Cea mai frumoasă, pentru familia mea!


Sărbătorile de iarnă sunt o adevărată poveste pentru familia noastră. O poveste, pe care o creăm împreună.

Cu o săptămână înainte de revelion încep şi eu să mă pregătesc de sărbătoare, ca să fiu cea mai frumoasă pentru familia mea!

Cred că în noaptea dintre ani o femeie trebuie să fie mai deosebită, să arate altfel decât de obicei, să-l surprindă până şi pe soţul ei. Poate chiar să-şi schimbe look-ul radical.

Avem o tradiţie, în ajun de an nou purtăm ceva pe cap, anul trecut noi, doamnele, aveam pălărioare cochete .

Iau întodeauna în calcul simbolul anului ce vine, mai ales în ce priveşte culoarea hainelor. Anul trecut, toată familia,  am  îmbrăcat haine albe de revelion.

Sunt ferm convinsă că de revelion unei femei nu trebuie să -i lipsească buna dipoziţie, pentru că după cum îi va fi dispoziţia, aşa va fi şi sărbătoarea!

Coordonator proiect: Daniela David
Stilist: Anna Artiuhova
Make-up Artist: Daniela Cosniceanu
Operator: Eduard Bîzgu
Editor Imagine: Ion Ștefanschi

#stilunic – Gloria Gorceag:”Să înțeleg că eu trebuie doar să ascult și să dau afirmativ din cap?”

Mamă a doi copii, soție, interpretă și moderatoare unei emisiuni. Și pe lângă toate aceste tascuri o femeie frumoasă care își știe atuurile și mizează pe ele. Gloria Gorceag este invitata acestui episod #stilunic și alături de Nicoleta au făcut o tură prin UNIC pentru a se stiliza una pe alta!Vă promitem un episod ca între prieteni!

mamasita: Mirela Urusciuc: “La un moment dat aveam impresia că nimeni nu mai are nevoie de mine!”

Despre adevărata maternitate: cu lucruri frumoase și cele mai puțin perfecte.
Despre depresie, lucru în maternitate și desigur acceptarea că viața s-a schimbat.
Acestea sunt doar câteva din punctele care au fost discutate la #mamasita cu Mirela
Urusciuc și Olesea Sveclă.
Vă promitem un episod de la care nu vă veți putea lua ochii!

#usideschise: Victoria Ghimpu – dezbatem mituri despre medicina reproductivă! La sigur aceste lucruri nu le-ai știut

Azi la #usideschise avem un invitat tare special, o doamna care muncește zi de zi pentru ca cei care își doresc enorm de mult un copilaș să-și vadă visul cu ochii. Este o meserie care necesită enorm de multă concentrare și studii.

Invitata acestui episod este medicul reproductolog, Victoria Ghimpu, alături de care vom dezbate mituri și vom vorbi totul despre medicina reproductivă!

O sesiune de shopping poate fi declarată reușită, doar după ce știi tot ce se vinde prin magazine.
Articolul anterior
Editorial decembrie
Articolul următor