O bătrână, declarată moartă de către medici, s-a trezit în timp ce era îmbălsămată la morgă

Eveniment bizar într-un orășel spaniol din Comunitatea Autonomă Aragon. O femeie în vârstă de 90 de ani a fost declarată decedată de două ori în 24 de ore, potrivit observatornews.ro.

Comunitatea dintr-un orășel spaniol a fost zguduită în urma acestui eveniment bizar. O bătrână a fost declarată decedată de două ori. Moartea femeii a fost declarată pe 18 septembrie 2023, la spitalul San Juan de Dios din Zaragoza. Însă, pacienta “s-a trezit” în timp ce era pregătită pentru înmormântare, la morga municipală din cimitirul Torrero. 

Medicii au înștiințat familia despre decesul femeii în jurul orei 23:00, pe 18 septembrie, din cauze naturale, spun autoritățile. Fiica pacientei nu a putut să vadă trupul fără viață al mamei sale, deoarece reprezentanții spitalului i-au transmis că acesta se află deja în drum spre cimitir. Acum, poliția încearcă să afle dacă au existat neglijențe din partea cadrelor medicale în acest caz. 

La morgă, profesionistul care se ocupa de îmbălsămare a observat că bătrâna respira… prin urmare era în viață. A anunțat de urgență autoritățile și a demarat procedurile pentru ca femeia să fie transportată din nou la spital. Acolo, medicii au confirmat că aceasta era încă în viață și au internat-o din nou. Totul s-a întâmplat la cinci ore după ce bătrâna fusese declarată decedată.

Fiica pensionarei a fost anunțată că mama sa nu murise și este internată la spital. Astfel, a doua zi, a putut să o vadă din nou în camera de spital, la ora 18:30, însă pentru ultima dată. La scurt timp, a fost declarat din nou decesul pacientei de 90 de ani. Astfel, familia bătrânei a trecut de două ori prin durerea primirii tragicei vești. 

Acum, oamenii legii vor să elucideze acest cay bizar și să dea de capăt incidentului medical nefericit. Ancheta a fost preluată de Grupul de Omucideri din cadrul Poliției Naționale din Aragon, sub supravegherea unui judecător din Zaragoza.

Tinerii basarabeni care studiază în România s-a întâlnit cu Maia Sandu la Chișinău

Vineri, 10 mai, Federația Tinerilor Basarabeni (FTB România) a avut o întâlnire oficială cu Excelența Sa, Președintele Republicii Moldova Maia Sandu, pentru a discuta despre viitorul european al Republicii Moldova și implicarea cetățenilor în procesul de integrare europeană.

Federația Tinerilor Basarabeni s-a întâlnit cu Maia Sandu la ChișinăuFoto: Federația Tinerilor Basarabeni

La întâlnire au participat membrii Biroului de Conducere ai FTB România: Paula Bodlev – președinte, Laura Șoimu – secretar general, Daniela Leu – vicepreședinte Educațional, Daniel Caraion – vicepreședinte Proiecte și Programe, Valeria Moiseenco – vicepreședinte Relații Publice, alături de reprezentanții celor 17 asociații membre ale FTB România.

Discuția a vizat referendumul programat pentru data de 20 octombrie 2024 și direcția integrării europene a Republicii Moldova, reprezentând o platformă pentru exprimarea preocupărilor și perspectivelor tinerilor basarabeni. De asemenea, am discutat despre rolul pe care îl putem avea în creșterea gradului de conștientizare în rândul tinerilor cu privire la participarea la vot.

Federația Tinerilor Basarabeni își exprimă recunoștința față de Excelența Sa, Președintele Republicii Moldova Maia Sandu, pentru deschiderea acordată și pentru încurajarea tinerilor de a se implica activ în construirea unui viitor prosper pentru țară.

„Referendumul cu privire la integrarea Republicii Moldova la UE este despre ceea ce se va întâmpla în următoarele decenii. Suntem recunoscători Excelenței Sale, Președintele Republicii Moldova Maia Sandu, pentru deschiderea acordată cu privire la cum putem contribui la încurajarea tinerilor basarabeni din România să participe la momentul istoric din această toamnă.

Fiind studenți în România, resimțim în mod direct beneficiile oferite de obținerea statutului de țară membră a Uniunii Europene: incluziune, justiție, libertate, oportunități și liberă circulație. Chiar dacă casa noastră este România pe durata studiilor, vrem ca părinții și copii noștri să se poată bucura de Europa și Acasă, în Republica Moldova”, Președintele FTB România, Paula Bodlev.

Care a fost reacția unui milionar când a primit un dolar de la un copil care l-a confundat cu un om al străzii

Un om de afaceri din orașul american Baton Rouge, în statul Louisiana, a avut parte de surpriza vieții atunci când un băiețel l-a confundat cu un… om al străzii.

Care a fost reacția unui milionar când a primit un dolar de la un copilFoto: Captură ecran

Fără să piardă prea mult timp, puștiul s-a îndreptat spre el și i-a oferit de pomană. Întâmplarea a fost o lecție de viață pentru ambii protagoniști, transmite stirileprotv.ro.

La 42 de ani, Matt a pus pe picioare şi a vândut mai multe companii în valoare de sute de milioane de dolari. Spune însă că nu s-a simțit niciodată mai bogat ca în ziua în care a primit… un dolar.

Steve Hartman, corespondent CBS: „Era dimineața devreme și alarma de incendiu a izbucnit în complexul unde (Matt) avea apartamentul. Așa că Matt a sărit din pat și a luat-o la goană pe scări, ca să descopere că nu era niciun incendiu. Dar, pentru că tot se trezise și, chiar dacă purta haine nepotrivite și șifonate, Matt a decis să meargă să bea o cafea.”

Bărbatul a rămas pentru câteva secunde în fața cafenelei, sub streașină.

Matt Busbice, om de afaceri: „Am început să fac ochi încet și, la un moment dat, am văzut un puști, cam de înălțimea mea, că vine spre mine.”

Una dintre palmele copilului era strânsă, iar omul s-a gândit că va urma o încăierare. Dar a fost luat prin surprindere.

Matt Busbice, om de afaceri: „Atunci, el îmi arată o hârtie de un dolar și am rămas fără cuvinte.”

Puștiul în cauză are nouă ani şi o inimă mare.

Kelvin: „Mereu am vrut să ajut o persoană fără adăpost și, în sfârșit, am avut ocazia.”Băiatul spune că abia primise banii, drept răsplată pentru notele bune obţinute la școală.

Matt a fost atât de surprins de gestul copilului încât l-a invitat la o gustare. În plus, i-a spus lui Kelvin că poate lua orice îşi dorește din magazinul lui cu articole sportive, inclusiv o bicicletă. Puștiul s-a bucurat, dar spune că țelul său era altul.

Reporter: „Ce-ți doreai să obții?”

Kelvin: „Bucurie.”

Reporter: „Bucurie?”

Kelvin: „Pentru că am ajutat pe cineva. Când oferi cuiva de pomană simți ca și când ai fi obținut mult din asta.”

Matt Busbice, om de afaceri: „Când oferi ceva, o să primești mai mult… Nu aveam gândirea asta când eram copil. Dacă răspândim modul acesta de a gândi, totul se va schimba.”

Noul premier al Scoției a declarat că țara ar putea fi independentă în 5 ani

John Swinney, care a devenit în această săptămână prim-ministru al Scoţiei, a declarat vineri pentru SkyNews că el crede că ţara sa s-ar putea despărţi de restul Regatului Unit în cinci ani, nemulţumirile fiind legate de Brexit şi de criza costului vieţii.

Noul premier al Scoției: Țara ar putea fi independentă în cinci aniFoto: SkyNews

„Cred că independenţa poate fi obţinută în acest interval de timp, deoarece argumentele în favoarea ei sunt convingătoare, dacă ne uităm la două dintre cele mai mari probleme cu care ne confruntăm ca ţară în Scoţia: efectul costului vieţii şi implicaţiile Brexit-ului. Ambele sunt factori strategici majori care provoacă daune economice şi sociale grave Scoţiei din cauza deciziilor proaste luate la Westminster. Iar independenţa este răspunsul la asta”, a declarat John Swinney, transmite news.ro.

El a spus că Scoţia a fost „forţată să iasă din Uniunea Europeană împotriva voinţei” sale, remintind că majoritatea scoţienilor au votat pentru rămânerea în blocul european. 

„Dacă am fi fost o ţară independentă, am fi putut face parte din Europa şi n-am fi avut parte de toate perturbările dăunătoare cu care ne-am confruntat”, a adăugat el.

Swinney a fost viceprim-ministru sub conducerea lui Nicola Sturgeon, care a fost lider al SNP (Partidul Naţional Scoţian) şi prim-ministru al Scoţiei din 2014 până în 2023, când aceasta a demisionat din cauza unui scandal de corupţie în care este implicat soţul ei.

Nicola Sturgeon voia să se folosească de următoarele alegeri generale ca un al doilea referendum de facto privind independenţa Scoţiei, după ce Curtea Supremă a decis că un vot nu poate fi organizat fără consimţământul guvernului britanic. Rămâne de văzut ce favorizează noul premier John Swinney.

Un veteran al Partidului Naţional Scoţian (SNP), John Swinney a fost ales luni noul său lider. El l-a înlocuit pe Humza Yousaf în funcţia de prim-ministru al Scoţiei. Yousaf, care devenise primul musulman care a condus o ţară democratică din Europa Occidentală atunci când a fost învestit în funcţia de prim-ministru în 2023, a demisionat săptămâna trecută după ce decizia sa de a pune capăt unei coaliţii în parlamentul scoţian cu Partidul Verde s-a întors împotriva sa, declanşând o cursă pentru a-i găsi un succesor.

Principala provocare a lui Swinney va fi să oprească scăderea popularităţii SNP după o serie de scandaluri şi paşi greşiţi din punct de vedere politic, păstrând în acelaşi timp în viaţă obiectivul său final de a obţine independenţa faţă de Regatul Unit.

Swinney a fost liderul SNP în perioada 2000-2004 şi a ocupat, de asemenea, funcţia de viceprim-ministru şi ministru de finanţe al Scoţiei.

SNP domină politica scoţiană de 17 ani, dar popularitatea sa a scăzut în ultimul an pe fondul unui scandal de finanţare, a unei serii de gafe politice şi a criticilor privind modul în care conduce ţara. Acum Swinney conduce un guvern minoritar.

Scăderea de popularitate a SNP a sporit speranţele Partidului Laburist, în opoziţie în Marea Britanie, de a recâştiga teren în Scoţia, una dintre cele patru naţiuni ale Regatului Unit, în timp ce încearcă să câştige alegerile parlamentare britanice aşteptate în cursul acestui an.

La rândul său, SNP urmăreşte să revigoreze impulsul electoral pentru un alt referendum privind independenţa faţă de Regatul Unit. Scoţienii au votat împotriva separării de Regatul Unit cu 55% din voturi la referendumul din 2014, dar mişcarea pentru independenţă susţine că ieşirea ulterioară a Marii Britanii din Uniunea Europeană a schimbat situaţia şi că un alt referendum este acum justificat – o afirmaţie pe care atât Partidul Conservator, aflat la putere la Londra, cât şi Partidul Laburist o resping.

Veste bună! Din 1 decembrie 2025, cetățenii români vor putea călători în SUA fără vize
Articolul anterior
Zece candidați s-au înregistrat până acum în cursa electorală pentru fotoliul de primar al Capitalei
Articolul următor