De ce stau stewardesele cu mâinile sub coapse la decolarea și aterizarea avionului. Ce reguli trebuie să urmeze pentru a asigura siguranța și confortul pasagerilor lor

Dacă ai călătorit vreodată cu avionul probabil că nu te-ai uitat neapărat la însoțitoarele de bord pentru a le observa comportamentul. Cu toate acestea, dacă ai fost mai atent, suntem siguri că ai sesizat măcar o dată faptul că stewardesele au un anumit comportament în timpul îmbarcării, dar și pe durata zborului.

De altfel, există o serie de protocoale pe care acestea trebuie să le respecte, cum ar fi primirea pasagerilor la bordul aeronavei, verificarea centurilor de siguranță dacă acestea sunt fixate corect înainte de decolare și de aterizare ori efectuarea demonstrației măsurilor de siguranță. Dincolo de aceste lucruri, poate că ai remarcat faptul că membrii echipajului de bord adoptă o anumită poziție, cu mâinile sub coapse, în momentul decolării și aterizării avionului. În acest articol îți vom spune ce este această poziție specifică a stewardeselor și care sunt motivele din spatele ei.

Ce este poziția „bracing” La decolarea și la aterizarea avionului, însoțitoarele de zbor adoptă o poziție specifică pe așa-numitele scaune de săritură ale avionului din motive cât se poate de bine întemeiate, și anume rațiuni de siguranță. De asemenea, poziția despre care vom vorbi în cele ce urmează este inclusă pe lista cu procedurile specifice în caz de urgență. Acest gest aparent simplu pe care îl fac membrii echipajului de cabină atât la decolare, cât și la aterizare nu este deloc întâmplător, ci este o poziție obligatorie pe care fiecare dintre aceștia trebuie să o respecte, deoarece este o măsură de precauție importantă în caz de evenimente neprevăzute, potrivit celor de la compania „Irish Jet”, care sunt citați de publicația irlandeză Irish Mirror.

Însoțitoarele de zbor sunt obligate să respecte anumite protocoale. Mai întâi, ele trebuie să întâmpine pasagerii la urcarea acestora la bordul aeronavei, apoi le prezintă instrucțiunile și măsurile de salvare și verifică dacă centurile de siguranță sunt fixate corespunzător înainte de decolare. În același timp, mai este un lucru pe care nu mulți îl observă în timp ce răsfoiesc meniul companiei aeriene pentru a găsi cea mai bună mâncare și băutură la bordul avionului. Este vorba despre o anumită poziție specifică pe care însoțitorii de bord o adoptă înainte de decolare, dar și de aterizare. Poziția poartă denumirea de „bracing”, care în traducere liberă înseamnă „poziție de sprijin”.

În ce constă poziția de sprijin

Însoțitoarele de zbor au multe reguli pe care trebuie să le urmeze pentru a asigura siguranța și confortul pasagerilor lor. Înainte de decolare și de aterizare, după ce au efectuat protocoalele impuse, însoțitoarele de bord se așază pe niște scaune înalte pliabile, situate în spatele avionului, care sunt de obicei poziționate cu fața către pasageri. Stewardese se așază pe aceste scaune, își cuplează centura de siguranță și își pun palmele în sus sub picioare. Respectiva poziție presupune pe de-o parte fixarea centurii de siguranță, iar pe de altă parte asigurarea unei poziții corecte a spatelui. De asemenea, această poziție presupune că degetul mare de la fiecare mână va fi ținut strâns, spre pumn, iar palmele se fixează foarte bine sub coapse, aproape de șezut. Brațele se țin lipite de corp, iar picioarele se țin la unghi drept cu tălpile lipite de podea.

Companiile aeriene nu au reglementări sau politici specifice care să le impună însoțitoarelor de bord să stea în această poziție la decolare și la aterizare. Însă, cu toate acestea, ghidurile lor de siguranță recomandă în mod normal acest lucru. În mod normal suntem obișnuiți vedem stewardese stând pe mâini în majoritatea companiilor aeriene, dar sugestiile de siguranță pot diferi de la o companie la alta, notează la rândul său cotidianul britanic The Sun.

De ce stewardesele își țin mâinile sub coapse la aterizare şi decolare

Scopul acestei poziții este acela de a menține o postură cât mai rigidă astfel încât, în cazul nedorit al unui impact neașteptat, provocat de o urgență, corpul va fi cât mai puțin afectat. Această poziție va restricționa mișcările corpului, ceea ce înseamnă că riscurile de rănire ar fi mult diminuate în cazul unui impact. În plus, stewardesele vor putea în acest fel să își mențină echilibrul și stabilitatea în timpul oricăror mișcări puternice ale aeronavei în timp ce aceasta se află în aer ori în timpul manevrelor de decolare sau de aterizare. Trebuie spus că evitarea riscurilor de rănire este de o importanță capitală pentru însoțitoarele de bord deoarece acestea sunt singurele persoane aflate într-o aeronavă care sunt școlite în primul rând să poată salva vieți omenești. Acestea sunt certificate să acorde primul ajutor în cazul unor situații de urgență, al unor turbulențe severe, precum și în cazul improbabil al unui accident. Datorită poziției de sprijin pe care o adoptă la decolare și la aterizare însoțitoarele de bord vor fi capabile să își folosească mâinile pentru a acționa în astfel de situații. În plus, deși la prima vedere par relaxate, acestea sunt cu ochii pe echipamentele specifice din dotarea aeronavei, ceea ce în limbajul aviatic poartă denumirea de „silent review” sau „evaluarea silențioasă”.

Ce este „evaluarea silențioasă”

În mod normal, echipajul de cabină adoptă poziția „bracing” din momentul în care cuplează centura de siguranță și până când comandantul aeronavei dă semnalul că este sigur să se deplaseze prin avion.  În acest timp, însoțitoarele de bord derulează în tăcere un proces de evaluare a problemelor de siguranță înainte de decolare, dar și înainte de aterizare. Acest proces de evaluare, care cum spuneam poartă denumirea de „silent review”, le pregătește pe stewardese pentru o situație de urgență. Acest proces include cunoașterea echipamentului de urgență aflat la bord și locul unde se află acesta, asigurarea funcționalității acestui echipament, acționarea rapidă și eficientă a ușilor de acces ale aeronavei, precum și comenzile pe care trebuie să lea dea pasagerilor în caz de urgență. De asemenea, însoțitoarele de bord trebuie să aibă vizibilitate atât asupra a tot ceea ce se întâmplă în interiorul aeronavei, cât și în afara ei. În concluzie, poziția însoțitoarelor de bord la decolare și la aterizare este esențială, deoarece le permite să fie pregătite în orice moment să acționeze rapid și eficient în caz de urgență și să asigure siguranța și confortul pasagerilor în timpul celor mai critice momente ce pot apărea în timpul zborului.

Poziția „bracing” în caz de aterizare forțată

Poziția de sprijin este aceea pe care echipajul de cabină o ia în cazul unei aterizări de urgență planificată, în care se păstrează partea inferioară a corpului în aceeași poziție, dar cu o mână care se poziționează deasupra celeilalte și se plasează în spatele capului, cu coatele ținute spre interior. Acest lucru permite însoțitoarelor de bord să dea comenzi de urgență în timp ce își protejează fețele și capetele de orice debriuri care pot zbura în aeronavă în caz de impact. Aceste poziții de sprijin ar putea părea la prima vedere destul de complicate. Însoțitoarele de bord le învață însă în timpul procesului de instruire individuală din timpul școlii de stewardese, iar apoi le exersează în timp ce lucrează pe diferite tipuri de aeronave, care sunt dotate cu mai multe tipuri de scaune de săritură. Cu o astfel de utilizare de rutină nu este de mirare că aceste poziții au devenit o obișnuință în rândul stewardeselor. Atât de mult le intră în obișnuință pozițiile „bracing” încât acestea au devenit adevărate automatisme pentru unele stewardese, care fac asta chiar și atunci când zboară ca simpli pasageri. Și asta, pentru simplul fapt că acesta reprezintă un gest reflex. Cu toate acestea, câteodată, însoțitoarele de bord, dar și pasagerii pot adopta această poziție doar pentru a-și încălzi mâinile, potrivit Simple Flying. Care sunt locurile considerate a fi cele mai sigure dintr-un avion.

Pasagerii sunt obligați să adopte poziția „bracing”?

În timp ce stewardesele sunt obligate să adopte poziție din rațiuni de siguranță, pasagerii pot opta, de asemenea, să stea în aceeași poziție doar dacă doresc. Trebuie să știi că această poziție este cea mai sigură pentru a-ți proteja mâinile în eventualitatea unei situații de urgență la bord. Însă ceea ce este important să știi este faptul că atunci când călătorești cu avionul, trebuie să urmezi întocmai instrucțiunile însoțitoarelor de bord. Asta, deoarece stewardesele știu cel mai bine ce și cum trebuie să faci din momentul în care te îmbarci la bordul aeronavei, inclusiv în ceea ce privește poziția de sprijin. Astfel, în caz de urgență, pasagerii trebuie să se aplece către față pe scaunul lor, să-și sprijine corpul pe picioare și să introducă brațele pe sub genunchi, stând cu capul în jos. Nu se recomandă sub nicio formă să întorci capul pentru a privi într-o direcție sau alta, iar picioarele ar trebui să fie la unghi drept cu tălpile lipite de podea. Deși au circulat mituri conform cărora această poziție nu ar fi deloc sigură, ba chiar te-ar putea omorî în caz de accident, mai multe teste au confirmat faptul că ea oferă șanse mai mari de supraviețuire într-o astfel de situație, aflăm de pe site-ul Distractify.

Un bărbat din Ungheni a primit ani grei de închisoare pentru că și-a ucis soacra. Detalii din anchetă

Potrivit sentinței Judecătoriei Ungheni din 24 decembrie 2024, bărbatul din raionul Ungheni în
vârstă de 43 de ani, a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii de omor conform art. 145
alin. (1) Cod penal, stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe termen de 12 ani și 6 luni,
cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, scrie news.ungheni.org.

Anterior, printr-o altă sentință, acesta a mai fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii
prevăzute de art. 201 1 alin. (1) lit. b) Cod penal, executarea pedepsei fiind suspendată condiționat.

Drept urmare, pentru cumul de sentințe, instanța a stabilit inculpatului o pedeapsă definitivă sub
formă de închisoare pe un termen de 15 ani.

Judecătoria Ungheni reiterează faptul că, potrivit învinuirii înaintate de către acuzatorul de stat, condamnatul, la 7 iulie 2024, fiind în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat, aflându-se în ograda locuinței comune din raionul Ungheni, a inițiat un conflict cu partea vătămată, în urma căruia i-a aplicat o lovitură cu un cuțit de bucătărie în regiunea gâtului, cauzându-i vătămare gravă a integrității corporale.

Urmare a rănii, femeia a decedat ulterior la Spitalul raional Ungheni.

Inculpatul a pledat nevinovat.

Sentința este cu drept de atac.

Cât costă și unde puteți procura polița medicală pentru anul 2025

CNAM va demara pe 1 ianuarie procesul de achitare a primei de asigurare medicală obligatorie în sumă fixă pentru anul 2025, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Persoanele care se asigură în mod individual vor putea să achite începând de miercuri, 1 ianuarie, prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM) în sumă fixă pentru anul 2025.
Cetățenii care nu sunt angajați și nici asigurați de Guvern sunt obligați să achite prima de asigurare în mod individual în primele trei luni ale anului.

Valoarea primei în sumă fixă pentru 2025 a rămas la nivelul anului curent – 12 636 de lei. În primele trei luni ale anului, persoanele obligate să se asigure în mod individual beneficiază în continuare de facilități la plata primei:

1264 lei vor plăti proprietarii de teren cu destinație agricolă;
1895 lei – persoanele fizice care desfășoară activități independente în domeniul comerțului cu amănuntul, cu excepția comerțului cu mărfuri supuse accizelor;
2527 lei – fondatorii de întreprindere individuală și de gospodărie țărănească, deținătorii de patentă, arendașii, arendatorii, persoanele fizice care desfășoară activități în domeniul achizițiilor de produse din fitotehnie și/sau horticultură și/sau de obiecte ale regnului vegetal, cetățenii străini cu drept de ședere provizorie sau permanentă în Republica Moldova, alți cetățeni care nu sunt angajați și nici asigurați de Guvern;
5054 lei – persoanele neangajate care exercită profesia de notar, avocat, executor judecătoresc, expert judiciar, mediator, interpret, traducător și administrator autorizat, care au obținut atestat, licență sau autorizație în modul stabilit de lege, persoanele care exercită independent profesia de medic de familie.

Dacă fondatorii de întreprindere individuală și de gospodărie țărănească, persoanele care desfășoară activitate independentă, avocații, notarii, executorii judecătorești, mediatorii etc. sunt concomitent pensionari sau dețin grad de dizabilitate, ei au obligația să achite prima de asigurare în sumă fixă pentru anul 2025.

Prima în sumă fixă poate fi achitată prin intermediul Serviciului guvernamental de plăţi electronice MPay. În cazul plăţii prin MPay, nu e nevoie ca dovada achitării să fie prezentată Serviciului teritorial de relaţii cu beneficiarii al CNAM. Cei care nu pot achita online au posibilitatea să se adreseze la oficiile poştale, băncile comerciale. De asemenea, pot plăti prima de asigurare prin MPay la terminalele de plată ori se pot adresa la serviciile teritoriale relaţii cu beneficiarii ale CNAM.

La achitarea primei de asigurare în sumă fixă, cetățenii introduc codul numeric personal (IDNP-ul). Astfel, atenționăm întreprinzătorii individuali, cum ar fi fondatorii de întreprindere individuală sau de gospodărie țărănească, la fel să facă plata utilizând codul numeric personal, nu codul fiscal al entității. Dacă achitarea va fi făcută folosind codul fiscal al entității, fondatorii menționați în ordinul de plată nu vor obține statut de asigurat în sistemul de asigurare medicală obligatorie.

Persoanele care nu se asigură în termenul legal vor plăti de la 1 aprilie prima în mărime deplină, adică 12 636 de lei, și penalitate pentru fiecare zi de întârziere.

Statutul de persoană asigurată în mod individual este acordat de CNAM din data achitării primei AOAM în sumă fixă, însă nu mai devreme de 1 ianuarie şi este valabil până pe 31 ianuarie 2026.

CNAM recomandă ca prima în sumă fixă să fie achitată în luna ianuarie pentru ca beneficiarii să aibă, în continuare, acces la servicii de sănătate și îngrijire medicală.

Cetăţenii care au întrebări referitoare la achitarea primei de asigurare în sumă fixă pot apela Serviciul telefonic Info CNAM – 0800 99999 (apel gratuit atât din reţeaua fixă, cât şi mobilă) sau solicita informaţii prin e-mail – suport@cnam.gov.md.

33 de șoferi prinși beți la volan în weekendul trecut

În acest weekend, polițiștii au identificat 33 de șoferi care conduceau mijloace de transport în stare de ebrietate, dintre care 3 au fost testați pozitiv la consumul de substanțe narcotice, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Chișinău, strada Ismail Polițiştii de patrulare au stopat o Toyota, al cărui șofer, un bărbat de 30 de ani, a fost suspectat că se află sub influența drogurilor. Testul a confirmat prezența metamfetaminei.

Dondușeni, satul Tîrnova
Un șofer de 32 de ani, aflat la volanul unui Opel, a fost testat pozitiv la marijuana și metadonă.

Hîncești, traseul R3
Un șofer de 36 de ani, conducea un BMW sub influența marijuanei.

Toți șoferii sunt documentați penal pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate produsă de substanțe stupefiante. Aceștia riscă:
Amendă de la 75.000 până la 125.000 lei
1 până la 3 ani de închisoare
Anularea dreptului de a conduce mijloace de transport

Respectă legea! Fii responsabil! Viața ta și a celor din jur depinde de responsabilitatea ta la volan!

Spitalele Raionale din Edineț și Cahul au fost dotate cu câte o unitate radiologică mobilă
Articolul anterior
Cel mai otrăvitor preparat din lume! O singură porție poate duce la cancer
Articolul următor