Cel puţin 13 oameni au fost ucişi şi alţi zece au fost răniţi după ce rușii au bombardat o piață din Doneţk, în estul Ucrainei, a anunţat şeful ocupaţiei ruse din regiune, Denis Puşilin, scrie Reuters.
Potrivit primarului instalat de ruşi, Aleksei Kulemzin, forţele ucrainene au bombardat o zonă aglomerată, unde se află magazine şi o piaţă, transmite Digi24.ro.
Doneţk este una din cele patru regiuni pe care Rusia le-a anexat în septembrie 2022 – celelalte fiind Lugansk (est), Zaporojie şi Herson (sud) -, dar pe care le controlează doar parţial.
Ministerul rus al Apărării a revendicat pe de altă parte duminică „eliberarea” unei localităţi din Harkov, tot în estul Ucrainei.
„Satul Krahmalnîie, din regiunea Harkov, a fost eliberat datorită operaţiunilor active desfăşurate cu succes de unităţi ale grupului de trupe ‘ Vest ‘ din zona Kupiansk”, a comunicat ministerul în buletinul zilnic de informare privind operaţiunile din Ucraina.