Republica Moldova are şansa istorică de a adera la Uniunea Europeană şi astfel „de a evada din blestemul geografic”, a declarat, vineri, la Iași, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.
„Republica Moldova este o ţară care are o şansă istorică de a evada din blestemul geografic. Pentru mine, ca lider al NATO, este extrem de important proiectul doamnei preşedinte Maia Sandu, şi cred că a marii majorităţi a cetăţenilor Republicii Moldova, indiferent ce limbă vorbesc acasă, fie că vorbesc ruseşte, ucraineană sau găgăuză. Cred că dacă ai de ales între a trăi în Europa şi a trăi într-un sistem de tip rusesc, post sovietic, cred că alegi Europa”, a afirmat Geoană.
Acesta şi-a exprimat speranţa ca la Consiliul European ce va avea loc peste doar câteva zile, liderii europeni să urmeze avizul favorabil al Comisiei Europene şi să înceapă procedurile de aderare pentru Republica Moldova şi pentru Ucraina.
„Sunt absolut convins că proiectul preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu, Republica Moldova în UE în 2030, este un proiect realizabil. Nu uşor, dar realizabil”, a arătat oficialul NATO.
Secretarul general adjunct al Alianţei a participat la conferinţa „Securitate economică şi inovare pe flancul estic al NATO şi UE”, eveniment care a avut loc la Palatul Culturii din Iaşi, unde au fost prezenţi reprezentanţi ai mediului academic, ai mediului de afaceri, politicieni.