Povestea căprioarei pare să se repete în Moldova, numai că această istorie are un final fericit. Animăluțul despre care vorbim este un pui, salvat de o femeie care l-a găsit zăcând accidentat în mijlocul drumului Cimișlia-Chișinău.
Nimeni dintre cei care mergeau pe traseu nu s-a oprit să vadă ce are și numai eroina noastră nu a putut să rămână însă indiferentă și a solicitat ajutor pentru transportarea necuvântătoarei la Grădina Zoologică, acolo unde aceasta a ajuns cu bine, scrie Tv6.md.
Alisa povestește că se întorcea cu familia de la țară, când brusc în fața mașinii a observat, pe carosabil, chiar în mijlocul drumului, un pui de căprioară rănit. Animalul se zbătea neputincios și își aștepta sfârșitul inevitabil, când femeia a decis să nu treacă pe alături și a rugat soțul să oprească automobilul.
ALISA ȘESTACOVSCHI, martor: „Am observat o căprioară care se zbătea, ea încerca să se ridice. Am strigat soțului să oprească. Noi am oprit pe marginea carosabilului. Am tras-o pe margine ca să nu fim și noi în pericol, fiind cu copil în mașină, am pornit semnalul de oprire. Am solicitat la ora 9 seara primul apel la 112. Acolo ne-au spus că o să fim apelați curând de un echipaj de poliție.”
După mai bine de o oră de așteptare și peste zece apeluri la serviciul 112, care nu s-au soldat cu vreun rezultat, oamenii au decis să transporte singuri animalul rânit la Chișinău, la un medic veterinar.
ALISA ȘESTACOVSCHI, martor: „În timp de 2 ore cât am stat și am așteptat, au fost efectuate în jur de 11 apeluri și absolut nimic nu a fost întreprins. Adică de fiecare dată ne se spunea același lucru: ”O să fiți apelați de un echipaj de poliție, o să fiți apelați de echipaj de poliție.”
La intrarea în Capitală, oamenii au observat un echipaj de poliție și au presupus că e cel pe care-l așteaptă, dar s-a întâmplat să fie unul care avea drum pe acolo.
ALISA ȘESTACOVSCHI, martor: „Polițistul tot ce a întreprins a fost să completeze un act și atât. Nea spus să o ducem la grădina zoo. Am dus căprioara la grădina zoologică acolo unde foarte bine ne-au primit. Mulțumesc directorului și șefului de la securitate”.
Administratorul grădinii zoologice, Roman Crețu spune că, în urma accidentului, animalul a suferit o contuzie ușoară și se afla în stare de șoc, dar acum se simte mai bine.
„Ea se află în izolator. Este hrănită și adăpată. O monitorizăm, dar deja se simte bine și în curând o vom putea elibera de acolo de unde a ajuns la noi”.