Tragica viață amoroasă a lui Matthew Perry. A iubit femei frumoase și celebre, dar nu s-a căsătorit niciodată

Matthew Perry a încetat din viață sâmbătă, 28 octombrie, la vârsta de 54 de ani. Actorul, care a devenit cunoscut la începutul anilor 1990 datorită rolului Chandler Bing din serialul „Friends”, a fost găsit fără suflare în casa sa din Los Angeles.

A fost unul dintre cei mai îndrăgiți actori, însă în viața privată nu a avut deloc succes. Un apel a fost primi la numărul de urgență la ora locală 16:07 în care se anunța că vedeta a suferit un stop cardiac, iar personalul medical l-a găsit pe Perry decedat în jacuzzi. Potrivit TMZ, acesta tocmai se întorsese de la pickleball (sport ce îmbină tenisul, badmintonul și ping-pong-ul) și își trimisese asistentul cu treabă. Două ore mai târziu, acesta s-a întors acasă și l-a găsit pe Matthew inconștient.

Se spune că actorul era singur în momentul morții sale, după ce a avut o viață amoroasă nu tocmai fericită. A fost îndrăgostit de colega sa din Friends, Jennifer Aniston, și a avut mai multe iubite celebre, precum Yasmine Bleeth și Julia Roberts. De asemenea, a avut și o logodnă eșuată.

De asemenea, actorul s-a luptat din greu cu dependențele și a fost pe punctul de a-și pierde viața.

„Am jucat în Friends de la vârsta de 24 de ani, până la 34. M-am aflat fix în centrul atenției și a celebrității. Din perspectiva unui străin putea să pară că aveam totul. De fapt a fost o perioadă singuratică pentru mine deoarece sufeream de alcoolism. A început înainte de serial, dar este o boală progresivă. Nu eram un tip petrecăreț”, a povestit în urmă cu ceva timp Matthew Perry, potrivit The Mirror.

A fost de câteva ori la dezintoxicare, mai întâi în 1997, apoi în 2001. A treia călătorie la un centru de dezintoxicare a fost în 2011. La un moment dat, din cauza consumului de opioide a avut probleme grave de sănătate, iar medicii i-au dat șanse minime de supraviețuire.

Matthew Perry a jucat alături de Jennifer Aniston în sitcomul „Friends” timp de 10 sezoane. Acesta a recunoscut că s-a îndrăgostit pe loc de ea, din clipa în care a văzut-o pentru prima dată. „Am fost imediat cucerit de ea (cum aș fi putut să nu fiu?) și am simțit că și ea era intrigată – poate că va fi ceva”, a scris Perry în cartea sa autobiografică, „Friends, Lovers and the Big Terrible Thing”.

În momentul în care a obținut rolul din Friends, Jennifer a fost prima persoană pe care a sunat-o, însă a realizat rapid că nerăbdarea lui a fost o greșeală. „Am putut simți gheața formându-se prin telefon. Privind în urmă, era clar că acest lucru a făcut-o să creadă că o plac prea mult sau într-un fel greșit”, a mai scris el în cartea sa. Însă, el nu s-a dat bătut și a invitat-o la o întâlnire. „Am agravat greșeala când i-am cerut să iasă cu mine. A refuzat, dar a spus că i-ar plăcea să fie prietena mea, iar eu am agravat lucrurile spunând: „Nu putem fi prieteni!”, a continuat Matthew Perry.

Însă, până când Jennifer a îcneput relația cu Brad Pitt, în 1998, Perry spune că uitase de mult de iubirea pe vcare o simțise pentru ea. În cele din urmă, cei doi au devenit buni prieteni.

Matthew Perry, scurtă poveste de iubire cu Julia Roberts

Tot în cartea sa biografică, Matthew Perry a dezvăluit că a avut o scurtă relație cu Julia Roberts. Actorul din Friends a povestit cum relația lor a început după ce Julia a cerut să apară în rolul lui Susie Moss, într-un episod din 1995.

După ce producătorii i-au spus că Roberts va avea o apariție scurtă în serial, actorul i-a trimis o duzină de trandafiri roșii. După o conversație telefonică care a durat cinci ore, Julia Roberts a apărut la ușa lui și așa a început relația lor. Însă, după doar trei luni, Matthew Perry a decis să se despartă de vedeta de la Hollywood pentru că „era sigur că ea urma să se despartă de el”.

În serial, personajul lui Matthew, Chadler Bing, era un mare fan al Baywatch, iar în afara ecranului se spune că a avut o relație cu una dintre vedetele show-ului, Yasmine Bleeth. Potrivit Page Six, cei doi au format un cuplu în 1996, după relația actorului cu Julia Roberts. Doi ani mai târziu, Perry ar fi avut o aventură cu Neve Campbell, în timp ce prima sa relație serioasă se spune că a fost cu starul de telecviziune Maeve Quinlan.

Matthew Perry a avut o relație de doi ani cu Rachel Dunn

După terminarea filmărilor pentru „Friends”, Matthew Perry a început o relație cu jucătoarea de volei, Rachel Dunn. Aceștia au format un cuplu timp de doi ani și au apărut de mai multe ori împreună în public. Mai mult, la un moment dat, el a spus că sportiva i-a schimbat viziunea asupra vieții. „Cu Rachel în viața mea știu că mă pot implica și nu sunt doar un tip egoist care vrea doar să iasă cu prietenii. Vreau să petrec timp cu iubita mea și să explorez ce înseamnă să ai o relație mult mai strânsă decât am avut vreodată”, afirma la momentul respectiv regretatul actor.

Actorul a format un cuplu cu Lizzie Caplan

Matthew Perry și actrița Lizzie Caplan au format un cuplu timp de șase ani. Relația lor a început în 2006 și au ales să își trăiască povestea de iubire departe de luminile reflectoarelor. Problemele lor au apărut în 2013, când actrița „nici măcar nu a vrut să răspundă la vreo întrebare legată de partenerul ei” în timpul unui interviu și chiar și-a acoperit urechile când numele lui Perry a fost menționat.

Logodna eșuată a lui Matthew Perry

Actorul s-a logodit în anul 2020 cu managerul Molly Hurwitz. În acel moment, Perry spunea că aceasta este „cea mai bună femeie de pe fața Pământului”. „Am decis să mă logodesc. Din fericire, s-a întâmplat să o cunosc pe cea mai bună femeie de pe fața Pământului în acest moment”, afirmat Matthew Perry pentru People. Din păcate, șapte luni mai târziu relația lor s-a încheiat. „Uneori lucrurile pur și simplu nu merg și acesta (n.r relația) a fost unul dintre ele. Îi urez lui Molly tot ce este mai bun”, spunea Matthew Perry la momentul destrămării relației cu Molly Hurwitz.





A decedat. Un renumit interpret și-a pierdut viața la doar 31 ani

Fanii One Direction sunt în stare de șoc. Liam Payne, unul dintre membrii trupei a murit în Buenos Aires. Britanicul în vârstă de 31 de ani și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul trei al hotelului unde era cazat. El ar fi fost sub influența drogurilor și a alcoolului. Milioane de fani din întreaga lume sunt devastați. Membrii trupei nu au făcut momentan nicio declarație publică.

Principalele ziare locale, La Nacion şi Clarin, au relatat, citând oficiali locali, că poliţia a fost chemată la hotelul din cartierul Palermo din capitală printr-un apel de urgenţă care menţiona „un bărbat agresiv care ar putea fi sub efectul drogurilor şi alcoolului”, notează News.ro.

Angajaţii de la ambulanţă au confirmat ulterior decesul cântăreţului, care a fost găsit într-o curte interioară a hotelului, potrivit relatărilor de presă. Artistul avea „răni foarte grave în urma căzăturii, l-am declarat mort, nu exista nicio posibilitate de resuscitare”, a declarat şeful serviciilor de urgenţă, Alberto Crescenti, la televiziunea locală. El a adăugat că serviciile de urgenţă au fost chemate la hotelul Casa Sur după ce au primit un apel la ora locală 17.04 (23.04, ora României). O echipă a sosit şapte minute mai târziu şi „a găsit bărbatul mort, iar mai târziu am descoperit că era cântăreţ într-o formaţie”, a continuat el.

Liam Payne a devenit celebru la nivel mondial ca membru al trupei pop One Direction, între timp destrămată, alături de Harry Styles, Zayn Malik, Niall Horan şi Louis Tomlinson.

Noi benzi pentru transportul public vor apărea

Benzile dedicate transportului public pe str. Hîncești (sectorul cuprins între străzile Alexei Mateevici și Miorița) vor fi extinse, iar schița de proiect pentru bd. Moscova este în faza de elaborare. Anunțul a fost făcut de către Primăria Chișinău.

Până în prezent, 17 străzi din oraș au fost amenajate cu benzi dedicate, totalitatea cărora însumează 45 km pe sens dus-întors. Este vorba de străzile: Ion Creangă, Ștefan cel Mare și Sfânt, Constantin Negruzzi, Decebal, Dacia, Ciuflea, Grigore Vieru, Constantin Tănase, Mitropolit Gavriil Bănulescu Bodoni, Alexandr Pușkin, Vasile Alecsandri, Gheorghe Asachi, Renașterii Naționale, Bogdan Voievod, Alecu Russo, Mircea cel Bătrân și Alba Iulia.

Sondaj: Ce partide ar intra în Parlament în urma anticipatelor

În cazul în care duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, în noul Legislativ ar accede două partide.

Potrivit unui sondaj realizat de CBS Research la comanda WatchDog.md, PAS ar obține 32,7% din voturi, iar PSRM – 8,9%, transmite Știri.md.

De menționat că peste 29% dintre respondenți au declarat că nu au decis pentru cine să voteze.

Sondajul a fost realizat în perioada 11-16 octombrie pe un eșantion de 1.034 de respondenți, iar marja de eroare este de +/- 3%.

Check-in biometric! Aeroportul din Frankfurt ar putea deveni primul din Europa care implementează tehnologie de recunoaștere facială pentru pasageri
Articolul anterior
I-au îndeplinit ultima dorință: să vadă un medi pe stadion, alături de nepoata sa. Un olandez, bolnav în fază terminală, dus la meci pe targă
Articolul următor