Scandal pe seama caldarâmului de pe str. 31 August. Edilul Capitalei: ”Lucrările au fost sistate de Guvern”

Scandal pe caldarâmul de pe 31 august. Primarul capitalei, Ion Ceban, anunță că, lucrările de reparație a porțiunii de pe strada 31 august 1989 din Chișinău au fost sistate, la sfârșitul lunii martie, de către Guvern, pe o perioadă nedeterminată. „Unde pune mâna PAS, totul se duce de râpă”, a spus edilul la ședința Primăriei.

„Referitor la reparația trotuarelor din centrul capitalei, a străzilor și anume a porțiunii de pe strada 31 august, unde este caldarâmul, unde pune mâna PAS, totul se duce de râpă. Precizez, lucrările au fost sistate la sfârșitul lunii martie, de către Guvern, fapt ce nu ne permite să continuăm reparația, nici măcar să restabilim tronsoanele care au intrat în lucru. Tronsonul de pe 31 august 1989, unde în timpul lucrărilor de reparație capitală a străzii a fost descoperit, în fundația drumului, un sector pavat în caldarâm – lucrările au fost sistate pe o perioada nederminată”, a declarat Ceban, în cadrul ședinței serviciilor municipale. 

„Am solicitat repetat Ministerului Culturii să accepte ședința de lucru pentru a discuta despre propunerile existente de punere în valoare a porțiunii de drum pavate în caldarâm. Până astăzi nu am primit un răspuns din partea autorităților vizate. Am solicitat să se mai transmită iarăși cererea de a ne permite să facem lucrările și să găsim o soluție în comun.

Patru luni au fost puține pentru ca să se miște birocrația și să mute de pe o parte pe alta hârtiile la Guvern, funcționarii de rang înalt.

„Repet, tot de ce se apucă acest Guvern, de ce se apucă PAS-ul, ori rămâne pe loc ori se distruge încetul cu încetul, sunt și lucruri care sunt distruse mai rapid. Până atunci rog să fie făcut un panou de informare, pe care să fie scris că această porțiune de drum nu este restabilită din cauza Guvernului. Vă rog, săptămâna aceasta să fie gata textele pentru panouri și de săptămâna viitoare să înceapă să fie amplasate”, a mai spus primarul capitalei.

„Cel mai grav lucru este că, în unele circumstanțe, unii funcționari de la PAS consideră că cu cât este mai rău în Chișinău, cu atât este mai bine pentru ei. Nu va fi mai rău. Sunteți impotenți total”, a conchis Ion Ceban.

Primarul General, Ion Ceban, a convocat astăzi, 12 iunie, ședința operativă a serviciilor municipale. Pe ordinea de zi au fost trei subiecte.

Anterior, primarul general a anunțat că mai multe lucrări la caldarâmul din centru au fost oprite. Potrivit lui Ion Ceban, acestea sunt blocate de Ministerul Culturii și Guvern. „La fel ca și în Scuarul Catedralei, unde sunt mai multe lucrări puse pe pauză din cauza blocajelor. Oamenii nu au nevoie de birocrații, ci de proiecte pentru a trăi mai bine acasă”, a spus edilul.

„Ministerul de resort în loc să contribuie la această idee, mai degrabă este pentru stoparea tuturor lucrărilor și blochează iniţiativa Primăriei Capitalei, inclusiv pe multe alte proiecte inițiate în oraş”. Astfel a comentat Primăria declarațiile Ministerului Culturii pe caldarâmul din centru și a chemat funcţionarii să mai iasă din birouri şi să analizeze fiecare subiect pe teren.Ministerul Culturii a recomandat conservarea și restaurarea porțiunilor păstrate ale caldarâmului străzii, reconstituirea porțiunilor pierdute de pavaj cu pietre de același fel din alte sectoare ale străzii 31 August 1989 sau ale Nucleului istoric al orașului, în urma ședinței de lucru pe marginea Raportului Agenției Naționale de Arheologie. De asemenea, experții convocați de Ministerul Culturii consideră că cea mai oportună posibilitate de punere în valoare corespunzătoare a caldarâmului istoric din piatră de granit de pe strada 31 August 1989 este prin transformarea segmentul dintre strada Alexandr Pușkin și strada Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni în spațiu pietonal.

În perioada 21 martie – 3 aprilie Agenția Națională Arheologică a efectuat cercetări arheologice la caldarâmul de pe strada 31 august 1989, cercetările fiind finanțate de Direcția Generală Mobilitate Urbană Chișinău. La finalul investigațiilor de teren a fost elaborat un raport tehnico-științific preliminar despre rezultatele acestor cercetări, care a fost transmis Ministerului Culturii al Republicii Moldova și Direcției Generale Mobilitate Urbană Chișinău.

O comoară a fost descoperită în timpul lucrărilor de reparație a străzii 31 August din Chişinău. Muncitorii au găsit o porţiune de pavaj, veche de peste un secol. Caldarâmul ar data din perioada când primarul Chişinăului era Carol Schmidt. Fondatoarea Asociaţiei Obşteşti „Salvaţi Chişinău,” Anetta Dabija a afirmat că lucrările au început cu sfidarea legii. „Acestea nu au obținut avizul de la Ministerul Culturii și nu țin cont de normativele din domeniu”, scrie Dabija.

Tragedie pe un drum montan din Franța! Trei morţi şi 14 răniţi, după ce un autocar plin cu pasageri s-a izbit de o stâncă

Tragedie pe un drum montan din sudul Franţei! Mai mulţi morţi şi zeci de răniţi după ce un autocar s-a izbit de o stâncă, scrie observatornews.ro

Cel puţin trei persoane au murit şi alte 30 au fost rănite după ce autocarul în care se aflau s-au izbit de o stâncă şi s-a răsturnat. 14 persoane sunt în stare critică la spital!

Alegeri parlamentare în România: Peste 99% din voturi au fost numărate

Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor parlamentare din 1 decembrie 2024 sunt publicate pe site-ul prezenta.roaep.ro. Prezența la vot totală, incluzând diaspora, la ora 21.00, când s-au închis urnele din țară, a fost de 52,33%. După numărarea aproape în întregime a voturilor din țară, șapte partide au trecut pragul electoral, PSD și AUR sitându-se pe primele două poziții, scrie digi24.ro.

Numărătoarea voturilor, în timp real. Date furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă și STS

Rezultate parțiale oficiale, ora 08:30

Au fost centralizate voturile din 99,48% din secțiile de votare din țară. Rezultatele parțiale: Senat PSD – 22,58% AUR – 18,17% PNL – 14,39% USR – 12,13% SOSRO – 7,63% UDMR – 6,46% POT – 6,28% Camera Deputaților PSD – 22,22% AUR – 17,87% PNL – 13,38% USR – 12,25% SOSRO – 7,23% UDMR – 6,41% POT – 6,34%

28 de cazuri de femicid în 2024. Ce face Moldova ca să prevină și combată fenomenul

45 de femei au fost ucise pe parcursul anilor 2021 și 2022, iar în 2024 am înregistrat deja 28 de cazuri de femicid provocate de violență în familie, ceea ce constituite o creștere cu 7 cazuri față de 2023. Cu toate acestea, conform Inspectoratului Național de Securitate Publică, au fost înregistrate 35 de omoruri ale femeilor pe parcursul anului, însă nu toate pot fi calificate drept femicid. Aceste statistici au deschis cel de-al treilea panel a Conferinței pentru Prevenirea și Combaterea Violenței Împotriva Femeilor, ediția IV, organizată de Coaliția Națională „Viața fără Violență” pe 19 noiembrie, scrie moldova.org.md.  

Intitulată „Femicidul nu începe și nu se termină cu omorul unei femei”, la discuție au participat reprezentanta Ministerului Afacerilor Interne, Inna Chiriliuc, secretarul de stat din cadrul Ministerului de Justiție, Stanislav Copețchi, avocata Elena Cojocaru din cadrul Centrului de Drept al Femeilor și consiliera în cadrul Ministerului Egalității din Spania, Laura Cubero.  

Începând cu 2008, în Spania funcționează Ministerul Egalității, responsabil de elaborarea politicilor menite să reducă inegalitățile de gen și să combată violența domestică și femicidul. În cadrul ministerului activează structuri care analizează datele din mai multe resurse disponibile pentru femeile din Spania și de a combate violența de gen. 

Dacă din 2003, datele colectate vizau doar cazurile de violență exercitată de partenerii intimi asupra femeilor, atunci începând cu 2013 statul spaniol a inclus și copiii uciși sau rămași orfani ca urmare a femicidului. Ulterior, conform Convenției de la Istanbul, sfera de monitorizare a fost lărgită pentru a cuprinde toate formele de violență împotriva femeilor. „Aceste cercetări sunt făcute atât la nivel local cât și la nivel european. Din 2003 sunt raportate toate cazurile de femicid, asta ne ajută să vedem imaginea de ansamblu.”  

Statistica femicidului este publică pe site-ul ministerului și poate fi verificată oricând de publicul larg. De exemplu, în 2024, în Spania, au fost înregistrate 40 de victime. 

Republica Moldova la capitolul prevenirii 

Potrivit Innei Chiriliuc, ofițeră principală în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Republica Moldova dispune de mai multe instrumente pentru a preveni și combate femicidul:  

  • ordinul de restricție de urgență,  
  • ordonanța de protecție, 
  • Centrul de Justiție Familială din Chișinău, 
  • luarea la evidență a agresorului. 

Potrivit ofițerei, cele mai grave probleme din domeniu sunt cazurile care combină formele de violență și lipsa unui sistem viabil care să reeduce foștii condamnați. 

Inna Chiriliuc a povestit despre chestionarul de evaluare a riscurilor de letalitate, care poate ajuta la prevenirea cazurilor de femicid. „Uneori, fiind într-o situație de stres, victima nu-și dă seama de acei factori de risc, însă oamenii legii dotați cu acest chestionar, pot interveni și înlătura agresorul de la locul unde trăiește victima”, punctează Ina Chiriliuc. 

Registrul agresorilor este în proces de elaborare și va fi menit să ia la evidență persoanele ce comit acte de violență. „Aceștia vor fi înregistrați timp de un an într-un registru din momentul în care este emis ordinul de restricție de urgență sau ordonanța de protecție. Astfel, în cazul în care persoana își schimbă domiciliul, oamenii legii vor ști cu cine au de afacere”, explică Chiriliuc. 

Lipsurile sistemului 

Avocata Elena Cojocaru din cadrul Centrului de Drept a Femeilor accentuează importanța specializării în domeniul violenței în bază de gen. „Dacă în fiecare sector de poliție va fi măcar o persoană specializată pe cazurile de violență împotriva femeilor și violență în familie, toți angajații poliției vor alerga la el cu întrebări pe aceste cazuri.” 

Avocata a accentuat și importanța specialiștilor în sănătate mentală. „În cazurile de violență în familie și cazurile de femicid este foarte important lucrul psihologilor cu victimele în reabilitarea psihologică”, spune Cojocaru, adăugând că uneori cazurile complexe de femicid sunt lăsate cu vederea. 

„Lege mai puțin folosită” 

Potrivit secretarului de stat Stanislav Copețchi, legea 137 din 2016, care reglementează reabilitarea și compensarea victimelor infracțiunilor, inclusiv acordarea de compensații, este rar aplicată. „Această lege este insuficient utilizată de practicieni și ar trebui revizuită, atât în ceea ce privește procesul de depunere a cererilor, cât și condițiile care trebuie îndeplinite.” Totuși, revizuirea acestei legi este una din prioritățile Ministerului Justiției. 

Termenul de femicid ar putea fi inclus și în Codul Penal, și în Codul Contravențional. „Suntem în proces de modificare a Codului Contravențional și încercăm să adăugăm prevederi legate de violența în familie. Acest proiect ar putea completa inițiativa legislativă pe care o avem deja în lucru”, a declarat oficialul. Totuși, specialistul subliniază că, deși există deja circumstanța agravantă bazată pe motive de prejudecată, va fi necesară o analiză detaliată pentru fiecare caz în parte. 

Soția lui Dorin Damir, despre relația cu nașii Plahotniuc: ”M-am simțit ca o bombonică aruncată”
Articolul anterior
Doliu în Italia! A murit Silvio Berlusconi, la 86 de ani
Articolul următor