Preşedintele R. Modova, Maia Sandu, și preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen au fost invitate la reuniunea asupra conectivităţii regionale care va avea loc în Bulgaria.
Prim-ministrul Bulgariei, Nikolai Denkov, îi va primi, de asemenea, pe premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis şi pe cel al României, Marcel Ciolacu, la Reşedinţa Euxinograd, transmite Agerpres.
Această întrunire va avea loc pe 9 octombrie, fiind stabilită în timpul vizitei de o zi întreprinsă de premierul bulgar Denkov la Atena.
Principalul subiect al discuţiilor îl va constitui conectivitatea regională şi în special proiectul pentru un coridor din Salonic via Kavala, Alexandroupolis, Burgas şi Varna către Constanţa, cu o posibilă extindere către R. Moldova.
Ideea este de a construi o infrastructură modernă de transport, comunicare şi energie de-a lungul acestei rute, ceea ce va întări legăturile economice şi politice dintre ţările implicate.
Viitorul coridor va funcţiona şi mai eficient dacă toate ţările de-a lungul rutei vor deveni membre ale zonei Schengen şi frontierele dintre ele vor fi desfiinţate.