De trei ani a cunoscut „GLORIA”. O gustă zilnic. Dozează. Și nu vrea să împartă cu nimeni din bucuria clipelor petrecute cu micuța sa. Ea este Vera Nastasiu. Femeia care a făcut schimbările în viața ei la timpul potrivit, iar acum are o cariera de invidiat, proiecte inedite, o afacere proprie și multi oameni dragi în preajmă.
Puțini sunt, însă, cei care au descoperit-o, dincolo de micul ecran sau difuzoarele aparatelor de radio. Dragostea și devotamentul o țin pe unda Radio Noroc de 7 ani. A urmat televiziunea, apoi implicarea în programe de training pe comunicare. Și mai nou… multă DICȚIE.
La doar 26 de ani ești o femeie care se implica în multe activități. Și totuși, eviți să vorbești despre viața ta personală. De ce?
Pentru că e… personală și așa trebuie să rămână. Nu-mi trăiesc viața pe facebook așa cum fac alții și nici la tv. Am delimitat clar de la bun început partea profesională de cea personală. Știu că expunea publică îl face pe om vulnerabil și eu prefer să-mi trăiesc momentele speciale doar cu oamenii speciali. Eu nu pot să fiu cu toată lumea deodată. Eu aleg oamenii care îmi stau în preajma, nu ei pe mine. ”N-am mulți prieteni, dar ei sunt nenumărați”, spune Stănescu. E valabil și în cazul meu.
Ce trebuie să faci ca să ții o iubire în viață?
Să n-o omori cu premeditare. În rest, nu există tratamente de supraviețuire sau măști de oxigen. Nici resuscitare. Cine încearcă să aplice iubirii o terapie intensivă, se amăgește. Iubirea te ține în viață, nu tu pe ea. Și mai e un lucru de spus: o iubire veșnică trebuie să fie ceva obositor și cu multe riduri. Eu am înțeles rețeta. N-am știut să o aplic. În general, nu sunt o contabilă pricepută la ce este bun și rău într-o căsnicie.
Știu sigur că o dragoste împărtășită trebuie mărturisită. Nu se poate iubi în abstract, avem nevoie de afirmarea ei, uneori și de confirmare. Admirațiile trebuiesc mărturisite și ele, iar complimentele pot fi ca bătaia de aripi a unui fluture ce stârnește o furtună. Sunt femei care se dau în vânt după cuvinte meșteșugite. Altele, mai sceptice, vor cuvintele dublate de dovezi.
Fiecare bărbat estre un posibil joc nou. Ce ieri a fost atu, azi poate fi lipsit de valoare. Și asta pentru că fiecare dintre noi caută în celălalt ceva nerepetabil. Știința de a descoperi acel ceva, dublată de plăcerea de a ne lăsa la rândul nostru descoperiți, deschide jocul. Cred că acolo unde există dragoste, comunicare și respect pentru celălalt, cuplul nu are dată de expirare.
Și totuși ai cunoscut marea dragoste?
Da, am cunoscut-o. E în sufletul meu și va rămâne toată viața. Așa cum și eu voi rămâne în sufletul lui pentru totdeauna. E unic în viața mea. Știe asta. E omul la care pot apela necondiționat, indiferent de circumstanțe. E frumos să știi că ești femeia vieții lui, chiar dacă ecuația vieții te obligă uneori să accepți altceva. Ambii avem disciplina de a ne asuma alegerile. Acum dragostea mea are gust de „sociologie”. (zâmbește)
Doi oameni care se iubesc foarte mult ar trebui să-și dorească copii sau nu?
Indiscutabil. Dacă rămâne ceva dintr-o iubire, mai mult decât o poveste frumoasă, atunci numai un copil poate fi. După o relație de 7 ani, apariția fetiței noastre a fost răsplata cea mai frumoasă pentru tot ce am trăit împreună. N-am acceptat însă compromisurile și am divorțat. Și nu am nevoie ca cineva să îmi judece deciziile. Mi-am asumat întotdeauna responsabilitățile. Uneori mai mult decât trebuia. Cred că atunci am greșit.
Între timp am învățat să fiu mai răbdătoare, să-mi dozez mai bine energia, să citesc povești cu intonație, de multe ori aceeași poveste la nesfârșit, la cerere! Am învățat să desenez pe asfalt, să negociez „ținutele” pe care la îmbrăcăm dimineața pentru grădiniță, agrafele, sandalele, prezența ei la lecțiile de engleză, dicție, teatru, muzică. Observ că strategia mea dă rezultate. Sper să dureze.
Cum ai ajuns să te preocupe dicția oamenilor?
S-a întâmplat să descopăr asta la Bălți în urmă cu câțiva ani la unul din traingurile pe comunicare. Prietenii mei cu care moderam seminarul, Gheorghe Caraseni și Blacka Hancilova mi-au oferit alături de participanți un feedback foarte bun. Am cugetat o perioadă dacă trebuie să includ în traininguri componenta de Arta vorbirii – DICȚIA. Iată că lucrurile au funcționat perfect. Acum am câteva grupe de clienți, de diferite vârste, începând de la copii de 10 ani și încheind cu politicieni, oameni de afaceri, cântăreți și jurnaliști. Sunt la un pas distanță de a lansa în premiera în Republica Moldova site-ul www.dictie.md, unde veți găsi informație detaliată despre cursurile de dicție profesională pe care le voi ține la Chișinău.
Vom vorbi despre respirație, pronunție, accente, ritm, expresivitate și cum putem face ca mesajele pe care le transmitem să fie percepute de ceilalți în forma pe care am intenționat-o. Sper că interesul pentru această activitate a mea să se mențină la fel de ridicat ca până acum.
Până la urmă, însă, când contează și când nu, dicția la tv/radio? La ce gen de programe este importantă și la care este „neglijabilă”?
Neglijabilă? Nici nu se pune problema. Exagerând puțin, e ca și cum m-ai întreba când contează pentru un chirurg dacă știe sau nu să mânuiască bisturiul? Când e acasă și nu operează, poate să facă ce vrea, dar când vine la serviciu e esențial să știe cum să-și folosească instrumentele. Aș spune că la fel e și la radio, și la tv: indiferent de genul de program, dar cu precădere la știri, vocea este instrumentul nostru. Felul în care o folosim, ritmul utilizat și accentele pot modifica înțelesul frazei. E drept, utilizarea eronată a acestui instrument încă n-a omorât pe nimeni și asta e încurajator pentru mulți manipulatori de voce.
Moldovenii nu prea acordă importanță rostirii corecte în viața de zi cu zi. Ce ar trebui făcut?
Trebuie să-i faci pe oameni să înțeleagă că felul în care vorbesc este, printre altele, cartea lor de vizită. Și dacă vrei să convingi, să impresionezi, este mai plăcut și mai ieftin să o faci prin intermediul vorbirii elegante. E adevărat, în scris, cu diacritice sau fără, exprimarea este mai clară decât în comunicarea orală. De aceea, ambiguitățile apar mai mult vorbind decât scriind. Vrei să scapi de ele? Fă puțină dicție…
Cred că o dicție corectă – atenție, a nu se confunda cu o dicție ultra-corectă, afectată! – te poate ajuta indiferent de profesia ta. Pentru că, de fapt, cu mici excepții în care dicția este o condiție sine qua non, deși, nici măcar aici nu mai e! (tv, radio, scenă), dicția se referă la felul în care îți exprimi ideile. Iar felul în care vorbim spune ceva despre noi, spune ceva despre cel care nu are curaj să rostească, despre cel care vorbește prea tare sau prea repede, spune câte ceva despre cine ești tu. Defectele de vorbire pot să-și pună amprenta asupra personalității. După ce le corectezi, schimbările de atitudine sunt evidente.
Ce e cel mai greu de corectat?
Fie că vorbim de ritm, voce, expresivitate, dislalie (cum sunt sâsâială, rârâială), toate au reguli clare de corecție. Rolul logopedului sau antrenorului este însă unul limitat: el îți spune ce și cum să faci. Mai departe, ține strict de motivația și puterea de muncă a celui care are de făcut schimbarea. Am avut cursanți care au reușit în câteva ședințe să scape de un S care i-a chinuit toată viața, dar și cursanți pentru care să pună accentul potrivit în frază a fost o provocare prea mare.
Spune-mi două personalități din Moldova și România cu dicție impecabilă sau măcar de invidiat?
Tamara Berzoi și Vera Mereuță
Andreea Berecleanu, Andi Moisescu.
Ce planuri ai de viitor?
Unicul meu plan pentru viață asta este Gloria și surioara ei care va urma. (Își dorește tare mult o surioară cu ochii albaștri). Alături de ea am bucuria zilei de mâine asigurată. Iată că la nivelul copilului meu a trebuit să mă ridic, nu sa cobor. Îmi doresc mult să fim sănătoase și să ne mutăm cât mai curând la căsuța noastră. Restul sunt detalii… de viață.
Blitz de 10:
Culoarea preferată … violet
Ocupația mea favorită este… cea de mamă.
Cea mai fericită am fost când… mi-a zâmbit prima dată fetița mea.
Emisiunile preferate sunt cele… de pe Discovery.
Aș asculta într-una… Call my name.
Aș putea revedea de o sută de ori, fără să mă plictisesc… „Dansând cu lupii”.
Oamenii pe care îi iubesc cel mai mult sunt… oamenii buni.
Zilele sunt frumoase când…. eu și Gloria, suntem sănătoase și e mult soare.
Sunt un om care are și defecte… Este clar, dar nu vreau să mă dau de gol așa ușor.
Peste 10 ani mi-aș dori… să mă găsiți în România, tot în funcția de jurnalist.
