În SUA, clădirile de birouri au început să se transforme în blocuri de apartamente

Pe măsură ce prețurile imobiliare în creștere au remodelat proprietățile rezidențiale din întreaga țară, peisajul comercial a trecut și el printr-o schimbare drastică, în special în New York City, confom unui reportaj mai amplu realizat de abs.news.

Odată aglomerat cu zgârie-nori de sticlă plini cu etaje de cuburi pentru instituții financiare de prestigiu, start-up-uri tech și alte companii din Fortune 500, districtul financiar al orașului își reevaluează acum imaginea pentru a fi mai primitor pentru rezidenți, pe măsură ce munca hibridă și o schimbare în preferințele imobiliare comerciale au lăsat multe proprietăți goale.

Această scenă devine tot mai obișnuită și în alte zone metropolitane, cum ar fi San Francisco, Washington D.C. și Chicago, nu doar din cauza schimbărilor în peisajul muncii, ci și din cauza tendințelor recente în imobiliarele comerciale care determină proprietarii de spații comerciale să-și reconsidere proprietățile.

Aceasta a dus la o soluție pe care unii experți spun că va deveni tot mai frecventă în întreaga țară: transformarea acestor spații de birouri în apartamente rezidențiale.

Pentru unele orașe, aceasta nu este o fenomen nou

În urma atacurilor de la 11 septembrie, New York a început să remodeleze mai multe proprietăți în districtul financiar, pe care agenții imobiliari l-au rebranduit ca „FiDi” pentru a atrage noi rezidenți. Dar experții spun că există o presiune mai mare încă de la sfârșitul pandemiei.

John Cetra, un arhitect cunoscut din New York, lucrează în prezent la un plan de transformare a clădirii de la 55 Broad St., care odinioară a fost sediul Goldman Sachs, în aproape 600 de apartamente la preț de piață, în cadrul unui acord de dezvoltare de 172 de milioane de dolari aprobat în iulie.

În apropiere, el transformă și o clădire de birouri care odinioară găzduia J.P. Morgan Chase într-un bloc cu 1.300 de apartamente.

„Ceea ce vedem acum este o accelerare a transformării acestor clădiri din anii ’50, ’60 și ’70”, a declarat Cetra pentru „Start Here” în timpul unei vizite a șantierului de construcție.

Cu toate că experții afirmă că randamentul investițiilor pentru clădirile transformate este mai mare în comparație cu o clădire de birouri goală, există totuși o problemă majoră de cost care se repercutează asupra chiriașilor.

În același timp, cartierele care au fost supuse conversiilor comerciale în rezidențiale s-au adaptat, de asemenea. Districtul financiar din New York, de exemplu, a cunoscut o creștere a restaurantelor, magazinelor, locurilor de evenimente și altor afaceri care se adresează acum noii populații.

Tânără moldoveancă de 24 de ani a fost ucisă de un tren în Spania

O cetățeancă a R.Moldova a murit, după ce a fost lovită de un tren. Tragedia ar fi avut loc la data de 6 ianuarie curent, în jurul orei 18:00, în orașul Alicante Spania, scrie pulsmedia.md.

Preliminar, oamenii legii au stabilit că victima este o moldoveancă de 24 de ani. Cauza accidentului este, deocamdată, necunoscută, însă se presupune că tragedia s-a produs din cauza neatenției victimei.

Presa spaniolă scrie  că pe această porțiune de cale ferată au fost înregistrate mai multe accidente cu deces. Printre victime se numără pescari, turiști și simpli pietoni.

Detenție pe viață pentru Gheorghe Cotorobai, bărbatul care a omorât-o cu cruzime pe Ana-Maria, tânăra din Orhei care era gravidă în luna a șasea

Judecătoria Orhei l-a condamnat, joi după-amiază, pe Gheorghe Cotorobai la detenție pe viață pentru omorul Anei-Maria, tânăra de 19 ani însărcinată în șase luni, în aprilie 2024. Sentința a fost pronunțată acum câteva minute, scrie tvrmoldova.md.

Bărbatul pledează nevinovat. El a spus că nu a cunoscut-o pe Ana-Maria și că în mașina sa era o altă persoană.

„Nici pe dânsa, nici pe prietenul ei, nici pe mama ei. Nu am avut de-a face cu dânsa. Nu o știu, nu am știut despre existența ei. În cadrul procesului penal s-au făcut multe falsificări. S-a vorbit despre încălțămintea nr. 44, eu port nr. 46. Semnătura de pe colet, ce s-a ridicat de la mine din gospodărie, nu este a mea”, a spus el. 

Omorul Anei-Maria, tânăra de 19 ani din Orhei, însărcinată în şase luni, a îngrozit o ţară întreagă. 

Potrivit procurorilor, pe 12 aprilie 2024, tânăra a urcat într-o maşină de ocazie la volanul căreia se afla Gheorghe Cotorobai. După ce a urcat în autoturism, fata a dispărut fără urmă. Ea fost căutată timp de o săptămână de sute de poliţişti, vânători şi voluntari.

După opt zile de căutări, tânăra a fost găsită fără suflare într-o pădure din raionul Teleneşti, în apropierea casei învinuitului Gheorghe Cotorobai. 

Bărbatul este un fost angajat al Administraţiei Penitenciarelor. El a fost eliberat din funcţie după ce o comisie medicală a decis că nu este apt pentru lucru. 

Doi părinți din Ocnița au vrut să-și lase copiii fără banii de la colindat pentru a achita facturile. Fiind beat tatăl și-a rănit fiul cu un cuțit

Un copil a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce a fost rănit cu un cuțit de către tatăl său care ar fi vrut să-l lase fără banii adunați din colindat. Cazula avut loc în după-amiaza zilei de ieri, 8 ianuarie, în jurul orei 15:25, în orașul Ocnița, scrie pulsmedia.md.

Astfel, doi părinți ar fi insistat ca copiii acestora, un băiat de 16 ani și o fată de 13 ani, să le dea banii adunați din colindat, pentru a contribui la achitarea facturillor pentru serviciile comunale.

Băiatul ar fi refuzat să le dea banii, iar tatăl acestuia, un individ în vârstă de 47 de ani l-a amenințat și l-a dat afară din casă. Adolescentul ar fi luate telefonul și a vrut să sesizeze poliția despre acest caz, însă tatăl său înarmat cu un cuțit s-a năpustit asupra acestuia și l-a rănit cu cuțitul la mână în timp ce încerca să-l deposedeze de telefon.

La fața locului a fost solicitată intervenția unei ambulanțe, care a stabilit că minorul are o plagă nepenetrantă la mână și i s-a acordat ajutorul medical.

Medicii au alertat poliția despre acest caz. Ambii părinți au fost testați cu apartaul Drager, iar rezultatele au arătat că cei doi părinți erau în stare de ebrietate, unul avea concentrație de 1,18 mg/l, iar altul 1,27 mg/l de alcool pur în aerul expirat.

Totodată, păe numele bărbatului a fost aplicat un ordin de restricție, iar cei doi copii au fost luați din familie și duși la rude.

Cine a fost cea mai bine plătită sportivă din lume în 2023
Articolul anterior
UE va interzice distrugerea hainelor care nu sunt vândute de companii
Articolul următor