Maia Sandu se află într-o vizită oficială la Kiev, scrie realitatea.md.
Preşedinta Republicii Moldova urmează să discute cu omologul ucrainean şi preşedintele Consiliului European despre următorii paşi pentru aderare la UE.
Pe agenda întrevederilor mai sunt stipulate subiecte precum sporirea securității regionale și sprijinul continuu al UE pentru reforme și dezvoltare în țările noastre.
„Astăzi se împlinesc 10 ani de la începutul Euromaidan, un moment determinant pentru drumul european al Ucrainei. Împreună cu soții Zelenski i-am onorat pe toți cei care au susținut libertatea și pe cei care au făcut sacrificiul suprem. Moștenirea lor continuă să trăiască”, a transmis Sandu de la Kiev.
Ucrainenii marchează pe 21 noiembrie Ziua Libertăţii şi Demnitrăţii. Liderul de la Kiev a precizat în mesajul transmis națiunii că „10 ani în urmă a început prima contraofensivă a ucrainenilor”.
În 2004, în noiembrie în Ucraina a avut loc așa-numita „Revoluție Oranj”. Peste 10 ani, în aceeași perioadă a început „Revoluția Demnității”, iar Maia Sandu, alături de soții Zelenski, a depus flori în memoria celor care au decedat acum un deceniu, drept urmare a manifestațiilor.