Ce secrete de sănătate au țările cu cele mai scăzute rate ale bolilor cardiace?

Japonia, Coreea de Sud, sunt țările cu unele dintre cele mai scăzute rate de boli de inimă din lume. Ce obiceiuri sănătoase țin departe bolile și cresc durata de viață?

Rapoartele Națiunilor Unite și ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) indică faptul că Japonia, Coreea și Franța sunt țări cu cele mai scăzute rate ale bolilor de inimă. Iată ce putem învăța din felul în care trăiesc oamenii din aceste țări.

Ei mănâncă porții mai mici

Mâncarea în exces este o problemă mai mică în cultura japoneză din cauza naturii zilei lor de lucru. A trebui să te trezești devreme pentru a face naveta la serviciu și a te întoarce târziu, iar asta înseamnă mese pe fugă și în porții mai mici. Controlul porțiilor este, de asemenea, înrădăcinat în cultură, conform medicului Theodore Takata, un electrofiziolog cardiac clinic la Texas Health Fort Worth, „După o masă deosebit de bună, japonezii folosesc expresia „Hara Hachi Bu.” Această expresie înseamnă pur și simplu 80 la sută, adică 80 la sută plin. La 100%, se spune că o persoană se simte inconfortabil de plină.”

Mănâncă alimente fermentate

O masă coreeană ar fi incompletă fără o garnitură (sau două) de kimchi, unul dintre cele mai bune alimente probiotice. Un aport mai mare de alimente fermentate este asociat cu un risc mai scăzut de boli de inimă la femei, potrivit cercetărilor din Journal of Nutrition. Și cercetările din PLoS One au descoperit că probioticele, precum cele găsite în alimentele fermentate, ar putea, de asemenea, să scadă colesterolul LDL.

Ei aleg ceaiul verde în locul cafelei

Ceaiul verde este încărcat cu antioxidanți, despre care cercetările în Nutriție, Metabolism și Boli Cardiovasculare sugerează că pot scădea tensiunea arterială și colesterolul. Și, în timp ce majoritatea americanilor se îndreaptă spre aparatul de cafea din instinct, japonezii optează mai des pentru ceai. Claire Koga, medic de familie și membru al consiliului de conducere al Keiro, un grup de sănătate non-profit, subliniază: „Japonezii consumă cantități mari de ceai, în special ceai verde. Mai multe studii au arătat că antioxidanții, în special flavonoidele care se găsesc în ceaiurile verzi și negre, pot proteja inima parțial prin îmbunătățirea funcției endoteliale, iar acest lucru poate reduce riscul de înfundare a arterelor.”

Mănâncă pește

Nu este un secret că peștele este bun pentru sănătate. Dar japonezii și locuitorii din alte țări cu rate scăzute ale bolilor de inimă îl consumă zilnic și asta ajută la creșterea duratei de viață.

Secretul nu constă  atât în proteinele și vitamina D din pește cât în acizii grași omega-3. „Explicația numărul unu a sănătății excelente a inimii este consumul mai mare de pește gras bogat în acizi grași omega-3, cum ar fi EPA și DHA. Acest lucru poate fi măsurat prin raportul din sânge, care este de șapte ori mai mic decât la americani”, spune dr. Barry Sears, autor al seriei de cărți Zone Diet și președinte al Inflammation Research Foundation.

Nu sunt sedentari

Sedentarismul nu face parte din cultura franceză, nici din cea japoneză, ceea ce poate contribui la rata lor mai scăzută de deces în comparație cu alte națiuni. Statisticile par să susțină acest lucru: într-un sondaj Canadian Fitness, cei care au stat în picioare cea mai mare parte a zilei au avut o mortalitate cu 33% mai mică în timpul perioadei de studiu decât cei care nu au stat în picioare. Potrivit dr. Takata, „Un studiu a demonstrat că fiecare oră de televizor vizionată după vârsta de 25 de ani reduce speranța de viață a privitorului cu 21,8 minute.”

Beau moderat

În cartea sa, The Blue Zones Solution, Dan Buettner împărtășește obiceiurile sănătoase ale mai multor enclave de populații longevive din întreaga lume. Cel mai important, acești oameni beau alcool moderat. El scrie: „Băutorii moderați supraviețuiesc non-băutorilor. Trucul este să bei unul până la două pahare pe zi, cu prietenii și/sau cu mâncare.” O revizuire sistematică a cercetărilor publicate în BMJ arată, de asemenea, că un consum ușor de alcool, până la un consum moderat este asociat cu un risc redus de boli cardiovasculare.

Aleg vinul roșu

Un fenomen ciudat, numit „paradoxul francez”, i-a derutat pe cercetători pentru o lungă perioadă de timp. Motivul exact pentru rata mai scăzută a problemelor cardiace din țară este neclar, dar cercetătorii cred că vinul roșu poate contribui parțial. Potrivit unei recenzii din 2017 din jurnalul American Heart Association, Circulation, studiile arată o asociere între consumul de vin și un risc mai scăzut de a muri din cauza bolilor de inimă.

Mai puțină carne roșie

Baconul și hamburgerii sunt produse din cultura americană de care ar trebuie să te ferești,  dar renunțarea la carne roșie, în general poate reduce riscul de boli de inimă. Potrivit dr. Koga, japonezii tind să mănânce mai puțină carne decât occidentalii. Ei tind să-și ia proteinele din carne slabă sau surse vegetale, ceea ce contribuie la scăderea colesterolului și la scăderea riscului de boală coronariană.

Controlează greutatea

Conform statisticilor, Coreea de Sud și Japonia au cele mai scăzute rate de obezitate din lume (doar aproximativ 4% din populația adultă fiind obeză). După cum subliniază Asociația Americană a Inimii, persoanele supraponderale au cu 32% mai multe riscuri de a dezvolta boli cardiovasculare pe parcursul vieții, comparativ cu persoanele cu o greutate normală. Dacă doriți să luați un indiciu din aceste țări cu cele mai scăzute rate ale bolilor de inimă, acordați-vă timp pentru a vă savura masa.

Cercetările din Obezity Facts indică faptul că mâncatul rapid poate duce la a mânca mai mult, ceea ce, la rândul său, duce la rate mai mari de obezitate.

Știu să gestioneze stresul

Zen este un concept important atât în filozofia coreeană, cât și în cea japoneză, care încurajează reducerea stresului prin meditație. Potrivit lui Buettner, „Stresul duce la inflamație cronică, care este asociată cu fiecare boală majoră legată de vârstă. Cei mai longevivi oameni din lume au rutine pentru a scăpa de acest stres. Okinawenii își iau câteva momente în fiecare zi pentru a-și aminti strămoșii lor, adventiștii se roagă, ikarienii trag un pui de somn, iar sarzii din Sardinia au „happy hour” pentru socializare si relaxare.”

Investesc în prevenție

Dr. Koga spune: „În Japonia se practică frecvent îngrijirea preventivă, iar furnizorii japonezi de asistență medicală au mai multe șanse să descopere problemele devreme, când pot fi tratate și/sau gestionate mai ușor. Examenele fizice cuprinzătoare anuale sunt, de asemenea, destul de frecvente. Guvernul și angajatorii își încurajează adesea angajații să adopte comportamente mai sănătoase pe baza rezultatelor acestor examene anuale.”

sursa

Arsenicul din orez este o realitate. Când devine o amenințare

Dacă la micul dejun mâncați cereale din orez, iar la cină aveți orez brun aproape în fiecare zi, s-ar putea să fie cazul să mai variați felurile – în special dacă hrăniți și copii. Cauza este prezența în orez a arsenicului anorganic, un metal poluant toxic care poate crea probleme de sănătate, scrie The Washington Post.

Arsenicul este o prezență naturală în sol și în apa freatică. De asemenea, se găsește în procese și pesticide industriale. Deși pesticidele care îl conțineau sunt acum interzise aproape pretutindeni, arsenic din ceea ce se utiliza în decenii trecute este încă prezent în sol, iar unele industrii continuă să elimine arsenic în sol și apa freatică, ajungând în final în alimentele noastre.

Conrad Choiniere, director în cadrul Centrului pentru Siguranța Alimentelor și Nutriție Aplicată al Administrației SUA pentru Alimente și Medicamente (FDA), explică:

„Efectele adverse ale arsenicului depind de o varietate de factori: tipul de arsenic (organic sau anorganic), nivelul expunerii și vârsta persoanei expuse la arsenic.”

Arsenicul organic nu este la fel de dăunător precum cel anorganic, care este foarte toxic – și tipul de arsenic la care se referă acest articol.

Din nefericire, cercetătorii găsesc arsenic anorganic în multe produse din orez. Într-adevăr, orezul este cea mai comună sursă de arsenic în dietă, iar problema se poate agrava cu schimbarea climei.

Un nou studiu arată că arsenicul din plantele de orez va spori cu creșterea temperaturii.

Mai mult decât oricare alte cereale, orezul preia din sol și apă arsenic care rămâne intact când îl mâncăm sau este procesat în făină de orez și alte produse alimentare. Asemenea ingrediente sunt utilizate de producătorii de alimente în crackers, cereale pentru micul dejun sau alimente pentru copii.

Iar dacă gândiți „Dar mănânc numai orez brun organic… cu siguranță e sănătos”, veți avea o surpriză: arsenicul anorganic se află în coaja bobului de orez, care rămâne intactă pe cel brun și-l face să conțină mai mult arsenic decât orezul alb. Iar solul din fermele „bio” poate conține arsenic rezidual din pesticide utilizate anterior.

Care sunt riscurile?

Cel mai mare risc pentru sănătate provine din expunerea la arsenic anorganic, iar apa contaminată este o sursă mai importantă decât orezul. Consumul de produse contaminate din orez de mai multe ori pe zi nu este o idee bună, mai ales dacă sunt gătite în apă care conține arsenic.

O expunere cronică la arsenic este asociată cu un risc sporit de diabet tip 2 și boli cardiovasculare. Poate provoca și otrăvire cronică cu arsenic, care poate antrena leziuni și cancer al pielii.

Choiniere spune că arsenicul este un cancerigen cunoscut în cazurile de cancer de plămâni și vezică urinară. Expunerea de o viață la produse din orez aduce un risc de cancer de plămâni sau vezică urinară de 39 de cazuri la un milion de americani. În comparație, numărul de asemenea cancere din toate cauzele este de 90.000 la un milion de oameni – deci orezul nu este un factor important.

Este puțin diferit pentru copiii mici, deoarece chiar și o expunere redusă la arsenic a fost asociată cu probleme pentru dezvoltarea cognitivă, inteligență și memorie, spune Choiniere.

Arsenicul poate dăuna sarcinii și spori mortalitatea infantilă. Când fătul este expus la arsenic în uter crește riscul de cancer, boli de de plămâni, infarct și insuficiență renală.

Deci cât orez pot mânca?

FDA nu are o bază științifică pentru a recomanda ca adulții să-și schimbe consumul de orez din cauza prezenței arsenicului. Choiniere spune: „Consumatorii pot mânca orez într-o dietă echilibrată”, dar nu specifică o anumită cantitate zilnică sau săptămânală.

Probleme mai mari ridică orezul consumat de copiii mici, care sunt expuși la aresenicul din orez de trei ori mai mult decât adulții. Ei consumă mai multă hrană per kilocorp decât cei mari, așa că sunt mai expuși atunci când alimentele conțin arsenic.

FDA recomandă hrănirea copiilor cu o varietate de cereale, nu exclusiv cu unele din orez. Cerealele din orez fortificate cu fier sunt o sursă bună de nutrienți pentru copii, dar nu trebuie să fie nici singura, nici prima”, spune Choiniere.

Kacie Barnes, medic nutriționist, este mai categorică: „Nu recomand cereale din orez pentru copiii sub 12 luni. Ei pot începe cu avocado, banană, piure de mazăre sau fasole, ovăz pentru bebeluși sau chiar carne piure.” Iar copiii peste 5 ani nu trebuie să mănânce orez mai des de patru ori pe săptămână, spune Barnes.

Cum evitați arsenicul, nu și orezulVestea bună este că există multe moduri de a ne bucura de orez cât mai des, fără a ne teme de arsenic. În acest scop, Centrul de Cercetare pentru Sănătatea și Prevenirea Bolilor Copiilor (Childrenʼs Environmental Health and Disease Prevention Research Center) are o pagină de internet pe care recomandă:

Preferați mai des orezul alb în locul celui brun

Alegeți tipuri de orez cu mai puțin arsenic, cum sunt basmati sau cel pentru sushi

Nu gătiți orezul în apă de fântână contaminată cu arsenic – Alternați orezul cu alte cereale

Barnes mai adugă că este bine să gătim orezul ca pe paste: în multă apă, ca să elimine o parte din arsenic. FDA spune că această metodă poate reduce arsenicul cu 60%. Iar despre recomandarea obișnuită de a spăla orezul înainte de clătire, FDA spune că are efect minim asupra arsenicului.

Cea mai bună plantă diuretică pentru detoxifierea de primăvară

Dacă ai probleme cu retenția lichidelor în corp, vrei să slăbești sau să faci o cură de detoxifiere, folosește măcriș.

Bogat în vitamina C, măcrișul era cunoscut în trecut ca antiscorbutic. Mai conține cantități importante de fier. Are proprietăţi depurative, preţioase pentru cura de detoxifiere de primăvară, pentru eliminarea din organism a „deşeurilor” acumulate din cauza alimentaţiei specifice din perioada de iarnă.

In ceea ce priveste compușii organici, macrișul conține flavonoizi, antociani și polifenoli, ale căror principală acțiune este prevenirea formării radicalilor liberi si lupta împotriva îmbătrânirii pielii.

Este uşor diuretic şi laxativ, tonic şi remineralizant.

Are însă şi o serie de contraindicaţii severe: în colici nefritice şi litiaze oxalice. De asemenea, nu se va consuma de către cei care au ulcer sau gastrită hiperacidă.

Pierderea unui simț poate prezice demența cu 12 ani înainte de diagnosticare

Unul dintre semnele esențiale ale demenței este uitarea, însă simptomele pot apărea cu mai mult de un deceniu înainte de un diagnostic clar. Este vorba de scăderea vederii, avertizează cercetătorii, scrie adevarul.ro.

Cercetătorii au descoperit o legătură neașteptată între demență și unul dintre cele cinci simțuri. Potrivit studiului publicat în Scientific Reports, combinarea testelor de vedere cu testele cognitive este mai eficientă în prezicerea riscului unei persoane de demență viitoare.

Din 2004 până în 2011, autorii studiului au urmărit modificările vederii a 8.623 de persoane sănătoase cu vârste cuprinse între 48 și 92 de ani care locuiau în Anglia.

Cercetarea a început cu efectuarea de către fiecare a unui test de sensibilitate vizuală, în timpul căruia au apăsat un buton atunci când pe ecran apărea un triunghi într-un câmp de puncte în mișcare. Ulterior, cercetătorii efectuau în mod regulat controale care le testau vederea, cogniția și sănătatea fizică generală. Din cele 8.623 de persoane, 537 au fost diagnosticate ulterior cu demență.

Rezultatele testelor de sensibilitate vizuală ale acestor persoane au arătat un model interesant: la testele de vedere, aceste persoane au avut nevoie de mai mult timp pentru a vedea triunghiul de pe ecran în comparație cu persoanele care nu au dezvoltat niciodată demență.

Testele au arătat o încetinire a vitezei de procesare vizuală cu 12 ani înainte de apariția simptomelor tipice ale demenței. Aceste persoane au avut nevoie de mai mult timp pentru a observa obiectele. În plus, persoanele care au dezvoltat ulterior demență au prezentat în mod constant scoruri cognitive mai scăzute decât cele care nu au prezentat demență.

Legătura dintre vedere și demență

Sensibilitatea vizuală scăzută nu este singura schimbare observată la persoanele cu demență. Persoanele aflate în stadiile incipiente ale bolii Alzheimer prezintă adesea probleme legate de mișcarea ochilor. Aceste persoane aveau mai multe șanse să ignore mai greu obiectele care le distrag atenția, ceea ce poate fi detectat prin teste de urmărire oculară.

Potrivit publicației citate, o explicație a legăturii dintre problemele de vedere și demență este că „plăcile amiloide, aglomerările toxice care se acumulează și perturbă funcționarea celulelor și care sunt o caracteristică a bolii Alzheimer, afectează inițial zonele creierului implicate în vedere”.

Legătura dintre pierderea vederii și demență este din ce în ce mai puternică. În 2024, aceasta a fost listată oficial ca unul dintre cei 14 factori de risc modificabili pentru demență.

Trucul care te ajută să economisești zeci de litri de combustibil. Descoperirea făcută de cercetătorii britanici
Articolul anterior
Maia Sandu a felicitat cetățenii la evenimentul „Sărbătorim Moldova Europeană”: ,,Ușa către UE ne-a fost deschisă datorită efortului și muncii tuturor oamenilor”
Articolul următor
Close menu