Șeful Direcției Generale de Asistență Medicală și Socială, Boris Gîlca, pleacă din funcție. Despre acest lucru a anunțat demnitarul, după ce anterior cererea sa de demisie fusese respinsă de către primarul de Chișinău, Ion Ceban.
„Rămân mândru de colegii mei din Primăria Municipiului Chișinău, de echipa mea de la Direcția Generală Asistență Medicală și Socială, de colegii mei deosebiți din comunitatea medicală și din asistența socială! Oameni extraordinari, cei mai buni și cei mai dedicați profesioniști cărora le mulțumesc enorm! Le-am adus astăzi deplina recunoștință și aprecierea binemeritată!
Astăzi anunț public demisia mea! Am solicitat repetat și insistent primarului general acceptarea demisiei mele”, a scris Boris Gîlca.
Solicitarea de demisie vine ca urmare a unui scandal în care a fost implicat Boris Gîlca. El fusese acuzat de corupție și posesia unor lucruri, care ar fi aparținut Centrului din Chișinău pentru Refugiați.