiile raionale. Totuși, lucrările elevilor vor fi verificate centralizat.„Elevii vor susține examenele așa cum a fost până acum, în instituțiile în care învață, dar ne vom ambiționa să asigurăm prezența observatorilor din afara instituției în toate școlile – după modelul acestui an, la scară națională, nu doar în opt raioane și, bineînțeles, evaluarea centralizată a tuturor lucrărilor”, a spus Dan Perciun.

Șefa Direcției Educație Leova, Aliona Carafizi, a spus Europei Libere că ministerul Educației și-a revizuit intenția din cauza cheltuielilor prea mari. „Cheltuielile erau mari și nu erau planificate în buget, toate deciziile acestea trebuiau discutate cu Ministerul Finanțelor, apoi să fie făcute publice”, a spus Carafizi.

Ministrul Perciun a precizat că toate detaliile privind desfășurarea examenelor de clasa IX-a din acest an vor fi precizate într-un regulament care va fi făcut public la mijlocul lunii decembrie.

VIDEO! Trend nou pe străzile Capitalei! Cu capra la plimbare
Articolul anterior
Ruşii instituie stare de urgenţă în zonele inundate din Herson pe care le controlează
Articolul următor