Dumitru Triboi, procurorul șef al Procuraturii Ungheni, investigat în cazul accidentului de la Bahmut, în care au murit 4 persoane, membri ai aceleiași familii, rămâne din funcție. O decizie în acest sens a fost luată de membrii CSP, cu paritate de voturi, scrie unimedia.info.
Demersul de suspendare, înaintat de Procurorul General interimar, Ion Munteanu, a fost respins în ședința de astăzi a Consiliului Superior al Procurorilor.
„A respinge demersul Procurorului General interimar de a elibera acordul în vederea suspendării din funcţia de procuror şef al Procuraturii Ungheni, a domnului Dumitru Triboi. A remite prezenta hotărâre Procurorului General interimar pentru informare. A remite copia de pe prezenta hotărâre procurorului care exercită urmărirea penală pentru anexare la cauza penală, iar domnului Dumitru Triboi – pentru informare”, a menționat președinta CSP, Angela Motuzoc.
Tragedia a avut loc în 20 octombrie, pe traseul R-1, localitatea Bahmut. Patru persoane au decedat, printre care un copil de doar trei luni, care se afla în brațele mamei. Ceilalți decedați au fost un tânăr de 30 de ani, precum și două femei, de 38 și 64 de ani. lar un bărbat și o fetiță de patru ani au ajuns în gravă la spital. Este vorba despre un bărbat de 63 de ani și un copil de patru ani.
Șoferul mașinii implicate în accident ar fi șeful Procuraturii din Ungheni.
Procuratura Generală a confirmat că la volanul automobilului care a provocat accidentul se afla un procuror.
Pe 22 octombrie, procurorul care ar fi cauzat accidentul rutier a fost plasat în arest pentru 30 de zile.
A fost pornită o cauză penală, iar pentru că la volanul automobilului se afla un procuror, urmărirea penală a fost pornită de către Procurorul General interimar.
Procurorul continuă să fie cercetat în stare de arest preventiv, după ce Curtea de Apel Chișinău a respins recursul avocaților învinuitului. Anunțul a fost făcut de PCCOCS, pe 30 octombrie curent.