Bella Hadid rupe tăcerea cu privire la conflictul dintre Israel și Hamas. Ce mesaj a transmis fotomodelul palestinian

Bella Hadid a publicat online o declarație sfâșietoare pe fondul conflictului actual dintre Israel și Hamas, spunând că Palestina „nu își poate permite tăcerea noastră.”

Fotomodelul în vârstă de 27 de ani le-a cerut celor 60,5 milioane de urmăritori ai săi să o „ierte” pentru tăcerea sa, după ce a primit „sute de amenințări cu moartea zilnic” atunci când numărul ei de telefon a fost dezvăluit, lăsându-și familia să se simtă în pericol, potrivit Indy100.com.

„Nu mai pot fi redusă la tăcere. Frica nu este o opțiune. Oamenii și copiii din Palestina, în special din Gaza, nu își pot permite tăcerea noastră. Noi nu suntem curajoși, ei sunt”, a transmis vedeta.

Vorbind despre consecințele atacurilor aeriene din Gaza, Hadid a spus că „inima ei e plină de durere” din cauza traumei pe care o vede desfășurându-se, precum și a traumei generaționale a propriului ei sânge palestinian.

Modelul, de origine olandeză și palestiniană, a mai precizat: „Plâng alături de toate mamele care și-au pierdut copiii și de copiii care plâng singuri, de toți tații pierduți, frații, surorile, unchii, mătușile, prietenii care nu vor mai călca niciodată pe acest pământ.”

Mesajul transmis de fotomodel i-a impresionat pe fani, care i-au lăsat o serie de comentarii de susținere.

„Curajoasă, sinceră și din inimă, te iubesc. Ai spus-o atât de perfect. Eliberează-i pe oamenii noștri. Una dintre primele mari celebrități care a vorbit despre ceea ce se întâmplă. Vei rămâne în istorie, îți mulțumesc”, i-au scris internauții.

sursa

A decedat. Un renumit interpret și-a pierdut viața la doar 31 ani

Fanii One Direction sunt în stare de șoc. Liam Payne, unul dintre membrii trupei a murit în Buenos Aires. Britanicul în vârstă de 31 de ani și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul trei al hotelului unde era cazat. El ar fi fost sub influența drogurilor și a alcoolului. Milioane de fani din întreaga lume sunt devastați. Membrii trupei nu au făcut momentan nicio declarație publică.

Principalele ziare locale, La Nacion şi Clarin, au relatat, citând oficiali locali, că poliţia a fost chemată la hotelul din cartierul Palermo din capitală printr-un apel de urgenţă care menţiona „un bărbat agresiv care ar putea fi sub efectul drogurilor şi alcoolului”, notează News.ro.

Angajaţii de la ambulanţă au confirmat ulterior decesul cântăreţului, care a fost găsit într-o curte interioară a hotelului, potrivit relatărilor de presă. Artistul avea „răni foarte grave în urma căzăturii, l-am declarat mort, nu exista nicio posibilitate de resuscitare”, a declarat şeful serviciilor de urgenţă, Alberto Crescenti, la televiziunea locală. El a adăugat că serviciile de urgenţă au fost chemate la hotelul Casa Sur după ce au primit un apel la ora locală 17.04 (23.04, ora României). O echipă a sosit şapte minute mai târziu şi „a găsit bărbatul mort, iar mai târziu am descoperit că era cântăreţ într-o formaţie”, a continuat el.

Liam Payne a devenit celebru la nivel mondial ca membru al trupei pop One Direction, între timp destrămată, alături de Harry Styles, Zayn Malik, Niall Horan şi Louis Tomlinson.

Noi benzi pentru transportul public vor apărea

Benzile dedicate transportului public pe str. Hîncești (sectorul cuprins între străzile Alexei Mateevici și Miorița) vor fi extinse, iar schița de proiect pentru bd. Moscova este în faza de elaborare. Anunțul a fost făcut de către Primăria Chișinău.

Până în prezent, 17 străzi din oraș au fost amenajate cu benzi dedicate, totalitatea cărora însumează 45 km pe sens dus-întors. Este vorba de străzile: Ion Creangă, Ștefan cel Mare și Sfânt, Constantin Negruzzi, Decebal, Dacia, Ciuflea, Grigore Vieru, Constantin Tănase, Mitropolit Gavriil Bănulescu Bodoni, Alexandr Pușkin, Vasile Alecsandri, Gheorghe Asachi, Renașterii Naționale, Bogdan Voievod, Alecu Russo, Mircea cel Bătrân și Alba Iulia.

Sondaj: Ce partide ar intra în Parlament în urma anticipatelor

În cazul în care duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, în noul Legislativ ar accede două partide.

Potrivit unui sondaj realizat de CBS Research la comanda WatchDog.md, PAS ar obține 32,7% din voturi, iar PSRM – 8,9%, transmite Știri.md.

De menționat că peste 29% dintre respondenți au declarat că nu au decis pentru cine să voteze.

Sondajul a fost realizat în perioada 11-16 octombrie pe un eșantion de 1.034 de respondenți, iar marja de eroare este de +/- 3%.

Un tobogan gonflabil s-a răsturnat în Piața Constituției din București. 12 copii se aflau în interior și au fost răniți
Articolul anterior
Adolescenta iraniană Armita Garawand, agresată de poliţia din Iran, a murit după o lună de comă
Articolul următor