Tariful la gaz ar putea fi micșorat

Tarifele la gaz ar putea fi revizuite înaintea sezonului rece. O spune ministrul Energiei, Victor Parlicov, potrivit căruia Republica Moldova a reușit să procure volume considerabile de gaz la prețuri avantajoase, care sunt stocate un Ucraina. Victor Parlicov spune că prețul avantajos de achiziție creează premise de reducere a tarifului, însă decizia finală aparține ANRE, notează IPN.

Ministrul Energiei spune că pentru sezonul rece, Energocom a reușit să procure 400 de milioane de metri cubi de gaz, la un preț avantajos de 400 de dolari mia de metri cubi. Potrivit ministrului, dacă prețul de achiziție se va menține unul redus, vor exista premise pentru reducerea tarifului.

„Cred că încă mai putem cumpăra gaz cu 400 de dolari. Dacă la cele 400 de milioane de metri cubi existente, vom cumpăra încă 400 de milioane cu acest preț, vom reuși să coborâm prețul mediu la nivelul a 500 de dolari. Ceea ce ar oferi posibilitatea revizuirii tarifelor. Nu vreau să promit acest lucru, pentru că nu depinde doar de noi. Noi, la procurările pe care le-am făcut, am prins cele mai bune prețuri. Având în vedere și celelalte costuri de transportare, pompare, am reușit să avem un preț de 400 de dolari pentru o mie de metri cubi. Este un preț foarte bun”, a spus Victor Parlicov în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RliveTV.

Potrivit lui Victor Parlicov, Republica Moldova încă mai are stocate volume de gaz, procurate anul trecut la prețuri exorbitante, fapt ce menține tariful la 18 lei.

„Noi avem niște estimări în privința tarifului, dar asta ține de competența ANRE și ei trebuie să iasă cu cifrele. Eu fac tot posibilul pentru ca tarifele să scadă. Și eu, și Energocom, și cei care se ocupă de optimizarea rutelor, toată lumea lucrează pentru asta. Chiar și cu acel gaz scump pe care l-am procurat anterior, noi trebuie să avem posibilitatea pentru a reduce tarifele în sezonul rece”, a mai spus ministrul Energiei.

Ministrul Energiei dă asigurări că statul va oferi compensații la energie cetățenilor pentru a-i ajuta să facă față poverii facturilor. Totuși, valoarea compensațiilor va fi mai mică față de anul trecut.

„Ne așteptăm ca acest an să fie din toate punctele de vedere mai ușor decât anul trecut. În primul rând, e vorba de prețuri mai joase, pe de altă parte, mecanismele de sprijin deja au fost testate. Acum se mai lucrează la îmbunătățirea sistemului, dar cu certitudine vor fi compensații, ele se mențin, dar vor fi potrivite reieșind din prețul gazului”, a explicat Victor Parlicov.

Pentru sezonul trecut de încălzire autoritățile au oferit compensații în valoare de 3,4 miliarde de lei. La 80% dintre consumatorii casnici le-a fost atribuit cel mai înalt grad de vulnerabilitate energetică.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte: Zelenski trebuie să restabilească relațiile cu Trump

Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski este întâmpinat de secretarul general al NATO, Mark Rutte, în timpul Consiliului miniștrilor apărării al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, la sediul NATO din Bruxelles, Belgia, 17 octombrie 2024.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat pentru BBC că a vorbit cu Zelenski de două ori de la disputa președintelui ucrainean cu Donald Trump la Casa Albă. Oficialul olandez a declarat că nu are libertatea de a dezvălui conținutul acestor conversații, dar a împărtășit un lucru: i-a spus lui Zelenski că „trebuie să respectăm” ceea ce Trump a făcut deja pentru Ucraina.

În acest sens, el a reamintit că prima administrație Trump a transferat Ucrainei rachete antitanc Javelin – „chiar trebuie să îi acordăm credit lui Trump”, a spus secretarul general al NATO. Zelenski trebuie să „găsească o cale” de a restabili relațiile cu președintele american, a subliniat Rutte.

Expoziție fotografică dedicată Zilei Memoriei și Recunoștinței, deschisă în fața Guvernului

Expoziție fotografică dedicată Zilei Memoriei și Recunoștinței, deschisă în fața Guvernului1 martie 2025, Chișinău – O expoziție fotografică dedicată Zilei Memoriei și Recunoștinței, ce marchează 33 de ani de la izbucnirea războiului de pe Nistru, a fost lansată, astăzi, în fața Casei Guvernului, în Piața Marii Adunări Naționale, și, în paralel, la Președinția și Parlamentul Republicii Moldova.

Expoziția din fața Executivului a fost deschisă de către prim-ministrul Dorin Recean și președintele interimar al României, Ilie Bolojan, aflat într-o vizită oficială la Chișinău.

În cadrul expoziției sunt prezentate fotografii realizate de regretatul fotojurnalist Nicolae Pojoga, care a surprins secvențe unice cu evenimentele de acum 33 de ani, cu eroii care au luptat pentru integritatea, independența și suveranitatea Republicii Moldova.

Alte fotografii, parte ale aceleiași expoziții, sunt expuse pe gardul Președinției și al Parlamentului.

Precizăm că cele trei instituții – Guvernul, Președinția și Parlamentul, au organizat acțiunea într-un efort unitar de a readuce în atenția publică și a generațiilor tinere eroismul veteranilor și momentele tragice prin care a trecut țara noastră. Expoziția poate fi vizitată în perioada 1-10 martie.

Amintim că, mâine, 2 martie, Guvernul desfășoară o serie de activități de comemorare a eroilor căzuți în conflictul armat din anul 1992.

La ora 10:00, cetățenii sunt invitați să participe la Marșul Memoriei – coloana se va forma în Piața Marii Adunări Naționale și va merge pe jos spre monumentul „Maica Îndurerată” de la Complexul Memorial „Eternitate”.

Cu mărțișoare și puieți, Ministerul Mediului invită cetățenii la campania de împădurire #GenerațiaPădurii

În prima zi a primăverii, ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, împreună cu reprezentanții Agenției „Moldsilva”, a oferit trecătorilor din centrul capitalei mărțișoare și puieți, simboluri ale renașterii naturii.

Prin acest gest, cetățenii au fost invitați să participe activ la campania națională de împădurire #GenerațiaPădurii, ce va avea loc pe 15 martie în satul Geamăna, raionul Anenii Noi.

Campania de împădurire #GenerațiaPădurii își propune să mobilizeze oamenii din toată țara să se alăture eforturilor de a face Moldova mai împădurită.

Pe 15 martie, la Geamăna, Anenii Noi, vor fi plantate peste 30 hectare de pădure. Totodată, vor fi disponibile alte 120 de locații din toate raioanele țării pentru plantare. Detalii și modalități de participare pot fi găsite pe site-ul oficial al Agenției „Moldsilva” și al Ministerului Mediului, accesând butonul „Participă la plantări primăvara 2025”

Amintim că, pe lângă cele 30 de hectare de pădure care vor fi plantate în localitatea Geamăna, campania de împădurire din această primăvară are un obiectiv ambițios: extinderea și reabilitarea a 3.500 de hectare de pădure la nivel național, prin plantarea a peste 8 milioane de puieți.

Prin plantarea puieților, se urmărește nu doar sporirea suprafețelor forestiere, ci și creare unui mediu mai sănătos pentru toți cetățenii, prevenirea eroziunii solului, îmbunătățirea calității aerului și apei, precum și crearea unor habitate sigure pentru biodiversitate.

Ministerul Mediului și Agenția ,,Moldsilva” invită toți cetățenii, mediul privat și societatea civilă să se implice în campania de împădurire #GenerațiaPădurii. Mai multe păduri înseamnă un mediu mai bun pentru noi toți.

Bancherul tadjik, la răpirea căruia a participat și ucigașul de la Aeroportul din Chișinău, găsit mort după două luni de căutări
Articolul anterior
Rubla rusească nu mai valorează nici măcar un cent! ”Lumea râde de noi!”
Articolul următor