De Ziua Independenței, 200 de veterani au primit ajutor financiar din partea Asociației A.S.I.C.S.

200 de veterani de război din diferite regiuni ale Republicii Moldova au beneficiat de un suport financiar, în valoare de 1000 de lei pentru fiecare. Ajutorul a fost acordat cu ocazia Zilei Independenței de către Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului prin intermediul Fundației pentru Susținerea Veteranilor și Pensionarilor din Republica Moldova.

”Acțiunea face parte din proiectul Asociației A.S.I.C.S. ”Respect pentru veterani”. În acest mod, noi am decis să arătăm oamenilor care au stat la baza independenței țării noastre că societatea îi apreciază și le oferă o mână de ajutor”, a declarat Victoria Kriukova, directorul Asociației A.S.I.C.S.

Printre beneficiarii proiectului se regăsește Valeriu Chirița, veteran de război și refugiat din Transnistria. Bărbatul povestește că îndată după începerea conflictului de pe Nistru a decis să-și apere țara cu arma în mână, iar soția împreună cu copilul, în vârstă de 5 ani, a fost nevoită să plece la Chișinău.

”Până la începerea războiului din Transnistria eu aveam casă și masă în Dubăsari. Acolo am trăit. Cu situația tensionantă care este și până în ziua de azi, acum este imposibil acolo de trăit. Mulțumesc donatorilor care au grijă de noi, de veteranii de război, care au participat în conflictul din anul 1992. Acest ajutor este binevenit, mai ales înainte de școală, grădiniță. Mai avem și probleme de sănătate. Banii aceștia n-o să fie simplu azvârliți în vânt, dar o să-mi fie de folos”, susține Valeriu Chirița.

Veteranii, prezenți la eveniment, au ținut și un minut de reculegere în memoria camarazilor căzuți în luptele pentru independența și suveranitatea țării noastre.

”Cu ocazia Zilei Independenței Republicii Moldova, noi am hotărât să oferim un ajutor financiar pentru 200 de veterani de război. Aici sunt veterani de la nordul țării și până la sudul Moldovei. Din fiecare raion au fost aleși câte 4 persoane. Desigur, pentru veterani este un ajutor semnificativ, pentru că au nevoie de medicamente, tratament. Toate acțiunile de acest gen le facem sub patronajul Asociației A.S.I.C.S., căreia îi mulțumim din suflet”, a precizat Victor Alerguș, președintele Fundației pentru Susținerea Veteranilor și Pensionarilor din Republica Moldova.

Campania ”Respect pentru veterani” a fost lansată de către Asociația A.S.I.C.S. în ianuarie 2023, având un buget total de peste 1 200 000 de lei.

Feroviarii moldoveni amenință cu grevă: Nu și-au primit salariile de jumătate de an

Feroviarii moldoveni amenință cu grevă. Aceștia nu și-au primit salariile încă din luna august a anului trecut, adică de mai bine de jumătate de an. În aceste condiții, ei se văd nevoiți să iasă din nou în stradă pentru a cere achitarea de urgență a restanțelor la lefuri. În caz contrar, aceștia spun că nu vor mai reveni la muncă. Datoriile salariale la Calea Ferată a Moldovei depășesc 190 de milioane de lei, scrie evz.ro.

Pe 28 februarie, feroviarii moldoveni vor ieși din nou să protesteze. Aceștia se vor aduna atât în Capitală, cât și la nodurile feroviare din țară, în localitățile Ocnița, Bălți, Ungheni, Bender, Basarabeasca și Giurgiulești. Angajații CFM cer majorarea salariului minim din cadrul întreprinderii de la 3500 de lei, la 5500 de lei.

Totodată, ei Guvernului achitarea de urgență a restanțelor salariale și compensarea pierderilor cauzate de întârzieri. În caz contrar, aceștia amenință că vor rezilia contractele de muncă pe care le au. În acest context, președintele Federației Sindicale a Feroviarilor din Republica Moldova, Ion Zaporojan, a declarat că întreprinderea „Calea Ferată din Moldova” este un obiectiv strategic care trebuie salvat.

Ultima dată, feroviarii au ieșit în stradă pe 14 februarie. Atunci, în fața lor a ieșit secretarul de stat de la Ministerul Infrastructurii, Mircea Păscăluță. Oficialul le-a promis că autoritățile vor soluționa problema restanțelor prin vânzarea unor active din cadrul CFM.

Calea Ferată din Moldova, cândva un obiectiv strategic

Situația de la Întreprinderea Calea Ferată a Moldovei a început să se agraveze în august 2022. Atunci, tranzitul feroviar din Ucraina a scăzut drastic, odată cu redeschiderea portului Odesa. Asta a dus la diminuarea veniturilor CFM și la întârzieri tot mai mari la plata salariilor angajaților.

În 20224, CFM a decis să instituie un program de doar patru zile lucrătoare pe săptămână. Întreprinderea și-a motivat decizia prin scăderea semnificativă a volumului de transport de mărfuri. În încercarea de a reduce povara financiară și de a achita parțial datoriile salariale, CFM a scos la licitație vagoanele și piesele vechi. Aceste măsuri s-au dovedit a fi insuficiente pentru redresarea situației.

Pretendenții la titlul „Pedagogul anului”, obligați să prezinte declarația pe proprie răspundere

Cadrele didactice care se vor înscrie în concursul „Pedagogul anului” vor fi obligate să depună o declarație pe proprie răspundere cu privire la lipsa sancțiunilor disciplinare. Modificări în acest sens au fost aprobate miercuri la ședința Guvernului, transmite IPN.

Ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, a declarat că „Pedagogul anului” este unul dintre cele mai importante concursuri la care participă profesorii și care le recunoaște excelența. Potrivit demnitarului, modificarea propusă pornește de la o situație din anul precedent. Atunci, în spațiul public au apărut informații despre o câștigătoare cu posibile sancțiuni disciplinare.

Prin introducerea declarației cu privire la sancțiuni va fi asigurată pe deplin integritatea desfășurării concursului, consideră ministrul Astfel, nu vor exista dubii cu privire la corectitudinea selectării învingătorilor.

„Această modificare va ajuta să evităm pe viitor anumite situații care s-au întâmplat în trecut și vine să asigure buna reputație a concursului, în fiecare an fiind celebrați cei mai buni profesori din sistemul educațional”, a adăugat Dan Perciun.

Modificările la regulamentul concursului vin în contextul în care în spațiul public au apărut mai multe informații despre sancțiunile disciplinare aplicate pedagogului care a câștigat titlul de „Educatorul anului 2024”. După ce mai mulți activiști au cerut retragerea titlului, Ministerul Educației a constituit o comisie de examinare a corectitudinii conferirii premiului. Dar, după verificările efectuate, comisia nu a constatat temei legal de retragere a distincției.

Compensațiile la lumină pentru antreprenori vor fi acordate până la sfârșitul anului

Guvernul va continua să compenseze 50% din creșterea tarifelor la energia electrică pentru agenții economici. Odată cu expirarea stării de urgență, Cabinetul de miniștri a aprobat noi măsuri care vor asigura continuitatea Programului de compensații la energia electrică pentru antreprenori, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial

Sprijinul va fi acordat pentru o perioadă de 12 luni – anterior compensațiile au fost prevăzute doar pentru lunile ianuarie, februarie și martie. De asemenea, termenul-limită pentru depunerea solicitării va fi prelungit de la 10 la 30 de zile de la data emiterii facturii. În același timp, va fi eliminat criteriul care prevedea că, pentru a putea beneficia de sprijin, cheltuielile pentru energia electrică trebuie să constituie cel puțin 3% din veniturile întreprinderii.

Programul de compensare a creșterii prețului la energia electrică pentru întreprinderi are un buget total de 300 de milioane de lei, fonduri care vor fi asigurate de Uniunea Europeană. 

Programul va contribui semnificativ la menținerea competitivității întreprinderilor din țara noastră, astfel încât creșterea prețului la energia electrică să nu afecteze costurile de producție. Prin urmare, va fi susținut mediul de afaceri și va fi menținută stabilitatea economică a țării.

Termenul limită de depunere a cererilor pentru compensații se prelungește de la 10 la 30 de zile de la data emiterii facturii.

Programul evenimentelor dedicate Sărbătorii Naţionale „Limba Noastră cea Română”
Articolul anterior
Săptămâna Europeană a Sportului în Republica Moldova
Articolul următor